Zilele Şaguniene, la Braşov şi Făgăraş

Manifestările culturale şi duhovniceşti dedicate sărbătorii Sfântului Ierarh Andrei Şaguna au avut loc joi, 23 noiembrie, la Protopopiatul Făgăraş, şi vineri, 24 noiembrie, în biserica „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului.
Conferinţa intitulată „Cântăreţii şi imnografii bisericeşti” a fost deschisă, în ambele zile, de către ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului. „Muzica bisericească tradiţională din Ardeal este cunoscută după  denumirea celui care a adunat, pentru prima oară, la 1890, şi a pus pe note muzicale cântările de strană specifice acestei părţi a ţării noastre. Dimitrie Cunţan avea să lase posterităţii o lucrare foarte valoroasă, un preţios manual de cântări bisericeşti folosit de generaţii întregi de teologi şi cântăreţi. Lucrarea marelui profesor de muzică bisericească, preotul Dimitrie Cunţan, avea să aducă un ghid necesar pentru învăţarea cântărilor bisericeşti de origine bizantină din Ardeal. […] Era prima culegere de cântări bisericeşti puse pe note din Ardeal, iar demersul aparţinea, de fapt, mitropolitului Andrei Şaguna, Sfântul ocrotitor al Transilvaniei. În prefaţa lucrării, Dimitrie Cunţan menţiona acest lucru, cartea fiind dedicată «memoriei Marelui Andreiu, a autorului intelectual al acestei lucrări, în semn de pietate şi recunoştinţă»”, a spus ierarhul.
„Împrejurări istorice crude şi neprielnice au impus românilor, încă de la începutul istoriei lor, forme politice şi administrative distincte de organizare. Împărţiţi în ţări, românii au avut însă conştiinţa că sunt unul şi acelaşi popor, având originea, limba şi credinţa comună. Această conştiinţă de unitate s-a manifestat şi pe plan muzical, căci românii au practicat acea «muzică pe care au cunoscut-o odată cu creştinarea lor şi care a înveşmântat Cultul Bisericii, transformându-l în doxologie». Cum cultul ortodox a fost însoţit întotdeauna de muzică, trebuie să admitem ideea că acolo unde a existat o mânăstire sau biserică ortodoxă, acolo a fost un centru de cultivare a muzicii bisericeşti. […] Românii ardeleni şi-au putut păstra credinţa, cultul şi muzica bisericească în aceste mănăstiri sau chiar biserici săteşti, în ciuda vicisitudinilor prin care au trecut”, a explicat şi pr. lect. dr. Sorin Vasile Dobre.
„Cunoaştem cu toţii istoria Transilvaniei, care a fost secole de-a rândul – deşi în comuniune cu Ţările Române de la sud şi est – sub stăpânire străină, sub stăpânire de influenţă apuseană. Această influenţă s-a accentuat şi mai mult după ce Maria Tereza, în secolul al XVIII-lea, porunceşte dărâmarea a peste 200 de mănăstiri din Ardeal, care întreţineau atât cultura şi spiritualitatea poporului, cât şi şcolarizarea sau culturalizarea poporului şi a cântăreţilor. Românii au trebuit să se adapteze, au trebuit să supravieţuiască. Şi cum a supravieţuit cântarea? Ei bine, din cântăreţ în cântăreţ, din tată-n fiu şi,cel mai probabil, din bunic în nepot. Părintele Grăjdian şi părintele Dobre, cu ani în urmă, pe baza unui proiect de cercetare, au descoperit şi au ajuns la concluzia că au existat generaţii de cântăreţi care peste 50 de ani – în medie – au slujit lui Dumnezeu, la strană, în biserică, în Ardeal. Această medie de 50 de ani au descoperit-o după ce au cercetat peste 300 de parohii. Erau cântăreţi şi de 70-80 de ani, care au slujit lui Dumnezeu în strana bisericii şi această instituţie a cântăreţului – până la urmă, o putem numi aşa – era una strâns legată de instituţia preotului, de persoana preotului şi de slujirea liturgică. Această instituţie era cea care apărea ca o reprezentantă a întregii comunităţi, cum a spus şi Înaltpreasfinţitul, cântăreţul reprezentând întreaga comunitate, nu numai, să zicem, onorific, ci el era cel care anima întreaga comunitate în cântare”, a precizat pr. lect. dr. Dan Alexandru Streza.

