Vivat Academia?

De fiecare dată când se ridică vălul de pe încrengătura de infracţionalităţi din aproape orice domeniu al vieţii publice, mă întreb de ce nu se procedează radical, cu o punere generalizată sub acuzare a celor prea mulţi care-şi bat joc de noi jefuind avutul public. Mă întreb, totodată, de ce acceptăm cu seninătate ceea ce dacă s-ar petrece în cazul bunurilor noastre proprii ne-ar strâni pe loc reacţia şi revolta.
Căci da, România pare să fie etalonul corupţiei generalizate. Cinstea şi corectitudinea sunt doar excepţiile de la regula lăcomiei şi a pricopsirii în detrimentul celor mulţi, dar care nu au acces la comenzile aducătoare de beneficii.
Ultimul loc unde te-ai fi aşteptat să dai peste un asemenea fenomen este Academia Română. Locul unde se află cei mai valoroşi membri ai societăţii, pe care aceasta îi recompensează cu onoruri şi cu beneficii pe măsură. Iată însă că şi acest mit a fost spulberat.
Deşi este abia la început, ancheta merge pe firul unor complexităţi oneroase. Pe profesorul Bogdan, fostul preşedinte al Fundaţiei Patrimoniului – cea care administrează averea Academiei, dată de stat sau lăsată moştenire de către personalităţi culturale – colegii îl văd ca pe un om extrem de activ care s-a dedicat, în perioada în care a îndeplinit această funcţie, identificării şi recuperării bunurilor care au aparţinut Academiei şi pe care comuniştii le-au înşfăcat şi le-au folosit cum au vrut ei, în virtutea ideii că înaltului for îi ajungea ceea ce îi dădeau ei. În mandatul său averea Academiei a crescut exponenţial. Nu la fel s-a întâmplat, însă, şi cu veniturile. Motivul? Contractele de arendă au fost făcute în dispreţul reglementărilor în vigoare şi al decenţei. Contracte încheiate pe sute (?!) de ani, prevedeau perioade de graţie de câte două generaţii. Practic, arendaşii nu aveau decât să gospodărească cât mai bine terenurile şi imobilele luate pentru a-şi îmbunătăţi propriul lor nivel de trai. S-ar putea spune că dl Bogdan, eminent specialist în domeniul său, nu se pricepea la afaceri. Nici n-ar fi trebuit să se priceapă mai mult, era necesar doar să-şi ia nişte consilieri competenţi şi să avizeze legal – în cunoştinţa colegilor săi – contractele încheiate.
Ancheta procurorilor vizează perioada 2006-2010, dar sunt aproape sigur că şi înainte şi după s-au mai petrecut fenomene asemănătoare. Cel mai comod ar fi să-i blamăm pe arendaşi: ei însă n-au pus pistolul la tâmpla profesorului Bogdan. Au recurs, foarte probabil, la alte “arme” mai subtile. Deasemenea, ar fi la fel de incorect ca acesta să poarte singur responsabilitatea acestor fapte. Oricât i-am crede de desprinşi de cele lumeşti pe eminenţii membri ai înaltului for, nu putem accepta ideea că organisme întregi de conducere au fost duse de nas cu atâta uşurinţă.
Să aşteptăm, însă, finalizarea anchetei şi să vedem atunci ce concluzii se pot trage pentru a putea rosti cu gura plină anticul adagiu: Vivat Academia!