Victorie pentru sferturi!

De-a lungul celor 83 de ani de la prima confruntare oficială dintre echipele reprezentative ale Olandei și României s-au disputat numai 10 întâlniri. În șase dintre ele victoria a revenit „Portocalei mecanice”, în trei s-a consemnat egalitatea și numai una a revenit tricolorilor. S-au mai disputat alte patru întâlniri ale reprezentativelor olimpice, care au fost dominate de tricolori, cu trei victorii și o remiză. Prima confruntare a avut loc la Paris Olanda este cea de-a șasea națională cu care s-a confruntat prima reprezentativă a României. Pe 27 mai 1924, pe legendarul stadion „Colombes” din Paris, s-au întâlnit cele două reprezentative de amatori, în cadrul Jocurilor Olimpice, victoria revenind Olandei, cu 6-0 (2-0). Era meciul cu numărul 8 al primei noastre reprezentative, care avea numai doi ani de la primele confruntări pe plan internațional. Fără experiență, fără confruntări pe plan internațional, România a cedat la scor. Au trebuit să treacă 44 de ani, până când, pe 5 iunie 1968, pe stadionul „Republicii” (astăzi demolat), România să primească vizita formației Olandei, în plină afirmare pe plan internațional. Din echipa tricolorilor făceau parte, printre alții, Gicu Dobrin, Florea Dumitrache, Cornel Dinu, dar și regretatul stegar Mihai Ivăncescu. Meciul s-a încheiat cu un scor alb (0-0). După doi ani și jumătate, pe 2 decembrie 1970, la Amsterdam, într-un alt amical, Cruyff înscrie de două ori (min. 31 și 57) și câștigă pentru a doua oară în fața românilor. Din echipa noastră, printre alții s-au numărat, Necula Răducanu, Nicolae Lupescu (tatăl actualului director al federației), Nicolae Dobrin, Florea Dumitrache. Tot amical a fost și următorul meci, din 5 iunie 1974, de data aceasta la Rotterdam. Scorul a fost din nou 0-0, iar din echipa noastră a făcut parte și Theo Anghelini, pe atunci component al echipei Steagu Roșu Brașov, iar în prezent antrenor la CF Predeal. Tot la Rotterdam are loc și următorul amical, după 14 ani. Pe 1 iunie 1988, scorul a fost 2-0 pentru „Portocală”, prin golurile înscrise de Bosman (3) și Kieft (53), iar în echipa noastră s-a aflat Gică Hagi, Ladislau Bölöni, Mircea Rednic, Ioan Andone, Ionuț Sabău, Marius Lăcătuș, pentru a aminti numai câțiva dintre cei care astăzi sunt antrenori reputați. Un nou amical și ultimul avea să se dispute peste doi ani la Amsterdam, pe 27 mai 2000, care a revenit tot Olandei, cu 2-1. Era formația de aur care-și trăia ultimele momente de glorie. Era ultimul amical, pentru că au urmat patru meciuri oficiale, în preliminariile mondiale și europene. „Portocala” devine un adversar de tradiție După cele cinci partide amicale consecutive, cele două protagoniste s-au întrecut în patru întâlniri oficiale, din preliminariile campionatului mondial din Germania și apoi în preliminariile actualului campionat european. Dacă pe 26 martie și apoi pe 4 iunie 2005 olandezii s-au impus de fiecare dată cu 2-0 (1-0), în următoarele două meciuri, pe 24 martie și 13 octombrie 2007, românii le-au lăsat olandezilor doar un singur punct din cele șase puse la bătaie. Pe Giulești, în martie 2005, Victor Pițurcă trimitea în teren o formație din care făceau parte unii din actuala garnitură: Lobonț, Rădoi, Chivu, Fl. Petre, Ghioane, Andrei Cristea. Am primit un gol din primul minut, care le-a tăiat picioarele alor noștri. La Rotterdam au apărut Contra, Tamaș, Marius Niculae, Adrian Mutu, dar tot nimic și România a rămas acasă, fiind depășită atât de Olanda, cât și de Cehia. Așa cum am arătat, olandezii ne-au luat un singur punct din cele șase, la Rotterdam, unde a fost 0-0, pentru că la Constanța ne-am revenit, la limită, cu 1-0, prin golul lui Adrian Mutu. Era prima victorie cu primele reprezentative. S-a