banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8424 - 22 mai 08:57

Victoria unei brașovence împotriva lui Elon Musk

Autor: Marius BOERIU

Publicat la 23 aprilie 2025

Victoria unei brașovence împotriva lui Elon Musk

Cristina Bălan, inginera de origine română care a fost concediată de la Tesla în 2014, după ce a semnalat anumite probleme de siguranţă, a câştigat în instanţă un proces împotriva fostului ei angajator, scrie BBC.
Femeia, care a lucrat timp de patru ani ca inginer de proiectare la Tesla, a fost dată afară după ce a reclamat că există un defect de proiectare care ar putea afecta frânarea mașinilor companiei lui Elon Musk. Bălan a fost apoi acuzată public de Tesla că a folosit resursele companiei pentru un „proiect secret”. Inginera a negat în mod constant acuzația și a decis să intenteze un proces de defăimare împotriva firmei în 2019.
Plângerea Cristinei împotriva companiei lui Musk a fost inițial respinsă de un magistrat. Dar, acum, un grup de judecători de apel din California a anulat această decizie în favoarea ei, dându-i astfel ei câștig de cauză, scrie sursa citată.
Brașoveanca a declarat că vrea în prezent să se confrunte cu Musk și compania lui în instanță: „Sperăm că vom începe un nou proces și vom avea șansa de a-l înfrunta pe Elon Musk în fața unui juriu și a unui judecător”.
Într-un interviu acordat tot pentru BBC anul trecut, fostul avertizor de integritate al Tesla a declarat că este hotărâtă să își dovedească nevinovăția de dragul fiului ei: „Vreau să îmi reabilitez numele. Mi-aș dori ca Elon Musk să aibă decența de a-și cere scuze”. A dezvăluit, de asemenea, că este în remisie din cauza cancerului la sân în stadiul 3B și că cea mai mare teamă a sa este că ar putea să nu trăiască până la ultima zi în instanță.
Cristina Bălan a absolvit cursurile Universităţii Transilvania din Braşov în 2002. Înainte să lucreze la Tesla, aceasta a lucrat ca inginer la Boeing timp de 3 ani, la Meridian Lightweight Technologies pentru 2 ani şi la Honeywell Process Solutions pentru un an şi 7 luni. În California, la Tesla a lucrat pentru pentru patru ani, din 2010 până în 2014, ca inginer de proiectare, iar din 2015 şi-a fondat propria companie de proiectare Tesseract Motors.
În cadrul Tesla, aceasta a lucrat la proiectarea elementelor de interior şi module pentru baterii, pentru mai multe modele de automobile, cum ar fi interiorul portierelor de la Porsche Cayenne, modulul bateriilor de pe Mercedes-Benz B-Class şi cel de pe Toyota Rav4 EV, dar şi la consola centrală a modelului Audi R8.
Inginera din Brașov a fost cândva atât de important la Tesla încât inițialele sale au fost gravate pe bateriile din interiorul vehiculelor Model S.

+7 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotionalbanner promotional