Versailles-ul de la CNADNR

Dezvăluirile făcute de fostul director al Direcţiei Juridice din Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi, Alin Goga, ar fi trebuit să provoace o adevărată furtună la DNA. M-aş fi aşteptat ca Codruţa Kovesi să-i cheme la ea pe cei responsabili de acest domeniu şi să le tragă un perdaf clasa întâia: voi ce faceţi? Ăştia fură de zor, în ochii lumii şi noi nu facem nimic?

Desigur că demersul lui Goga are şi alte motive, în afara celui al revoltei faţă de hoţia la drumul mare din jurul său. Mai precis, conştiinţa sa s-a trezit când a fost demis şi trimis la munca de jos, în provincie. 

Atunci a început să i se ia ceaţa de pe ochi şi a făcut o primă dezvăluire tulburătoare: cum s-a construit Transalpina, dintr-o toană de-a lui Orban. Asta s-a întâmplat cu vreo lună-două în urmă şi mediul n-a părut prea tulburat. Iată însă că Goga a recidivat, cu acuze clare şi directe. Nu ştim câţi directori au proprietăţi mai mari ca Versailles-ul, dar acest lucru se poate verifica cu relativă uşurinţă şi poate constitui un punct de plecare, pentru o viitoare anchetă.

CNADNR-ul pare să fie cireaşa de pe tortul oricărei guvernări. Aici se învârt bani mulţi şi fără vreun control riguros, atâta imp cât aceştia sunt practic îngropaţi în lucrări greu de verificat şi de inventariat. Ne putem face o imagine asupra mizei reamintindu-ne doar de kilogramele de bijuterii care atârnau de gâtul şi mâinile doamnei Dorina Tiron, fosta directoare pe timpul mandatului Boagiu, despre chefurile de pomină de la Bâlea Lac şi despre nunta ca-n poveşti a odraslei lui Mircea Pop sau de ostentaţia cu care actualul director Narcis Neaga a fost pus în funcţie, în ciuda faptului că este cercetat penal. Că CNADNR este un domeniu extrem de mănos, o dovedeşte şi faptul că Ponta i l-a încredinţat prietenului său Şova, în ciuda faptului că acesta habar n-avea de ce înseamnă marile proiecte de care urma să se ocupe. Era vorba doar despre fondurile care puteau fi îndrumate către o anumită clientelă.

CNADNR a devenit un adevărat buboi, care stă să se spargă. Şi care trebuie să se spargă şi să aflăm de ce, în 25 de ani n-am construit decât atât de puţine şi de scumpe autostrăzi. De ce compania se fereşte ca de dracu’ de banii europeni şi de ce se fac atâtea studii de fezabilitate extravagante pentru lucrări pe care nimeni nu are de gând să le înceapă. Dar, mai ales, să aflăm cum s-a constituit şi cum acţionează această mafie a drumurilor a cărei organigramă pare să fie atins aici perfecţiunea.