considerat în octombrie trecut că s-a spart gheața și nu mai avem un complex olandez. Speranța românilor în reeditarea scorului de la Constanța După tragerea la sorți a grupelor turneului final, România a pornit cu ultima șansă. Unii specialiști, din diplomație, acordau șanse de calificare tricolorilor în sferturi (însă acelea minime). „Grupa morții” era grupa din care România părea că va face față cu greu primelor două echipe pe plan mondial și fostei duble vicecampioane mondiale, Olanda. Și totuși, românii au ieșit cu fața curată din confruntările cu vicecampioana mondială, Franța, și campioana modială, Italia, formații care au toate șansele de a fi trimise acasă. Pentru calificarea în sferturi, România are nevoie de o victorie în compania „Portocalei”, pentru a nu fi la mâna indirectei, rezultatul din partida Italiei cu Franța. Cum Olanda este calificată în faza eliminărilor directe, ar putea să-și menajeze jucătorii de bază în partida de sâmbăta viitoare cu Suedia sau Rusia. În această situație, România ar avea șanse reale de a cuceri toate punctele puse în joc. Tricolorii mai au și șansa unui meci egal, în si-tuația în care cele două mari puteri vor termina meciul direct la egalitate. Tricolorii vor avea două absențe de calibru: Mirel Rădoi, operat în urmă cu două zile, și Dorin Goian, suspendat pentru cumul de cartonașe. Dacă pentru Dorin Goian, înlocuitorul Sorin Ghionea ar putea să-l suplinească cu brio, pentru stelistul Rădoi situația este mai complicată, dar cu siguranță locul îi va fi luat de Răzvan Cociș. Cele două teamuri ar putea arăta astfel: Olanda: Henk Timer – Melchiot, Mathijsen, Heitinga, Bouma – Van Persie, Dezeeuw, Engeelar, Afelay – Robben, Huntelaar. Antrenor: Marco Van Basten. România: Lobonț – Contra, G. Tamaș, Ghionea, Raț – Codrea, Cociș, Chivu – B. Nicoliță, Marius Nicolae, Mutu. Antrenor: Victor Pițurcă. Arbitri: Massimo Busacca – Matias Annet, Stephan Cuhat (toți din Elveția). Partidă de mare tradiție Zürich: Franța – Italia (21:45 TVR 2) 33 7 10 16 42-72 Ca și România și Olanda, componente în grupa preliminară G, Franța și Italia au făcut parte din grupa B. Campioana mondială Italia a câștigat grupa, cu trei puncte avans în fața finalistei, Franța, dar nu a putut să le ia acestora decât un singur punct (3-1 pentru Franța în Hexagon și 0-0 în Cizmă). „Cocoșii” au în palmares două titluri europene (1984 și 2000), dar numai unul mondial (1998), pe când italienii au trei titluri mondiale (1934, 1938 și 1992) și numai unul european. Ambele au început chinuit această ediție, cu câte o remiză în fața României și înfrângeri categorice în fața Olandei, 0-3 Italia și 1-4 Franța. Ambele au câte o șansă numai prin obținerea victoriei coroborată cu înfrângerea României. La meci egal și înfrângerea României la mai mult de două goluri, intră în calcul alți factori. Din 1997 italienii nu au mai reușit vreo victorie asupra francezilor. La mondialul din Hexagon, a fost un scor alb și francezii au reușit să câștige titlul. La europenele din 2000, meciul s-a încheiat tot egal (1-1), dar „cocoșii” au câștigat la loviturile de departajare cu 2-1. La mondialul german tot la egalitate s-a încheiat finala, câștigată însă de italieni, iar în preliminarii, așa cum am prezentat mai sus, elevii lui Donadoni au luat un singur punct. Pentru noi, cel mai bun rezultat ar fi un egal, coroborat cu o remiză a României cu Olanda. Cele două reprezentative vor arunca în luptă cele mai bune garnituri: Franța: Coupet – Sagnol, Thuram, Gallas, Abidal – Vieira, Makelele – Ribery, Henry, Malouda – Benzema. Antrenor: Raymond Domenech. Italia: Buffon – Zambrotta, Panucci, Canavero, Grasso – Camoranesi, Ambrosini, Perrota, De Rossi – Del Pierro, Toni. Antrenor: Roberto Donadoni.