„Vreau să contribui la revigorarea stegarilor”

Marian Constantinescu este un produs 100% brașovean. Crescut sub Tâmpa, a evoluat pe aceste meleaguri mai puțin decât a fost prezent la alte formații din țară. După 4 ani de pregătiri prin țară, Marian Constantinescu, care pe 8 august va împlini vârsta de 26 ani, vârsta deplinei maturități, a revenit acasă, la echipa cu care a debutat în decembrie 1999 în prima divizie a țării. Zilele trecute am stat la o șuetă și am depănat din amintirile pe care le are, unele plăcute, altele mai puțin plăcute. - Ai revenit acasă. Cum te simți după o atât de îndelungată lipsă? M.C.: Am revenit acasă pentru că mă simt dator să dau și eu o mână de ajutor echipei cu care am debutat în lumea bună a fotbalului românesc. Formația brașoveană se află în al doilea eșalon pentru al treilea an, iar la retrogradare am pus și eu puțin umărul, pentru că pe atunci (în sezonul 2004/2005) eram la „Poli” Timișoara și i-am bătut și în tur și în retur. Am revenit să încercăm promovarea, pentru că Brașovul, pe lângă faptul că este un oraș frumos, are o tradiție în fotbalul românesc. Este orașul, așa cum ați spus, în care am crescut ca fotbalist, orașul în care m-am născut. - Să facem un remember. Unde ai început și cu cine? M.C.: Am început la CSS Brașovia cu Cezar Ardeleanu. Am continuat cu Radu Țuțuianu și m-a cizelat Petre Lucian. - Ultimul care ți-a dat forma finală a fost cel care și astăzi mai șlefuiește talente la același club, Petre Lucian. M.C.: Este un om deosebit, cu care țin permanent legătura, discutăm la telefon, ne sfătuim. De altfel, cu Brașovia am avut clipe deosebite în cei 6 ani cât am evoluat. Au fost perioade când îi băteam pe toți prin Brașov și ne clasam mereu în față. Dintre colegii de atunci, numai Claudiu Bătrânu mai ativează pe la Otopeni, restul renunțând la fotbal. - Ai trecut în tabăra stegarilor? M.C.: Am trecut la FC Brașov în echipa lui Ion Batacliu cu care am jucat finala campionatului de juniori B, când am fost învinși de Dinamo București pe ICIM (3-4). Atunci a venit pasul mare spre prima formație și implicit promovarea. Debut în Ghencea cu Steaua - Era o generație bună de juniori. La ICIM erau Ghioane și Tamaș, la „Steagu”, Atilla Vajda, Daniel Lică, Marian Constantinescu. M.C.: Domnul Ioan Andone care pregătise echipa mare în turul campionatului ne-a adus și pe noi cei mici în lotul mare. Trecusem puțin peste 18 ani. Chiar dacă nu am fost trimis la nici un meci în teren, eram acolo alături de seniori. Eu și alături de mine Vajda și Lică. - Altul a avut curajul să vă trimită în teren? M.C.: La încheierea turului, federația a hotărât să se joace în continua-re trei etape din retur. După înfrângerea de la Bacău, domnul Andone a fost destituit și înscăunat domnul Ady Hârlab. Pe 4 septembrie 1999, în Ghencea, jucam cu Steaua. Aveam o poziție precară în clasament, eram pe locul 16. Pe final de meci Steaua conducea cu 2-1, iar domnul Hârlab a avut curajul să ne trimită pe toți trei în teren. În ultimul minut eu am scos un penalti, iar Marian Ivan a transformat penaltiul, aducând egalarea pe tabelă: 2-2. - În mini-retur la echipă a fost instalat Florin Halagian, iar pe voi nu v-a mai băgat nimeni în seamă. În sezonul următor ai fost trimis pentru „rodaj” la o altă formație a Brașovului, la Metrom. M.C.: Venirea domnului Gabi Stan a făcut să fiu trimis la Metrom pentru a mă maturiza și roda, pentru că aveam posibilitatea să evoluez mai mult. Pentru mine au fost însă momente neplăcute, pentru că la acea vârstă, destul de fragedă, am prins 3-4 antrenori, iar printre aceștia domnul Gabi Stan de câte ori m-a găsit în echipă m-a dat pur și simplu afară. Simpla mea prezență în lot îl deranja. Singurul care m-a menținut a fost Ilie Dumitrescu; acesta a stat numai 3 etape, iar din nou domnul Adrian Hârlab a avut numai câteva etape, cum a revenit domnul Gabi Stan, m-a expediat imediat și am ajuns la o altă divizionară B, cea din Săcele. - Totuși erai jucătorul stegarilor, ce explicații primeai? Erau alți jucători mai experimentați, nu era mulțumit de randamentul pe care îl dădeai? M.C.: Nu-mi dădea nici o