Pacient cu sindrom Dunbar, operat cu succes la Braşov

Despre sindromul Dunbar se cunosc relativ puţine lucruri, cu excepţia faptului că are o incidenţă redusă, literatura de specialitate indicând un caz la 100.000 de persoane. Mai este cunoscut şi sub numele de sindromul ligamentului arcuat median, iar manifestările şi complicaţiile pe care le poate produce pot fi printre cele mai severe.
Diagnosticarea acestei afecţiuni este ceva mai complicata deoarece simptomatologia nu este una specifică. La fel şi tratarea pe cale chirurgicală a patologiei e dificilă, pentru că simptomele sunt similare cu ale altor afecţiuni mult mai des întâlnite. Tratamentul sindromului Dunbar impune de cele mai multe ori o intervenţie chirurgicală, este un procedeu laborios, complex şi asociat cu riscuri importante pentru pacient. Doctorul Decebal Fodor, medic specialist Chirurgie generală în cadrul Spitalului Regina Maria Braşov este unul dintre puţinii specialişti care a diagnosticat şi tratat cu succes această patologie rară.

Când să îţi pui semne de întrebare
Când după fiecare masă pe care o iei simţi un disconfort gastric şi intestinal sever, asociat cu vărsături şi scaune anormale, este absolut normal să te gândeşti că undeva în corpul tău este o problemă. Mai ales atunci când simptomele revin din nou şi din nou, cu o intensitate mai mare la fiecare criză. Şi atunci decizi să mergi la medic, fiindcă simptomele nu par a fi o simplă indigestie. Tot ce poţi să faci ca pacient în acest moment este să ai încredere în medic şi să speri că orice situaţie ar apărea, există o rezolvare.
O astfel de povestea este cea a lui L.L., un pacient în vârtsă de 68 de ani, care a reuşit să treacă cu bine peste diagnostiocarea şi tratamentul sindromului Dunbar.

Povestea pacientului   
„M-am gândit la toate relele din lume, dar am ezitat într-un timp să merg la medic”, spune L.L., care la cei 68 de ani a învins Sindromul Dunbar. L.L. a trecut prin toate stările posibile. De la frica de un diagnostic crunt, la deznădejde şi apoi la convingerea că e pe mâini bune şi că odată pus diagnosticul, va putea învige boala cu ajutorul medicului său.
Odată cu apariţia primelor simptome, primul gând a fost că are o indigestie mai agresivă. Apoi, când simptomele s-au accentuat, s-a gândi că poate de vină este vezica biliară. În final a ajuns să suspecteze o suferinţă intestinală.
„La început am ezitat să merg la medic. Unul dintre motive era că după episoade în care mă simţeam foarte rău, urma o perioadă bună, fără simptome. Dar problemele reveneau şi erau din ce în ce mai severe până într-o zi când, după dureri teribile de stomac, am leşinat. Mi-am revenit repede, dar nici atunci nu m-am dus la medic, până într-o zi când teama, durerea şi gândul că pot avea o boală gravă m-au făcut să iau serios în calcul să merg la medic, ca să mă lămuresc ce este cu mine şi ce se poate face, dacă se mai poate face ceva”, povesteşte pacientul.
Primul consult a fost la un medic specialist gastroenterolog, la Spitalul Regina Maria, care, după evaluarea completă, inclusiv o colonoscopie, a putut confirma că nu era detectabilă nicio suferinţă intestinală. Cu toate acestea, medicul i-a recomandat investigaţii mai amănunţite, pentru simptomele intense şi frecvente, cu impact asupra calităţii vieţii, care aveau cu certitudine o cauză care trebuia identificată.

Diagnosticarea corectă şi găsirea soluţiei terapeutice potrivite
Mergând din investigaţie în investigaţie, L.L. a ajuns, inevitabil, la medicul Decebal Fodor.
„Am suspectat din start o problemă vasculară, o ischemie, înainte de examenul imagistic, pentru că simptomele nu aveau o cauză intestinală sau gastrică, iar suspiciunea s-a confirmat. Angiografia CT realizată de colegul meu, medicul radiolog Paul Silviu Biris, a contribuit la diagnosticul de sindrom Dunbar. S-a putut vedea pe imagini că problema este provocată de o stenoză a trunchiului celiac (aproape 90%) care făcea ca vascularizarea unor organe vitale: stomac, ficat, pancreas, o parte a duodenuluişi splina să fie deficitară, ceea ce le afecta sever funcţia. De aici toate simptomele asociate pe care le experimenta pacientul şi durerea postprandială care avea tendinţa de a deveni cronică. Am discutat cazul într-un consiliu medical, tocmai pentru că este o patologie rar întâlnită şi am stabilit ce era de făcut, pentru că lucrurile nu puteau fi lăsate aşa”, explică dr. Decebal Fodor, medic specialist, Chirurgie generală la Spitalul Regina Maria Braşov.
Diagnosticarea a fost şi primul pas spre vindecare, pentru că odată identificată cauza, se putea stabili o soluţie terapeutică adecvată pacientului. „În cazul lui L.L. simptomele erau urmarea unui flux sanguin deficitar, iar singura cale de rezolvare impunea o intervenţie chirurgicală prin care să se realizeze o decompresie a trunchiului celiac.  În cazul lui L.L., stenoza era provocată de compresia exercitată de ligamentul arcuat median, asociată cu calcifierea arterială, generată de vârsta pacientului, ceea ce explică apariţia simptomelor de angină intestinală severă după vârsta de 60 de ani şi amplificarea lor treptată”, a mai precizat sursa citată.
 
