Ziua când vrăjile îşi pierd puterea

Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică îl sărbătoresc pe 23 aprilie pe Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Considerat cavaler al creştinătăţii, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este printre puţinii sfinţi al căror trup nu a fost împărţit, după moartea sa, în moaşte în lumea întreagă, explică cercetătorul etnografic Sorin Mazilescu.
Despre Sfântul Gheorghe, în popor  se spune că poate învinge vrăjitoarele sau că poate să le zădărnicească actele magice. Tot el poate arăta celor aleşi comorile.
În această zi, nimeni nu are voie să doarmă. Se crede că acela care nu respectă datina ia somnul mieilor şi va fi somnoros tot anul.
Ccel care se spală cu roua de busuiocul cules azi este cinstit şi admirat de toată lumea.
La Sfântul Gheorghe se cântăresc oamenii pentru a fi sănătoşi tot anul şi pentru a se proteja de farmece.
La Sângiorz, cum mai este numită sărbătoarea în popor, ies preoţii şi poporul cu crucea în câmp şi fac rugăciuni pentru ploaie şi mană în câmp. Gunoiul adunat în ziua de Sfântul Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine. În această zi, se adună de pe câmp tot felul de buruieni de leac, care se păstrează peste an. Dacă în ziua de Sfântul Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat. Dacă la Sângiorz e ploaie, se face recoltă bogată de grâu.
Există şi credinţa că, de Sfântul Gheorghe, fetele nemăritate pot vedea chipul alesului ca prin miracol. „Din bătrâni se spune că, de această mare sărbătoare, fetele, care vor să se mărite, pot vedea chipul ursitului oglindit într-un vas cu apă de ivzor din care nu a bătut nimeni şi dacă stau goale între lumânări aprinse, aşezate în formă de cruce”, mai precizează cercetătorul.
Un obicei practicat de tineri de Sfântul Gheorghe este urzicatu:  „Ei se ating, pe furiş, cu tulpini de urzică peste părţile neacoperite ale corpului. Astfel, speră că vor fi mai ageri, mai harnici şi mai sănătoşi tot restul anului”.
Azi începe şi anul pastoral, se mai spune că e bine să dai de pomană lapte, brânză şi caş.
Cel care avea să devină marele mucenic Gheorghe a trăit în vremea împăratului Diocleţian (secolul al IV-lea) şi, în viaţa lumească, a fost mare demnitar în armata romană.  „Cei care îndrăzneau în acea vreme să mărturisească faptul că sunt creştini, plăteau cu propria viaţă. Asta s-a întâmplat şi cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care, în numele credinţei, a fost decapitat la 23 aprilie 304! Imediat după martiriu, oamenii susţin că au asistat la o serie de fapte inexplicabile cu privire la sângele, hainele şi trupul său. Ca prin minune, bolnavii erau vindecaţi, necredincioşii se creştinau, îngenunchând în locul în care era înhumat Sfântul, iar un mort ar fi căpătat din nou viaţă”, spune Sorin Mazilescu.
Icoanele îl înfăţişează pe Sfântul Gheorghe pe un cal alb, simbol al purităţii, în uniformă militară, străpungând cu suliţa un balaur. I se mai spune purtător de biruinţă.