explicație. Atâta îmi spunea, „mergi să te antrenezi la altă echipă”. Cu toate că aveam contract în perioada respectivă pe 4 ani, nu am luat nici un ban pe contract. Am avut și momente neplăcute când am adus și bani de acasă. Marin Barbu și Juventus București - După un scurt periplu și pe la Predeal, Marin Barbu care te cunoș-tea ți-a oferit șansa de a evolua la o formație bucureștenă, transferân- du-te la Juventus-Colentina. M.C.: Aveam aproape 22 de ani. Marin Barbu m-a transferat la Juventus; definitiv. Am evoluat aici un an de zile. Mă urmărea fostul președinte timișorean Toni Doboș și la terminarea campionatului, fiind liber de contract, m-a transferat la „Poli”. M-am dus cu plăcere în divizia A, căreia îi duceam dorul. Voiam să demonstrez că am valoare pentru acest nivel. Era sezonul în care la Brașov era acea criză care a dus la retrogradare. În timp ce eu am evoluat în 23 de meciuri, „Steagu” se ducea la vale. În meciurile directe i-am învins în am-bele partide. Un ochi plângea, un altul râdea. Nu era un râs al răzbunării, nici prin cap nu mi-a trecut, era râsul aceluia care a început să confirme. - În perioada Olăroiu ai evoluat mai puțin? M.C.: O dată cu venirea lui Cosmin Olăroiu, acesta a venit cu o întreagă suită de jucători de la Național. Era oarecum normal să-i folosească. În acel retur de campionat am evoluat în 11 partide, din care în opt am fost titular. A venit apoi domnul Hagi, urmat de Sorin Cârțu, care a făcut o listă cu jucătorii transferabili. Fiecare antre-nor are și preferințele lui. - Au fost unele tentative de a reveni acasă? M.C.: Dorul de casă mă măcina. Duceam nostalgia evoluției mele la Brașov. Președintele de atunci a stegarilor, domnul Georgescu, mă contactase, dar nu s-a finalizat nimic, ajungând în cele din urmă la Jiul Petroșani. Am semnat un contract pe 3 ani, pentru că Florin Marin a ținut mult să ajung acolo. Și acesta a plecat după opt etape și a început iarăși o perioadă nefastă pentru mine. La echipă nu se mai știa ce vor. Era o atmosferă închisă, numai la performanță nu le mai era gândul. Dorul de casă mai puternic decât orice - Te bătea insistent gândul de a reveni pe pământ natal? M.C.: În iarna trecută, s-au început negocierile cu domnul Dinu Gheorghe. Mi-am depus memoriu la federație că nu-mi primisem banii, moment în care am fost exclus din lot. Erau momente grele. Deși dreptatea era de partea mea, Liga Profesionistă a văzut altceva și nu m-a dat liber de contract. - Până la urmă ai reușit să ajungi din nou, acolo unde ți-ai dorit, la FC Brașov. M.C.: Cu Jiul mai aveam un an de contract, dar am ținut să mă desprind de mineri. Cum a reușit domnul Dinu Gheorghe să mă transfere nu am prea multe elemente. Atât știu că s-ar fi făcut un schimb de jucători, cu Răduțoiu la Jiul și eu la „Steagu”. Sunt definitiv la FC Brașov și consider că am făcut un pas mare. M-am întors și am convingerea că voi avea și eu un cuvânt de spus la revenirea în „A”. - În trecutul campionat stegarii au suferit mult în ofensivă. Acolo este nevoie și de aportul tău. M.C.: Este adevărat, am început ca atacant. Când m-am dus la Timișoara, Basarab Panduru m-a reprofilat mijlocaș dreapta, după care, la Jiul, am fost când mijlocaș dreapta, când stânga, dar și atacant, în funcție de necesitățile de moment ale echipei. Pot spune că sunt jucător polivalent pentru că am evoluat și ca fundaș. Acolo unde antrenorul va avea nevoie de mine, acolo voi evolua. - Ceva asemănător a fost cu ani în urmă la „Steagul Roșu”, unde un jucător ce a intrat în istorie, numai portar nu a fost. Acesta a fost Nichi Pescaru. M.C.: Eu nu l-am prins, dar am auzit tot ce s-a spus despre acest legendar jucător. - Ai o mică problemă medicală, când revii în teren? M.C.: În ultima etapă de campionat, Jiul – Steaua, în minutul 7, Baciu m-a lovit direct în gamba piciorului drept. Nu mi s-a pus un verdict corect de medicul din Petroșani. Am fost la Dr. Filipescu la București, care mi-a spus că în câteva zile pot să lovesc și mingea, iar peste o săptămână să mă antrenez normal. De abia aștept să pot evolua așa cum trebuie la antrenamente, pentru că am venit cu gânduri mari.