Victimele lui Gigi

În mintea multora se insinuează ideea „victimei” Becali. Ce-a păcătuit omul ăsta ca să ia condamnare după condamnare, ani lungi de temniță? Și pentru ce? A vrut să premieze o echipă care nu mai avea nimic de pierdut, ca să joace corect! N-a dat mită, cum s-a întâmplat în procesul cu schimbul de terenuri. Deși nici acolo nu era el prea vinovat, că doar nu le-a pus pistolul la tâmplă generalilor. Dar să zicem că aia era cu totul altă speță. Sau cu hoții de mașini: le-a dat o lecție de viață. Nu i-a schingiuit, ba le-a mai dat și câte ceva de cheltuială. Și atunci ce e cu toți anii ăștia de pușcărie, cu luarea lui de lângă familia pe care o iubește, cu lăsarea de izbeliște a Stelei, mândria națională... Dacă Gigi Becali ispasește pe drept pedepsele pe care le-a primit, cel mai întemeiat motiv este acela că în iresponsabilitatea, grandomania și prostia lui a stricat viețile unor oameni, i-a târât în aceste situații-limită, de pierdere a libertății și a demnității. Pentru că Gigi Becali este cel care le-a ordonat imperativ bodyguarzilor săi să îi caute și să-i aducă pachet pe hoții care i-au furat mașina, în loc să lase poliția să-și facă datoria. În felul acesta i-a plasat din capul locului în afara legii pe Zmărăndescu și pe ceilalți băieți cărora le inoculase credința că el e Dumnezeu și ca poate sa-si faca singur dreptate. El este cel care i-a pus pe Pițurcă și pe Sponte să declare în fals că banii din valiză erau pentru o achiziție de terenuri și i-a căptușit cu condamnări și cu cazier – un cazier care pe Pițurcă poate să-l coste mult. Cum să-l refuzi pe nea Gigi? Nimeni nu-l putea refuza, indiferent de ce e vorba, lui nu-i păsa de nimeni, pe procurori îi lua la mișto și le dădea cu tifla. Cum să pățești ceva când ești alături de „războinicul luminii?” Și iată-l pe războinic la întunericul din Rahova sau de la Jilava, stând drepți în fața interlopilor cu stagiu și tânjind să mănânce altceva decât fasolea de la cazan, în așteptarea pachetului regulamentar. Gigi Becali este o emblemă vie a relativității existenței. Cum într-o zi poți să ai totul la discreție și în alta să nu mai ai nimic – doar pentru că nu te duce mintea și crezi că tot ce zboară se mănâncă. El a fost victima unei creșteri nesustenabile, a arderii unor etape pe care orice ființă înzestrată cu ceva inteligență trebuie să le parcurgă. În mare, a fost victima celor care, din varii interese, l-au convins că este mai mult decât poate și că nimic nu-i poate sta în cale, atâta timp cât are buzunarele doldora de prețul învârtelilor pe care a fost ajutat să le desfășoare. O victimă care a făcut victime.