Vulcanii de mangal

Așa aduc la prima vedere imensele mușuroaie fumegânde care răsar în mijlocul Munților Baraolt, la o aruncătură de băț de conacul Prințului Charles. Movilele sunt pline cu lemne stivuite sub forma unei cetăți fortificate, acoperite cu paie pământ și arse mocnit timp de două săptămâni La doi pași de conacul Prințului Charles din Valea Zălanului, în creierii Munților Baraolt, mușuroaie imense de pământ fumegă din toate „încheieturile”. Ciudatele creaturi par de la distanță vulcani buimăciți de somn, gata să răbufnească. Movilele ce ascund parcă balauri din basme nu sunt decât niște cuptoare de mangal, cărbunele pe care românul îl pune pe grătare, la sfârșit de săptămână, să-și sfârâie „friptanele”. Spre deosebire de frații tuciurii care dorm milioane de ani în mlaștini până să ajungă în cazanele centralelor termice, mangalul nu este altceva decât lemn înăbușit sub un strat de pământ și paie. Lemnele – de esență tare - sunt tăiate la dimensiuni de circa 1 metru, apoi sunt stivuite sub formă unei cetăți medievale: unul sau mai multe ziduri circulare de apărare, iar in centru o „piramidă”. „Se pun câteva paturi de lemne, apoi punem fân peste. Apoi pământ. După care dăm foc. Două săptămâni arde așa. După care ies cărbunii din ei”, ne spune, într-o română stricată, Zoli Trimfo. „Am lucrat în mine” Construcția – denumită bocșă - se garnisește cu fân, paie sau surcele din belșug și se înăbușă cu pământ. Se dă foc printr-o gaură care se întinde până în centrul bocșei, care este apoi astupată. Apoi, se lasă să fumege zi și noapte timp de două săptămâni, timp în care lemnul se transformă în cărbune. „Nu e greu. Suntem obișnuiți cu fumul, nu ne mai ustură nici nasul, nici ochii. Suntem obișnuiți, că am lucrat în mine”, precizează fostul miner. Bucătăreasă și „cărbunăreasă” Muncitorii, plin de funingine, par niște cârtițe care au ieșit să vadă lumina zilei. Printre ei, și o femeie. „N-avem încotro, trebuie să lucrăm ceva, dacă vrem să mâncăm. Prin părțile astea nu prea există locuri de muncă, așa că trebuie să lucrăm undeva. Oricum eu fac de toate. Fac și curat, sunt și bucătăreasă pentru acești oameni”, ne spune Iuliana Toth. În loc de farduri și rimel, tanti Iuliana se spoiește cu mangal. Deși este o doamnă, machiajul de birou este întotdeauna în culori fumurii și pare să se fi întins peste tot: pe mâini, pe hainele îmbâcsite. Lucrează cot la cot cu soțul ei și face de toate: stivuiește lemnele, sortează cărbunii și îi ambalează în saci. „Punem în saci și de aici le duce în alte părți, în țară și în Ungaria”, ne spune femeia de 42 de ani. Mangalul este ambalat în saci mici, de 3 kilograme, pentru uz gospodăresc. În sâmbetele și duminicile însorite, brașovenii le cumpără cu circa 10 lei, le așează în portbagaj și pleacă grăbiți spre pădure. Puțini sunt cei care știu cum s-a născut cărbunele care le rumenește carnea, sub grătar.