Operaţia şi vindecarea
Intervenţia chirurgicală se putea face în două moduri: laparoscopic şi în mod clasic. În cazul lui L.L. s-a ales operaţia deschisă, ţinând cont de gravitatea situaţiei sale medicale.
„Varianta laparoscopică era riscantă, pentru că ar fi fost greu de identificat trunchiul celiac, iar riscul apariţiei unei leziuni intraoperatorii ar fi crescut. În plus, aveam şi un trunchi celiac filiform (mai mic de 2 mm) şi un ligament arcuat foarte puternic dezvoltat. Era nevoie să pot palpa, să simt artera şi pulsul acesteia pentru a putea face pe ligamentul care provoca stenoza tăieturile corecte şi sigure. Cumva căutam acul în carul cu fân şi trebuia să fac disecţiaa cu mişcări milimetrice. Acestea au fost motivele pentru care am ales varianta deschisă a intervenţiei”, explică dr. Decebal Fodor.
Operaţia a durat cinci ore.
„A fost laborioasă identificarea ramurilor şi mai ales a trunchiului celiac care era extrem de subţire sub presiunea ligamentului arcuat. Fluxul sanguin era redus cu aproximativ  90%, ceea ce afecta sever funcţia organelor corespondente, iar riscurile ar fi fost mai mult decât severe pentru pacient dacă nu se intervenea chirurgical”, a concluzionat dr. Decebal Fodor.
„Faptul că am primit un diagnostic a fost o mare uşurare. Domnul doctor Decebal Fodor nu doar că mi-a explicat de ce mi se întâmplă toate aceste stări de rău, aşa ca pentru un profan ca mine, dar mi-a şi desenat, ca să înţeleg, ce am şi ce va putea face la operaţie. Trebuie să spun că m-a cucerit cu răbdarea, calmul şi atitudinea pe care a avut-o. Frica de operaţie a dispărut, pentru că nu poate să-ţi fie frică atunci când ai alături un medic atât de cald, uman şi empatic cum este doctorul Fodor”, a spus L.L.
Recuperarea post-operatorie a fost foarte rapidă, în ciuda faptului că a fost o intervenţie clasică, cu o incizie mare. În ziua operaţiei pacientul s-a putut mobiliza, iar în următoarea a mâncat.
După externare, pacientul a fost monitorizat de medic conform protocoalelor, în condiţiile în care a fost un caz special, iar operaţia dificilă.
„Pot spune că o astfel de intervenţie este reuşită când la un an după operaţie pacientul este bine, când  toate organele funcţionează normal, cândfluxul sanguin este restabilit. Eu cred că trebuie să ai acest interval de răbdare ca medic, înainte de a spune că ai marcat un succes sau ai realizat o operaţie în premieră, aşa cum a fost aceasta. Nu este primul caz de sindrom Dunbar operat în ţară, dar este primul la Spitalul Regina Maria din Braşov şi prima mea intervenţie de acest tip”, a adaugat dr. Decebal Fodor, demonstrând că medicina este o profesie unde performanţa actului medical vine mai ales din vocaţie.
La mai bine de un an de la operaţie, pacientul se simte perfect, şi-a reluat toate activităţile şi se bucură de o viaţă normală, de calitate. Niciunul dintre simptomele care l-au chinuit înainte de operaţie nu mai există.

SINDROMUL DUNBAR PE ÎNŢELESUL TUTUROR. CARE SUNT CAUZELE?
Ligamentul arcuat median este o formaţiune anatomică fibroasă plasată sub diafragmă care formează un arc, care se înfăşoară în jurul aortei, în spatele căruia se află orificiul prin care diafragma este străbătută de artera aortică, vena cavă şi canalul limfatic stâng.
Poate fi diagnosticat cu ajutorul tomografiei computerizate cu substanţă de contrast, care pune în evidenţă în sindromul Dunbar (stenoza trunchiului celiac provocată de acest ligament). Trunchiul celiac este o structură cu lungimea de 1,5-2 centimetri care se desprinde din artera aortă abdominală şi se ramifică în artera splenică, gastrică stângă şi hepatică comună, pentru a vasculariza organele din abdomenul superior (splina, stomac, ficat, pancreas).
Sindromul Dunbar descrie situaţia în care acest ligament arcuat mediat exercită o presiune crescută şi continuă pe trunchiul celiac, provocând stenoza acestuia (îngustarea trunchiului celiac). Dacă în mod normal lumenul acestuia are un diametru de 8 milimetri, la pacienţii cu sindrom Dunbar prezintă o îngustare care poate ajunge la 1-2 milimetri, iar acest lucru afectează sever fluxul de sânge destinat organelor abdominale pe care le irigă, ceea ce duce la o simptomatologie specifică similară cu cea descrisa de pacientul L.L.
Anormalitatea ligamentului arcuat mediat apare în timpul vieţii intrauterine, iar simptomele asociate se instalează pe parcursul vietii, în funcţie de gradul de stenoză pe care-l provoacă, uneori mai devreme, alteori la vârste mai înaintate. În acest din urmă caz simptomatologia s-a instalat concomitent cu procesele fiziologice de îmbătrânire vasculară, generate de depunerea de plăci de aterom pe pereţii arterelor sau/şi de calcifiere.