Viitorul academic al CNSAS-ului

Fiecare lucru trebuie făcut la timpul său- spune o maximă din bătrâni pe care aproape nimeni n-o ia în seamă. Altminteri întârzierile sau nepotrivirile se răzbună. Este și cazul CNSAS-ului. Deconspirarea securiștilor care au comis fapte incompatibile cu norma morală și socială, precum și a informatorilor care au făcut din delațiune un instrument prin care au fost provocate suferințe era una dintre prioritățile post-revoluționare. Dacă această purificare s-ar fi făcut atunci- până prin 94-95- societatea românească ar fi arătat, astăzi, cu totul altfel. Cel puțin așa îmi place să cred. Din nefericire, prioritățile momentului s-au dovedit a fi cu totul altele și consecințele se văd cu ochiul liber. Securiștii și turnătorii au avut timp și spațiu de manevră berechet pentru a se pune la adăpost sau pentru a-și curăța biografiile de amănunte compromițătoare, creându-și noi identități. În foșgăiala vremii au picat doar câțiva fraieri care nici măcar nu au avut a se rușina prea tare de mediul înconjurător. Inițiativa lui Ticu Dumitrescu a venit târziu și într-un moment nepotrivit: acela în care ajunseseră la putere prea mulți dintre cei care aveau motive să se bucure. Care în răstimpul scurs nu avuseseră prilejul să-și curețe urmele. Asta a și explicat opoziția feroce pe care chiar forțele politice aflate la putere au făcut-o proiectului, croindu-l strâmb cu tot dinadinsul. Ce-a ieșit, pe ultimii metri ai guvernării Convenției s-a văzut cu ochiul liber. De 9 ani CNSAS-ul este un soi de struțocămilă despre care numeni nu știe prea bine ce este și ce trebuie să facă. Este o ironie a sorții că lui Dinescu & Comp. li se trage tocmai de la cel pe care au dorit cel mai mult să-l rumenească la foc mic: Voiculescu. Au ignorat faptul că acesta poate fi un adversar redutabil și că are și instrumentele necesare pentru a le da lovitura de grație: principiile democrației! Este limpede că decizia Curții Constituționale va declanșa o veritabilă bătălie juridică în jurul instituției și a „sentințe- lor” sale. Indiferent însă de rezultatul acesteia, un lucru este clar: la 20 de ani de la Revoluție o instanță paralelă este anacronică. Dacă CNSAS-ul mai poate avea un viitor, acesta nu poate fi decât unul civic: un institut care să pună lupa istoriei pe activitatea unei instituții nocive, dar care a existat și a „lucrat” o jumătate de secol, în condițiile legalității socialiste.