Vis la 42 de ani: „Să mă strângă şi pe mine mama în braţe!”

Abandonată la scurt timp după naştere, Loreta (foto mijloc) a trecut prin nu mai puţin de 7 orfelinate diferite. Pentru un copil, fiecare asemenea schimbare reprezintă o traumă: este luat de lângă cei cu care s-a obişnuit (care, din păcate, în orfelinate nu prea pot fi numiţi „cei dragi”), schimbă mediul şi se trezeşte într-un loc cu totul nou, lipsit de reperele obişnuite. Toate aceste mutări au lăsat urme adânci în viaţa Loretei.
Primul efect a fost faptul că, la împlinirea vârstei de 18 ani, când a fost nevoită să părăsească instituţiile statului, Loreta, aşa cum se întâmplă în cele mai multe cazuri cu copiii crescuţi de statul român, nu s-a putut adapta: nu şi-a găsit o casă în care să stea, nu a avut un loc de muncă, nu a reuşit să îşi facă o viaţă. 7 ani a dormit în Gara Braşov şi a trăit de pe o zi pe alta.
Singura lumină din viaţa ei a fost Asociaţia Catharsis, din Braşov, prin preşedintele acesteia, Azota Popescu. „Am cunoscut-o cu 17 ani în urmă, când Poliţia TF Braşov a trimis-o la Catharsis. S-a întâmplat în 27 decembrie 2004. Era atât de îngheţată, încât nu putea nici să vorbească. Dormea în Gară de şapte ani şi era însărcinată cu al doilea copil. Pe primul l-a dat în adopţie, pentru că ea însăşi era un copil, abandonată de părinţi, de sistem şi de soartă... Pe al doilea şi-a dorit să-l crească. Şi a fost ajutată să devină mamă. I-am oferit locuinţă protejată, un apartament confortabil, într-o zonă centrală. Suport emoţional şi material. Consiliere psihologică şi consultaţii medicale de specialitate. În plus, compania unor studenţi voluntari, care-au învăţat-o să gătească şi să-şi exercite rolul de mamă, fiind familie monoparentală”, a povestit Azota Popescu.
Departe de peronul Gării, de pasajele în care a fost nevoită să doarmă timp de şapte ani, după ce a fost dată afară de la Casa de copii „Albina” din Codlea, Loreta părea să fie un alt om şi o mamă responsabilă. Îşi îngrijea copilul. Îl ducea zilnic la grădiniţă. Şi mergea zilnic la muncă. Era îngrijitoare la Centrul de zi pentru copii nevăzători, unde îşi făcea exemplar datoria. Timp de cinci ani nu a avut niciun fel de probleme, dar dintr-odată, traumele copilăriei au explodat, au doborât-o şi i-au întunecat minţile. „Conştientă fiind că nu îşi poate creşte singură copilul, l-a dus la Protecţia Copilului Braşov. Era în decembrie 2011. Într-o mână ţinea mânuţa copilaşului, iar în cealaltă, o pungă în care se aflau Certificatul de naştere, un album cu fotografii şi câteva jucării. DGASPC Braşov a semnat imediat decizia de «plasament» în regim de urgenţă la un centru rezidenţial, adică, instituţionalizarea. Ceea ce însemna un dezastru. Cu ajutor divin, în aceeaşi zi, am identificat o familie disponibilă să-l ia în plasament şi astfel, am salvat copilul de la instituţionalizare. Au trecut 9 ani şi copilul este tot acolo, în familia de plasament, unde se simte iubit şi în siguranţă şi se bucură de o evoluţie spectaculoasă, din punct de vedere fizic, psihic, moral şi intelectual. Este un copil frumos, echilibrat, admirabil şi adorabil, elev în clasa a IX -a de liceu. Îi place şcoala şi se pregăteşte să devină un bun informatician. Recunoaşte, că toată această bunăstare i se datorează familiei care l-a crescut, bunicilor şi mătuşii Sanda, dar şi echipei Catharsis, care i-a purtat de grijă de când era în burtica mamei. S-a ataşat de familia care îl creşte şi doreşte să fie adoptat. La dorinţa lui, noi am solicitat deschiderea procedurii de adopţie, dar legea adopţiei i-a fost potrivnică”, a mai spus Azota Popescu.
Acum, la împlinirea vârstei de 42 de ani, Loreta îşi doreşte un singur lucru: să simtă şi ea măcar o dată ce înseamnă îmbrăţişarea unei mame, să ştie că există cineva care o iubeşte şi are grijă de ea. Ajunsă în floarea vârstei, Loreta este tot copilul abandonat de mamă şi purtat de cei care ar fi trebuit să o îngrijească dintr-un loc în altul, aşa cum faci cu un obiect căruia nu-i găseşti un loc potrivit.