Vizitele în America

Traversarea oceanului şi prezentarea dovezilor de credinţă şi devotament faţă de „marele frate” are ceva din tradiţia instalată în Ţările Româneşti ale Evului Mediu, când domnii sau candidaţii la domnie luau drumul Stambulului pentru a se închina padişahului. Cuferele burduşite cu galbeni sau cu odoare preţioase au fost înlocuite, azi, de o frazeologie în care abundă noţiuni ca parteneriat, integrare, orizont democratic şi ataşament faţă de valorile acestuia.

Este, dealtfel, ceea ce figurează şi în dosarele care i-au fost pregătite premierului înaintea îmbarcării sale cu destinaţia Washington. Ponta este primul şef de Guvern de la Năstase încoace, care va fi primit la Casa Albă. Nu însă de Obama, ci de vicepreşedintele Biden. Excepţia făcută în cazul lui Năstase de Bush ţinea de conjunctură şi de interese: ambii se aflau în faţa testului electoral suprem şi ambii sperau să se reîntâlnească în calitate de lideri la vârf, după alegeri. Ponta nici nu şi-a propus un astfel de obiectiv (aproape imposibil de atins în acest moment). S-a mulţumit cu o întrevedere la nivelul unui vicepreşedinte decorativ şi cu o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai mediilor de afaceri. Pentru că asta ne doare: contracţia acută a capitalului american, într-un moment delicat în care protestele anti-Roşia Montană şi anti-Chevron riscă să-i alunge şi pe cei mai tenaci investitori. Cum va reuşi Ponta să-i convingă că afacerile lor vor merge înainte, în ciuda manipulărilor evidente prin zona civică, este până la urmă, treaba lui. Este, însă, de remarcat că vizita, la a cărei pregătire s-a lucrat din greu, pică în cel mai prost moment posibil şi riscă să adauge un nou eşec la bilanţul negativ în serie al guvernării USL-iste.

Chiar dacă nu pare semnificativ, aş mai semnala un element: Ponta a plecat în America fără un mandat din partea şefului statului. Nu că acesta ar fi fost indispensabil, dar percepţia pe care o oferă România, de ţară (în)frântă între puterile constituţionale nu este de natură să inspire prea multă încredere, nici din partea autorităţilor şi nici din cea a investitorilor.

Or, fără acestea, voiajul rămâne unul de plăcere şi de palmares. Pentru că Ponta s-ar mai putea mândri doar cu faptul că este al doilea dintre cei 11 premieri ai României care au pus piciorul în sediul puterii supreme.