CUVÂNT CU HAR
În cadrul conferinţei preoţeşti de toamnă a luat cuvântul câte un reprezentant din fiecare protopopiat participant. Astfel, părinţii intervenienţi au fost:
-  Pr. MARIUS ALBU (Parohia Bunavestire, Protopopiatul Braşov): „George Ucenescu şi Anton Pann – protopsalţi în Şcheii Braşovului”;
- Pr. Dr. IONUŢ PLOSCARU (Parohia Braşov-Astra, Capela Adormirea Maicii Domnului): „Vocea – dar de la Dumnezeu”;
- Pr. GOIAN VASILE (Parohia Gârcini, Protopopiatul Prejmer-Săcele): „Mitropolitul Andrei Şaguna şi muzica bisericească din Transilvania”.
-  PR. CONSTANTIN SPIRIDON (Parohia Mândra, Protopopiatul Făgăraş): „Particularităţi ale muzicii bisericeşti din Transilvania”;
- PR. CLAUDIU GHEORGHIŢĂ ZGÂMBĂU (Parohia Hoghiz, Protopopiatul Rupea): „Muzica corală din Transilvania”.

30 noiembrie, ziua Sfântul Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei
Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte la 30 noiembrie şi pe Sfântul Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei.   
Mitropolitul Şaguna Andrei (din botez Anastasie) a fost mitropolit al Ardealului (de origine aromână). S-a născut la 20 decembrie 1808 (1 ianuarie 1809 st. n.) în Mişcolţ, în Ungaria şi a trecut la Domnul la 16/28 iunie 1873 în Sibiu (înmormântat în Răşinari).
S-a implicat direct şi cu multă dăruire în toate acţiunile de reabilitare a identităţii culturale şi spirituale a naţiunii românilor ardeleni, pe primul loc fiind recunoaşterea lor ca „naţiune” egală în drepturi cu maghiarii, saşii şi secuii şi desfiinţarea iobăgiei.
În plan bisericesc, Mitropolitul Andrei Şaguna a luptat cu mult curaj, timp de 15 ani, pentru ieşirea Bisericii româneşti din Ardeal de sub jurisdicţia Mitropoliei sârbeşti de la Carloviţ, sub care a fost aşezată în mod abuziv de Curtea imperială de la Viena. Lupta lui a fost încununată de izbândă în decembrie 1864, când s-a aprobat restaurarea vechii Mitropolii a Ardealului (desfiinţată în 1701 de autorităţile de stat de atunci), iar Andrei Şaguna a devenit arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al românilor din Ardeal, Banat şi „părţile de vest” (Crişana). El a întocmit apoi o lege de organizare, cunoscută sub numele de Statutul organic, aprobată de un Congres naţional-bisericesc în anul 1868, prin care se prevedea autonomia Bisericii sale faţă de stat, dar şi participarea laicilor la conducerea vieţii bisericeşti, în probleme administrative şi economice. Biserica din Ardeal s-a condus după acest statut până în anul 1925, dar principiile lui de bază s-au păstrat şi în Statutele următoare până azi.
Mitropolitul Andrei a fost un adevărat „ctitor” al învăţământului şi culturii româneşti din Ardeal.  La sfârşitul păstoririi sale, în Arhiepiscopia Sibiului existau aproximativ 800 de şcoli „poporale”, un gimnaziu cu 8 clase la Braşov, o şcoală reală-comercială la Braşov, un gimnaziu cu 4 clase la Brad. Pentru studenţii teologi şi preoţi a tipărit un număr însemnat de manuale didactice, lucrate de el însuşi sau de profesorii Institutului.