Succesul obținut în compania „Portocalei mecanice” poate fi considerat succesul unei generații care a ratat calificare după calificare
Succesul obținut în compania „Portocalei mecanice” poate fi considerat succesul unei generații care a ratat calificare după calificare. Mai presus de orice este o victorie așteptată de 83 de ani, de la primul meci dintre cele două combatante de la J.O. pariziene din 1924. A fost o victorie mare, dar grea, pentru că tricolorii și-au făcut-o grea. O victorie în condiții climatice vitrege: ploaie persistentă și vânt puternic. Elevii lui Victor Pițurcă și-au făcut viața grea pentru că s-au temut prea mult de adversar, de prezența lui Van Nistelrooy, care înscris gol după gol în „Ligă” sau de Seedorf, cel care are patru ligi cu trei echipe. Batavii, văzând prudența românilor, nu s-au lăsat prea mult invitați și au trecut la cârma jocului. Se tremura la fiecare corner sau lovitură liberă, pentru că la acest capitol suntem încă deficitari și am capotat nu de puține ori.
În prima repriză, când am avut ca aliat vântul, echipa părea ruptă în două, linia mediană nu mai alimenta vârfurile. Pițurcă l-a preferat pe Ciprian Marica (care nu prea joacă în Germania) lui Daniel Niculae (remarcat în campionatul francez). La reluare s-a jucat împotriva vântului și băieții s-au descurcat mai bine. Au lăsat tracul la cabine și au insistat mai mult, punând batavii la grea încercare, așa venind și golul izbăvitor în min 71. Autorul – același jucător care a trimis Steaua în grupele Ligii Campionilor, Dorin Goian.
Cum a decurs partida
Tatonarea a durat un sfert de oră pentru că primul șut spre poartă s-a consemnat în min 14, prin De Zeeuw. Reținerea românilor face ca batavii să preia inițiativa jocului. În min 21, Chivu execută o lovitură liberă din 30m lateral la colțul lung, dar balonul iese afară. După două minute, șutul lui Bouma cade pe transversală. Mutu are posibilitatea de a pune în pericol poarta olandeză, executând în min 26 o lovitură liberă de la 24m, dar zidul se opune. Seedorf, în min 28, șutează din 30m și Lobonț, cu un salt acrobatic, scoate în corner. Nistelrooy se remarcă în min 33, când catapultează un balon pe care „Pisica” îl scoate cu greutate. În repriza secundă românii par mai motivați. În min 63, Mutu execută o lovitură liberă din 18m lateral, dar Mathijsen respinge. Tot Mutu este cel care trimite o torpilă din 25m, pe care Stekelenburg o scoate de sub transversală. În min 71 se produce descătușarea. Chivu execută o lovitură liberă din lateral stânga, Codrea trimite cu capul, goalkeeperul olandez respinge în piciorul lui Goian, prezent în careul mic, iar acesta va îndeplini o simplă formalitate. Simplă formalitate, dar eficace, valorând trei puncte, cât o calificare. Olandezilor nu le prea convine situația, revin în atac, dar atacurile nu au consistența necesară, nici măcar pentru a egala.
La final, Victor Pițurcă a declarat: „La cât am suferit, am meritat victoria. Consider că este forța grupului. Nu am primit gol și conducem grupa în fața Olandei. Avem nevoie în continuare de seriozitate. Ne-am adaptat foarte bine condițiilor de timp.”
Trei jucători
vor sta în Ducat
A plouat și cu cartonașe galbene, trei olandezi și cinci români fiind „îngălbeniți”. Este bine, este rău, asta este situația acum. Numai că Adi Mutu, Bănel Nicoliță și Paul Codrea vor sta cu Luxemburg, dar vor reveni atunci când va fi nevoie, cu Bulgaria. Pentru meciul de miercuri sunt suficienți înlocuitori, pentru a nu exista probleme.
Grupa G înaintea ultimelor trei etape
În celelalte două partide disputate din această rundă, Luxemburgul a obținut o nesperată victorie la Minsk, în compania Belarusului lui Hamutov-ski. O victorie obținută în al cincilea minut de prelungiri, obținută după 55 de înfrângeri consecutive. Albanezii au reușit o remiză în Slovenia, cu speranța ocupării pe final a locului 4.
Atât cu Luxemburgul (miercuri, 17 octombrie), cât și cu Albania (21 noiembrie), România va disputa meciurile pentru a rămâne neînvinsă, în situația în care aceste două echipe vor reuși un rezultat favorabil pe 17 noiembrie, la Sofia, cu Bulgaria.
Victorie după 12 ani
Belarus – Luxemburg 0-1 (0-0)
A înscris: Fors Leweck (min 90+5)
Belarus: Yuri Zevnov (69 Hamutovski) – Omelyanciuk, Igor Stasevici (62 Kalașev), Filipenko, Plaskonny – Korytko, Sverniuk, Romascenko, Hleb – Klarnilenko, Veronkov. Antrenor: Bernd Stange.
Luxemburg: Joubert – Lang, Kizinger, Wagner, Petres – Ben Payal (79 Fereira), Bettmer, Lombardelli (45+2 Leweck), Remy – Mario Mutsch, Kitenge (61 Da Mota). Antrenor: Guy Hellers.
Arbitri: Michael Svendsen – B.R.Hansen, Ole van Hensen (toți din Danemarca)
Cartonașe galbene: Lombardelli, Lang, Joubert, Da Mota
Micuța echipă din Ducat a repurtat prima victorie într-o competiție oficială din 1995 printr-un gol înscris în al cincilea minut de prelungire al meciului. Golul lui Leweck pune capăt unei serii de 55 de înfrângeri suferite în cei 12 ani de la eliminările din Europa. Nu trebuie omis faptul că luxemburghezii au avut trei titulari accidentați: Strassen, Bigard și Collette.
Albanezii puteau învinge
Slovenia – Albania 0-0
Slovenia: Handonovic – Brecko, Jokic (77 Ilic), Morec, Cipot – Zlogar, Kirm, Koren, Bîrsa (82 Mihelic) – Novakovic (61 Rusic), Lavric. Antrenor: Matias Cek.
Albania: Begaj – Vangjelli, Curri, Dede, Rrustemi – Haxhi (60 Mukai), Lala, Bulku, Dura (77 Bushaj) – Skela (90 Hyka), Bogdani. Antrenor: Otto Baric.
Arbitri: Duarte Nuno – Jose Cardinal, Bertino Cuhna (toți din Portugalia).
Slovenii au făcut un meci modest, permițând albanezilor să aibă lungi perioade de timp superioritatea.
Adaugă un comentariu