Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 05 februarie 2024
Judeţele Braşov şi Prahova au format o echipă comună de bucătari cu care speră să obţină o nouă medalie de aur la Olimpiada Gastronomică de la Stuttgart din 2-7 februarie
Din 2 până în 7 februarie, oraşul german Stuttgart găzduieşte Olimpiada Gastronomică Mondială IKA. Aici vor fi prezenţi peste 2.000 de bucătari din 70 de ţări, ale căror produse vor fi apreciate şi notate de un juriu format din cei mai renumiţi bucătari de pe întreg mapamondul.
România va fi reprezentată la competiţie de o echipă alcătuită din chef-i din judeţele Braşov şi Prahova, echipă din care face parte şi singura Lady-Chef din România şi din sud-estul Europei, Cornelia Ghişoi. Braşoveanca este maestru în Arta Culinară şi Secretar General al Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor.
„Echipa din care voi face parte este formată din cinci membri şi doi ajutori. Ca manager îl avem pe Ioan Florescu, iar membri sunt Cristian Popa, Paul Holhoş, Cornelia Ghişoi, Daniel Buzea, Alexadandra Donosa. Avem în echipă şi doi cofetari, Ioana Bunea şi Carmena Dragomir”, i-a enumerat Cornelia Ghişoi pe membrii echipei.
Reţete autohtone de carne roşie şi peşte
Ca să poată cuceri medialia de aur, echipa ştie că este nevoie să vină cu reţete tradiţionale româneşti şi cu cât mai multe produse specifice bucătăriei din ţara noastră.
„În primul rând, vom merge cu elemente româneşti, cu materie primă românească şi vom promova România la acestă Olimpiadă. Vom avea preparate care vor avea la bază carne roşie, dar, în primul rând, vom promova peştele, pentru că avem şi noi o gană variată de peşti şi o plajă largă de feluri din peşte”, a mai precizat Cornelia Ghişoi.
Olimpiada Gastronomică Mondială IKA se ţine, la fel cu Jocurile Olimpice din spor, din 4 in 4 ani, iar prima participare a ţării noastre a fost în 1972. La acea primă ediţie, România a fost reprezentată de maeştri bucătari din Braşov.
Echipa Belvedere, vicecampioană şi fostă campioană olimpică
Succesele anterioare ale echipei Belvedere Braşov, din care face parte şi Lady Chef Cornelia Ghişoi, includ medalia de aur obţinută în 2016, care este primul aur câştigat de România la această competiţie, precum şi medalia de argint din 2020. Aceste rezultate reprezintă dovada talentului şi dedicării membrilor săi.
România va avea şi două echipe naţionale
România va trimite şi anul acesta două echipe naţionale, una de seniori şi alta de juniori.
Echipa naţională de seniori este alcătuită din Emanuel Mocan (căpitan de echipă), Marinică Bejenaru, Marian Zăncianu, Alexandru Vreme, Alin Murariu, Georgian Ţufa, Daniel Nistor, Florin Ciobanu, Mihai Ciprian Necula, Flavian Dobre şi Dragoş Bercea (managerul echipei).
Din echipa naţională de juniori fac parte Munteanu Dadiana (căpitan de echipă), Paul Antohi, Filip Adam, Mihai Petre, David Toader, Andreea Buzatu, Andrei Miron şi Bogdan Cozma (managerul echipei).
Cea mai importantă competiţie de profil
Olimpiada Gastronomică Mondială IKA a fost fondată în 1896 la Frankfurt, Germania, fiind considerată a fi cea mai longevivă, vastă şi variată competiţie culinară la nivel global. Se poate spune astfel că la Olimpiada Culinară de la Stuttgart nu doar că se sărbătoreşte măiestria culinară, ci se setează trenduri, se inovează şi se stabilesc standarde de excelenţă în bucătăria mondială. Este un eveniment unde tradiţia se întâlneşte cu inovaţia, unde fiecare bucătar aduce un omagiu bogăţiei gastronomice globale.







nu este nici un comentariu
Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) l-a sancţionat, în august 2023, pe Dumitru Dorin Prunariu. Motivul îl reprezintă[...]
2024-02-05 citeste mai multDupă ce şeful Armatei, gen. Gheorghiţă Vlad (foto sus), a avertizat că România are nevoie rapid de o nouă lege privind pregătirea populaţiei pentru apărare, şeful Asociaţiei Ofiţerilor[...]
2024-02-05 citeste mai multConform datelor Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, judeţul nostru era pe locul 6 la nivel naţional
2026-09-15 citeste mai multPreşedintele Nicuşor Dan a comentat luni, 14 septembrie, turneul pe care Călin Georgescu îl desfăşoară în ţară şi mesajele transmise de fostul candidat în spaţiul public.[...]
2026-09-15 citeste mai multOrganizatorul galei MMA vrea să îl scoată pe Tolea Ciumac din arest
2026-09-15 citeste mai mult
Adaugă un comentariu