Vor protesta păgubiții WBS?

Era – nu știu de ce folosesc timpul trecut – un tip haios. Dădea bine la publicul larg, pentru că vorbea pe limba acestuia. Plăcea lipsa de fasoane și chiar cinismul cu care își argumenta demonstrațiile. Asta l-a făcut un obișnuit al multora dintre emisiunile cu tematică economică (cu excepția celei a lui Moise Guran, care cu nasul lui de oltean, i-a mirosit șmecheria) și era evident că se simțea bine în fața camerelor, unde-și putea desfășura talentele de histrion cu doctorat în matematică. Cu timpul a început să aibă și motivații, simțind nevoia să se implice și în alte jocuri decât cele financiar-bancare. Și-a făcut un titlu de glorie din achiziționarea unei părți din capitalul agenției de presă care făcea, mai mult decât transparent, jocurile Cotrocenilor. Îl gâdilau plăcut intervențiile cărora nu prea le dădea curs, pentru că “subalternii” își făceau propriile jocuri. Miza mult pe reclama gratuită pe care i-o făcea calitatea de analist de ocazie și și-a selectat clientela din rândul VIP-urilor, nu doar din orgoliu, ci și pentru că faima de acest tip îi aducea alți amatori de îmbogățire rapidă. Juca rolul unui mic Dumnezeu financiar, ai cărui credincioși îi dădeau mână liberă, convinși că va face tot ce e mai bine pentru ei. Nu cred că Sima și-a propus să-i țepuiască pe cei care i-au încredințat consistenta lor agoniseală. Dacă îi făcea mai bogați, devenea și el mai bogat. Cred, mai degrabă, că și-a calculat greșit pașii. Ca orice jucător, a avut mai multă încredere în intuiția sa și mai puțin în temperanță și prudență. Nu câștigă decât cei curajoși, care îndrăznesc. Unii. Pentru că majoritatea pierd. E rețeta jocului: din pierderile celor mulți se aleg beneficiile câștigătorilor. L-aș compara pe Sima cu un alt jucător, de anvergură mai mare: Vântu. Și el a fost la un pas de a da lovitura. Dacă nu se produceau fisurile din eșafodajul FNI, construcțiile sale bancare puteau să devină viabile. Nu s-a întâmplat așa. N-a fost să fie. Cum n-a fost nici la Sima. Nu cred că eșecul l-a surprins prea tare. O mai pățise. Cu vreo zece ani în urmă pierduse dintr-un foc mai mult de un milion de dolari. A avut însă tenacitatea de a reveni. Pentru a claca din nou. Acum, dacă e să dăm crezare scrisorii adresate lui Soviani, e în drum spre America – patria modelului său, Madoff. Cel care și-a tras în piept și propriii fii. El și-a tras cei mai buni prieteni. Speră să o ia de la capăt și, cine știe, într-o zi să se întoarcă și să le înmâneze lui Make, Tudor Chirilă, Predoiu și Dăianu, plicurile doldora cu banii pe care-i credeau pierduți. Puțin probabil, dar de ce să nu visăm? Mai ales că există toate șansele ca nimeni să nu depună plângere – la urma-urmelor, cu mânuța lor îi dăduseră mână liberă. Iar poporul ce să zică: bine le-a făcut! Noroc că noi ăștia, bugetarii, n-am avut bani să-i dăm să ni-i înmulțească. Cât despre Guvern, este liniștit: nu trebuie să despăgubească pe nimeni pentru că e clar că păgubașii WBS nu vor ieși în Piața Victoriei să protesteze…