Vindecarea nu este o negociere

Dumnezeu nu ne dă niciodată o traumă ca să ne pedepsească, ci ca să ne salveze, ca să învăţăm lecţia. Exact cum găsim scris în cartea prorocului Iezechiel: ,,Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu”. Dar asta depinde întru totul de noi. Aici Dumnezeu ne-a lăsat liberul arbitru.

Am dat tot ce am avut. Şi îmi rămăsese doar sufletul
Atunci când am fost diagnosticată cu cancer limfatic în stadiul 4, prima întrebare pe care mi-am pus-o a fost: ,,Ce am de învăţat din asta?”
Nu am avut timp să mă revolt pentru că a trebui să decid pe loc dacă vreau să trăiesc. Am început lupta fără să pun condiţii vindecării şi nicio clipă nu am deznădăjduit.
Eram dispusă să dăruiesc şi să investesc tot ce aveam pentru încă o zi de viaţă. Nu era timp de negociere.

Speranţă, îndoială, acceptare şi luminare
Pentru mine drumul a fost uşor nu pentru că nu au fost mii de probleme, ci pentru că am fost mereu cu privirea asupra vindecării şi de mână cu Dumnezeu. Asta consider că m-a salvat. Acceptarea slăbiciunilor m-a făcut puternică şi m-a ajutat să-mi dezvolt credinţa în propriile forţe.

Recunoaşterea slăbiciunilor, emoţiile, suferinţa. Toate au stat la baza renaşterii mele
M-am împrietenit cu toate, iar ele au avut efect de prieteni asupra mea, nu de duşmani. Oamenii sunt minunaţi, dar nu se vor manifesta niciodată în minunăţie conştientă până când nu conştientizează minunea din ei.

Ca să mă vindec, a trebuit să schimb tot ce m-a dus către boală
Într-adevăr, atunci când le povestesc oamenilor cum m-am vindecat de cancer, de cele mai multe ori, totul pare foarte simplu. Dar asta pentru că eu am acceptat şi m-am bucurat de fiecare moment, indiferent cât de dureros a fost. Şi am modificat cumva această realitate pentru ea să fie mai uşor de digerat pentru ceilalţi. Adevărul este, însă, că fiecare trebuie să-şi asume drumul.
Sunt recunoscătoare că am avut cancer pentru că dacă nu treceam prin această experienţă nu mai eram omul de astăzi.