banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8739 - 04 sep 08:51

Zdrobită în hăul din Piatra Craiului. 10 ore pentru recuperarea trupului neînsufleţit

Autor: Iulian CUIBAR

Publicat la 20 octombrie 2025

Zdrobită în hăul din Piatra Craiului. 10 ore pentru recuperarea trupului neînsufleţit

O drumeţie riscantă pe munte s-a încheiat tragic pentru o femeie de 29 de ani, în masivul Piatra Craiului. Victima a căzut aproximativ 250 de metri pe versantul vestic, deosebit de abrupt, şi a fost găsită fără viaţă de salvamontişti. 
Femeia era într-o excursie, împreună cu alţi doi bărbaţi şi o femeie. Nu se cunoşteau prea bine, pentru că drumeţia fusese organizată pe o reţea socială. Grupul a ales un traseu dificil, deşi pe munte era multă zăpadă, vântul bătea cu putere şi ceaţa reducea din vizibilitate. Turiştii au sunat la 112 după ce au observat că partenera lor a căzut în vale şi nu o mai puteau vedea. 16 salvamontişti au pornit în misiunea dificilă şi au găsit-o pe femeie 10 ore mai târziu. Victima nu a mai avut, din păcate, nicio şansă. Salvatorii au transmis că nu era echipată corespunzător pentru condiţiile de pe munte. 
Potrivit Salvamont Zărneşti, apelul a fost primit sâmbătă, 18 octombrie, în jurul orei 13:30. În urma unui filmuleţ primit ulterior de salvamontişti care surprindea zona în care se aflau cei trei turişti din grupul din care făcea parte şi persoana în cauză, precum şi a coordonatelor transmise, salvatorii montani au realizat că este un caz aproape similar cu cel precedent — tot în Brâul de Mijloc (partea sudică), în condiţii de iarna instalată şi vizibilitate foarte redusă.
„A fost o misiune extrem de dificilă, în care s-a plecat iniţial cu o echipă de prim răspuns formată din 5 salvatori montani, având asupra lor echipament medical şi tehnic complet, pregătiţi pentru situaţia în care victima ar fi fost găsită în viaţă, a mai transmis sursa citată. Ulterior, s-a constituit o a doua echipă de intervenţie, formată din alţi 11 membri ai Serviciului Public Local Salvamont Zărneşti, precum şi un dispecer, care a menţinut permanent legătura atât cu echipele din teren, cât şi cu instituţiile statului implicate în sistemul integrat de urgenţă. Din păcate, a fost găsit doar trupul neînsufleţit al victimei, în zona La Grote, pe traseul La Lanţuri. Căderea, estimată la aproximativ 250 de metri diferenţă de nivel, a provocat traumatisme severe, incompatibile cu viaţa. Acţiunea de extragere a victimei a fost una «clasică» pentru Piatra Craiului — dificilă, expusă şi solicitantă — pe care am reuşit să o încheiem în jurul orei 23:00”, a transmis Salvamont Zărneşti.


 

+1 -4

Comentarii

'VAX POPULI'

2025-10-20 11:29:55


'Cata tărâță trebuie sa ai in dovleac ca sa te duci pe un astfel de traseu, cand e ceata si zapada ? '

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie