Viaţa în Suedia. Povestea a doi tineri din Braşov

Românii sunt ca mărime al treilea grup de rezidenţi din Suedia, născuţi într-un stat membru al Uniunii Europene, după polonezi şi germani. Aceasta este povestea a doi tineri români, care au plecat să studieze în Suedia, apoi s-au obişnuit cu normalitatea unei ţări care le oferă siguranţă şi respect. Au decis să rămână, iar copiii lor s-au născut acolo. Povestea familiei a fost destăinuită jurnaliştilor de la Libertatea.
Când reporterii au distat prima oară cu Simona şi Valentin, s-au mirat că vor să scrie despre ei. „Dar noi nu facem nimic deosebit”, ne-a spus Simona. Ceea ce este însă deosebit pentru publicul din România este exact normalitatea vieţii în Suedia.

Anglia le-a deschis pentru prima oară ochii
Simona şi Valentin Tudor împlinesc 37 de ani anul acesta şi se cunosc din clasa a II-a, de când se întâlneau la concursuri şcolare în Braşov. În clasa a IX-a au intrat la cea mai bună clasă din cel mai bun liceu de la poalele Tâmpei, Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”; Valentin stătea în banca din spatele Simonei. În clasa a X-a au devenit un cuplu şi de atunci nu s-au mai despărţit.
Simona a fost genul de copil cuminte, care învăţa şi făcea ce i se spune. Valentin a fost „genul inginer”, căruia tatăl său îi arăta cum funcţionează maşina. Au plecat să studieze la Bucureşti: Simona la Academia de Studii Economice (ASE), iar Valentin la Politehnică. „Anii de facultate au fost puţin haotici, Bucureştiul era foarte nestructurat şi agitat şi facultatea a fost un fel de dezamăgire”, spune Simona. Abia când a mers în Anglia cu o bursă Erasmus şi-a dat seama că, în România, „nivelul academic era foarte scăzut”: cursurile şi cărţile xeroxate din care învăţau studenţii erau, de fapt, traduceri copiate din alţi autori.
Căminele în care locuiau erau murdare, iar oraşul, aglomerat. În Braşov se simţiseră protejaţi între prietenii şi familiile lor, dar în Bucureşti le lipsea „mentalitatea care să-i ajute să supravieţuiască”, spune Simona. „Ăla a fost un handicap.”
Nici Valentin, „politehnistul”, nu era mulţumit de facultate. „Se făceau lucruri interesante, dar foarte aglomerate şi nu ştiai ce e e important şi ce nu, pe ce să pui accent”, spune el. „Era multă cantitate, erau multe cursuri. Nici nu apucai să înţelegi despre ce e vorba în cursul respectiv, pentru că începea altul. Mulţi profesori, fiecare cu bucăţica lui de materie, nu era ceva structurat.”

Au decis să meargă la un master în Suedia
În 2009, după ce a absolvit şi Valentin facultatea (Politehnica durează patru ani, iar ASE, facultatea Simonei, trei ani), s-au hotărât să aplice fiecare la câte un program de master în Suedia, cu gândul să se reîntoarcă în România după doi ani.
„În primul semestru am fost de-a dreptul frustrată că ne puneau să facem teme în echipă”, povesteşte ea. „Eu cred că le-am făcut pe toate singură pentru că nu eram obişnuită să lucrez aşa. Veneam dintr-un mediu foarte competitiv şi aici trebuia să colaborăm, toată lumea trebuia să priceapă. Dacă cineva n-a înţeles, îl ajuţi tu.”
Au fost admişi la mai multe, iar Simona a început un Master in Economics (economie – trad.), iar Valentin un Master in Networks and Distributed Systems (reţele şi sisteme distribuite – trad.). Învăţau în oraşul Göteborg, într-un centru universitar important din Suedia, pe malul Mării Nordului. Toate cursurile erau în limba engleză.  Părinţii lor i-au sprijinit cu costurile vieţii în timpul masterului. „Nu suntem obişnuiţi să vorbim despre sentimente şi cred că nu i-am întrebat niciodată (pe părinţi) «Voi cum vă simţiţi?»”, spune Simona. „Eu ţin minte ziua în care am plecat cu maşina primită de la tatăl lui Vali, un Golf 4. Şi acum văd momentul ăla, când la cinci dimineaţa am închis portbagajul peste o plapumă mare.”

Condiţii ca la „Hilton” pentru studenţi în căminele suedeze
Clădirile în care stăteau studenţii erau complet diferite faţă de cele din Bucureşti. „Zici că ne mutaserăm la Hilton”, povesteşte Valentin. „Apartamentul era ca o cameră de hotel. Baia avea 18 metri pătraţi.”
„În România vedeai (afişate) notele tuturor, pe când aici nu se întâmpla asta, nota e individuală”, spune Valentin. „Bineînţeles, dacă vrei să ştii cât a luat colegul tău, poţi să-i ceri lucrarea după examen, dar nu e o listă publicată în ordinea notelor. Cred că ăsta a fost primul nostru şoc: că nu e o competiţie, spune Simona. „Concurezi tu cu tine, nu cu celălalt. La mine asta a fost cel mai greu – să învăţ să nu mai fiu aia cu mâna pe sus”.
În Suedia aveau la dispoziţie toate resursele de care aveau nevoie. Valentin lucra pe calculator şi nu mai făcea „programare pe hârtie”, aşa cum i se întâmplase la facultate în Bucureşti, iar Simona avea instrumente statistice, programe pe calculator a căror licenţă era plătită de universitate.  O profesoară a plătit-o cu 1.000 de euro pe lună doar ca să o ajute la documentare În timpul programelor de master, Simona şi Valentin au început să lucreze la doctorate şi au primit salarii, fiind consideraţi angajaţii universităţii.  Simona a absolvit doctoratul în economie socială în 2015, iar Valentin a absolvit în 2017 un doctorat în Security and Privacy in the Internet of Things – securitate şi confidenţialitate în „internetul obiectelor”, domeniu în care face cercetare şi în prezent.

Munca este plătită
Salariile lor reprezentau echivalentul a 1.500-1.700 de euro, dar Suedia are un sistem de impozitare progresivă, aşa că taxele erau mici şi veniturile decente. Simona a câştigat primii bani în domeniul academic atunci când o profesoară a rugat-o s-o ajute la căutat articole (background research şi literature review – engl.). I-a spus că nu are foarte mulţi bani, dar că o poate plăti cu 1.000 de euro pe lună. „Eu, când am auzit, era să pic de pe scaun”, povesteşte Simona.  „Cum să-mi dea cineva 1.000 de euro ca să caut articole?” Era un tip de muncă pe care şi astăzi studenţii din România o fac gratuit pentru profesorii lor.
S-au căsătorit în România în 2015, după ce Simona şi-a luat doctoratul. Lumea o întreba: „Ai emoţii? Cum merge organizarea nunţii?”. „Nu ştiu, că am un doctorat de dat”, răspundea ea. După ce au terminat studiile, s-au mutat la Stockholm: Simona a început să fie cercetătoare la Stockholm University, iar Valentin s-a angajat cercetător la Ericsson. Proiectele la care lucrează sunt confidenţiale, pentru că funcţiile pe care Valentin le dezvoltă acum pentru firma sa vor fi disponibile pe piaţă peste cinci sau zece ani. Simona face cercetare în domeniul economiei sociale şi evaluează din punct de vedere statistic diverse politici publice, cum ar fi medierea sanitară sau impactul indemnizaţiei de creştere a copiilor, date care pentru Suedia sunt importante.
Experienţa unei vieţi normale pentru doi braşoveni în Suedia: în societatea suedeză nu e nevoie să interzici ceva, pentru că aici funcţionează respectul reciproc. Nu stă nimeni peste umărul tău să vadă dacă îţi faci treaba la muncă

Concediu de creşterea copilului acordat cuplului
În prezent, locuiesc în casa lor din Täby, o suburbie a oraşului Stockholm potrivită pentru familiile tinere cu copii. Fiica lor, Smaranda, s-a născut în 2016, iar băiatul, Constantin, în 2020. Simona şi Valentin au primit câte 480 de zile de concediu pentru îngrijirea copilului, care în Suedia nu se acordă mamei, ci cuplului. Societatea suedeză se aşteaptă ca şi tatăl să-şi ia concediu pentru îngrijirea copilului, nu doar mama.

O societatea bazată pe respect şi încredere
Simona şi Valentin au fost surprinşi să descopere valorile din societatea suedeză, care se bazează pe respect şi încredere. „Dacă mi se dă un task la muncă, nu stă nimeni pe umărul meu să vadă ce fac”, spune Valentin. Atunci când se plimbă cu bicicletele pe drumuri de ţară, se opresc să cumpere ouă scoase la vânzare în faţa caselor, nepăzite de nimeni: le iau şi le plătesc online, în contul afişat.  În timpul pandemiei, când se vorbea despre faptul că Suedia n-a impus nicio restricţie, lucrurile erau de fapt mai nuanţate de atât, explică Simona. În societatea suedeză nu e nevoie să interzici ceva, pentru că aici funcţionează respectul reciproc. Distanţa de doi metri s-a respectat fără să fie impusă, iar oamenii n-au mers la serviciu cu simptome de răceală, o regulă de bun-simţ pe care suedezii o respectă de dinainte de pandemie.

Foto: Tezele de doctorat scrise de Simona şi Valentin