Veneţienii au celebrat la ruinele fostei mănăstiri de la marginea localităţii

Pe locul unde în urmă cu aproximativ 255 de ani a existat o frumoasă mănăstire, localnicii din Veneţia de Sus au celebrat 20 de ani de la ridicarea unei troiţe, acţiune realizată la acea vreme de preotul Florin Lodroman, stabilit la Berlin şi fost paroh la Veneţia de Sus. Actualul paroh al satului, preotul Laurenţiu Oană a continuat tradiţia locului, iar de anul trecut s-au alăturat manifestării şi credincioşii din Veneţia de Jos, comunitatea soră prin denumire. Ca în fiecare an, după săvârşirea Sfintei Liturghii şi împărtăşirea credincioşilor, veneţenii au luat parte la o agapă pregătită în cinstea sărbătorii, fiind săvârşit şi un parastas de pomenire pentru ctitorii, slujitorii şi binefăcătorii mănăstirii de la Veneţia de Sus.
Cele mai vechi date despre mănăstire, ca şi despre comunitatea veneţenilor, există într-un act de donaţie dat de domnul Munteniei, Vladislav Vlaicu (1364-1372), care dăruia printr-un hrisov, la anul 1372, unei rude cu numele Vlad, mai multe comune, printre care şi comuna Veneţia de Jos, amintind şi de Mănăsirea de la Veneţia de Sus. Mănăstirea a existat până în anul 1762, când generalul austriac Adolf Bukow, din ordinul împărătesei Maria Tereza, distrugea cu tunurile zidurile bisericii şi chiliile.
Potrivit site-ului oficial al Mitropoliei Ardealului, dintr-o altă monografie a satului Veneţia de Jos, dar şi din oralitatea locuitorilor celor două sate, se ştie că mănăstirea a fost un loc de refugiu permanent, indiferent de timpurile şi oamenii care locuiau în aceste locuri. Atunci când tătarii sau alte popoare migratoare jefuiau avuţiile satelor, femeile fugeau la mănăstire unde se rugau să nu fie descoperite. Aici era un loc greu accesibil, deoarece accesul se făcea cam cinci kilometri printr-o vale, valea Mănăstirii. Doar localnicii ştiau exact cum să ajungă acolo.