banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8662 - 18 mai 22:38

FOTBAL

Universitatea Craiova, din nou campioană după 35 de ani

Autor: George ALDEA

Publicat la 19 mai 2026

Universitatea Craiova, din nou campioană după 35 de ani

Universitatea Craiova a cucerit titlul de campioană a României la fotbal după o pauză de 35 de ani, cu o victorie categorică, 5-0 (2-0) cu Universitatea Cluj, duminică seara, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a 9-a a play-off-ului Superligii, penultima a sezonului.
Echipa din Bănie s-a impus fără drept de apel, prin golurile marcate de David Matei (3), Assad Al Hamlawi (9, 48), Anzor Mekvabişvili (59) şi Luca Băsceanu (72).
Universitatea Craiova a reuşit eventul, după ce miercuri a câştigat şi Cupa României, la loviturile de departajare, după o finală cu Universitatea Cluj.
Această veritabilă „finală” a început practic de la 1-0 pentru gazde, David Matei marcând (3) cu un şut din centrul careului, după pasa lui Nicuşor Bancu.
Atacantul palestinian Al Hamlawi (9) a dublat avantajul craiovenilor, după ce a scăpat singur în urma degajării portarului Laurenţiu Popescu.
Echipa antrenată de portughezul Filipe Coelho a continuat să domine jocul şi să îşi creeze ocazii, dar Matei (18, 39, 39), Mekvabişvili (28, 34) nu au reuşit să mai înscrie.
„U” Cluj a avut două situaţii notabile, o lovitură de cap a lui Jovo Lukic (ex-Universitatea Craiova), fără emoţii pentru Popescu (30), şi un blocaj reuşit de Mora la Mendy (36).
Oaspeţii au rămas în zece pe finalul primei reprize, francezul Oucasse Mendy primind al doilea cartonaş galben (42), pentru o intrare dură la Matei.
Universitatea Craiova a început în forţă şi repriza secundă, Al Hamlawi (48) marcând cu călcâiul, după ce Teles a câştigat un duel aerian. Mekvabişvili (59) a marcat superb, cu un şut la colţ de la 18 metri, după o pasă greşită a lui Coubiş. Luca Băsceanu (72) a închis tabela, la scurt timp după intrarea sa pe teren, după o minge aşezată de Nsimba.
Al Halawi (61) a mai avut şi el o şansă de gol, Steven Nsimba (68, 80) a ratat singur cu portarul Lefter, iar Baiaram (71) a şutat şi el periculos.
La meci au asistat 27.810 spectatori.
De la revenirea ardelenilor pe prima scenă din 2022, cele două echipe s-au întâlnit în principala competiţie internă de 12 ori, de cinci ori s-au impus craiovenii, clujenii şi-au trecut în cont două victorii, iar alte cinci meciuri s-au terminat la egalitate.
Acesta este al cincilea titlu de campioană din palmaresul Universităţii Craiova, potrivit site-ului oficial al clubului, după cele din 1973-1974, 1979-1980, 1980-1981, 1990-1991. Clubul a reuşit trei eventuri, în 1981, 1991 şi 2026.

Foto: www.ucv1948.ro

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie