Ziua interzisă de două ori

Din 1866 şi până în 1947, la venirea la putere a comuniştilor, 10 mai era Ziua Naţională a României. La 10 mai 1866, Carol Hohenzollern de Sigmaringen sosea în România sosea la Bucureşti şi începea cea mai lungă domnie din istoria României, de 48 de ani.
„Modernizarea statului român este legată de venirea pe tron a prinţului Carol. Independenţa este legată tot de 10 mai. Chiar şi simbolul României Mari este legat tot de 10 mai, pentru că să nu uităm că regatul sub care s-au unit Transilvania, Bucovina şi a fost proclamat la 10 mai 1881. Acest lucru însemna că eram un stat european recunoscut, puternic, care putea avea grijă de românii din afara graniţelor”, a amintit Nicolae Pepene, director Muzeul Judeţean de Istorie Braşov.
De Ziua Regelui, în 1877, Parlamentul României adopta Declaraţia de Independenţă. Regimul comunist avea să considere ziua de 9 mai, când Mihail Kogălniceanu citea declaraţia, drept zi a independenţei. „De la 1866 până la 1877 timpul a fost foarte scurt şi, în toată această perioadă, până la proclamarea independenţei şi Războiul de Independenţă, oamenii politici, sub conducerea lui Carol I nu au stat absolut deloc degeaba. A fost o activitate diplomatică foarte intensă, începută, ce-i drept, pe vremea lui Cuza Vodă, dar, de asemenea, ce a reuşit Carol, fiind un ofiţer chiar cu experienţă de război, a fost că am reuşit să avem într-un timp record pentru Europa o armată cu care nu ne-am făcut de ruşine pe frontul din Balcani”, a mai spus Nicolae Pepene.
Patru ani mai târziu, în 10 mai 1881, avea loc un alt eveniment important: încoronarea lui Carol I. Ca zi naţională, 10 Mai era sărbătorită de toţi românii, care luau parte la celebra bătaie de flori de la şosea.
Celebrarea Zilei de 10 Mai a fost interzisă pentru prima dată în 1917 de ocupaţia germană, iar a doua oară de regimul comunist, după abdicarea forţată a regelui Mihai din 1947.

Foto: Nicolae Pepene, alături de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, şi ASR Principele Radu. Foto arhivă.