Zina şi Sorin Burloiu Manesă sunt sculptorii care dau viaţă lemnului

Născută în Proviţa de Jos, un sat din judeţul Prahova, Zina Burloiu şi-a petrecut copilăria alături de cei doi fraţi ai ei, până la începutul liceului. Îşi aminteşte cu plăcere că a cochetat de mică cu sculptura,  când se juca cu cuţitul şi cresta codiţele din lemn de alun. „Am stat cu cei doi fraţi ai mei, aşa că eram mai băieţoasă. Făceam fel şi fel de modele pe scoarţa copacilor. De atunci, cred că a început totul”, susţine artista. A urmat apoi liceul în Sinaia şi cursurile Facultăţii de Inginerie din Braşov. Sosită la Braşov, a fost iniţiată în arta sculpturii chiar de către unchiul său, Nicolae Purcărea (88 de ani) unul dintre cei mai renumiţi şi apreciaţi maeştri în domeniu. Pornind de la un hobby şi avându-l alături pe Nicolae Purcărea, a început să iubească arta tradiţională. 

„Calitatea de bază este răbdarea, care vine doar dacă pasiunea pentru sculptură este mare. Dragostea pentru arta populară m-a determinat să nu plec din ţară până acum. Viaţa unui artist este destul de grea, însă avem unele satisfacţii care compensează totul”, a spus Zina. 

În timpul zilei mergea la facultate, iar noaptea sculpta. Între timp a urmat cursurile de sculptură ale Şcolii Populare de Artă Braşov şi încet, încet şi-a găsit şi propriul stil. Angajată la întreprinderea Steagu Roşu, ca şi inginer, viaţa i l-a scos în cale pe Sorin Manesă. Pasionat în copilărie de lemn a fost îndemnat de mama sa, care lucra în industria uşoară să aleagă altă meserie. Pe vremea comunismului, salariile din industria uşoară erau foarte mici. Astfel că a ales cea de-a doua dragoste, maşinile. A urmat cursurile Universităţii Transilvania Autoturisme Rutiere, secţia Motoare. În anul 1990, şi-a întâlnit partenera de viaţă, când s-a angajat ca adjunct tehnic la Fabrica de jante de la Roman. Ulterior, a lucrat timp de 5 ani,  pe diferite posturi de director, însă în mediul privat. Nici un serviciu însă nu i-a adus împlinirea şi fericirea ca munca alături de soţia sa. Amândoi au renunţat la serviciile avute anterior şi s-au dedicat exclusiv sculpturii şi nu regretă nicio secundă această decizie. Produsele finale sunt superbe, dar munca este foarte grea, iar dovadă stau bătăturile din palmele amândurora. 

„Am fost suportul ei permanent, pentru că mă ocup de munca brută. În spatele unui produs finalizat sunt zile şi zile de muncă, de la tăierea lemnului, la uscarea lui şi pregătirea pentru sculptat. Încet, am descoperit că sunt atras şi am reînceput să iubesc lemnul”, a spus artistul. 

Dacă lingurile de lemn rămân preferatele obiecte sculptate ale Zinei, bolurile şi castroanele reprezintă lucrările de care este mândru Sorin. Acestora li se alătură şi pandantivele din marmură, pe care sunt aplicate flori presate, fixate cu straturi succesive de lac. 

O ziuă obişnuită din viaţa lor înseamnă muncă, de dimineaţa, până seara târziu. Timpul liber îl reprezintă participările la expoziţii din ţară sau străinătate. În 20 de ani, de când practică sculptura, Zina are un singur regret, acela că nu şi-a definitivat încă un atelier. Cu timpul însă, cei doi speră să îşi îndeplinească şi acest vis. 

Până atunci, sculptoriţa va fi prezentă, în luna mai, în Franţa, unde va preda la o şcoală de renume din Provence. Anul viitor, ea este aşteptată la renumitul muzeu din Philadelphia „The Center for Art in Wood”, unde timp de doi ani va lucra alături de alţi patru artişti renumiţi ai sculpturii în lemn. 

 

Ea şi Brâncuşi

Zina Manesă Burloiu este singura prezenţă românească, alături de Constantin Brâncuşi, care a expus la muzeul din Philadelphia „The Center for Art in Wood. A avut expoziţii, seminarii şi ateliere în Grecia, Marea Britanie, SUA, Franţa, Olanda, Germania şi Canada. În anul 2010, la un show internaţional în USA, unde au participat artişti din multe ţări ale lumii, o lingură realizată de sculptoriţă a fost desemnată drept cea mai deosebită, renumită, frumoasă, elegantă şi comentată lingură din lume, fiind aleasă a fi prezentată şi pe coperta albumului dedicat evenimentului.