Vasluienii s-au calificat fără emoții
Autor: Dan VINTILÃ
Publicat la 06 august 2009
Omonia Nicosia - FC Vaslui 1-1 (0-0)
Au înscris: Zurawski (83-pen.) / Wesley (60).
Stadion: GSP Nicosia. Teren: tare. Timp: excesiv de călduros. Spectatori: 12
Omonia Nicosia - FC Vaslui 1-1 (0-0)
Au înscris: Zurawski (83-pen.) / Wesley (60).
Stadion: GSP Nicosia. Teren: tare. Timp: excesiv de călduros. Spectatori: 12.000.
Omonia: Katsolis - Davidson, Alabi, Wenzel, Charalambous - Patsatzoglu (57 Zlogar), Grammozis (57 Kiriakos), Zurawski, Agular - Aloneftis (62 Efrem), Konstantinou. Antrenor: Panagiotis Lemonis.
FC Vaslui: Kuciak - Buhuș, Cânu, Zubar, Bălace - Burdujan, Pavlovici, Genchev, Gerlem (66 Gângioveanu)- Wesley (87 Zmeu), Temwanjera (74 N. Jova-novic). Antrenor: Cristian Dulca.
Arbitru: Paolo Tagliavento. Asistenți: Massimiliano Grilli, Es-pedito Marco Musolino (toți din Italia). Cartonase galbene: Grammozis (11), Konstantinou (90+4) / Buhuș (2), Gerlem (33), Pavlovic (82). Cartonase roșii: Charalambous (90+4) / Kuciak (88).
Plecați în insula Afroditei cu un avantaj de două goluri, vasluienii nu au căutat să-și conserve rezultatul din prima manșă, ci conform principiului cea mai bună apărare este atacul, au încercat să țină la respect formația gazdă. Nu au atacat fără noimă, au căutat să stea în expectativă și să contraatace letal. Față de prima manșă, Cristi Dulca a făcut o singură mutare, l-a înlocuit pe Marko Ljubinkovici cu Milos Pavlovici. Cu Genchev și Pa-vlovici închizători, cu o linie mediană activă care a ținut adversarul la distanță de Kuciac, vasluienii păreau că nu vor avea viață grea. Gazdele au avut o mai mare posesie (pe ansamblu a fost de 60 %), dar totul se destrăma la mijlocul terenului. Fazele de spectaculozitate la cele două porți au fost cu lingurița. Față de meciul tur, an-trenorul Lemonis a trimis în teren câ-teva guri de tun, cu care spera să în-toarcă soarta partidei. Konstantinou, Aloneftis, Grammozis au avut acțiuni cursive dar șuturile lor pe poartă au fost rare și mult prea ușoare pentru a-i înșela vigilența lui Kuciak. Konstantinou a avut două auto-trânteli în careu cerșind îngăduința centralului care nu s-a lăsat înșelat. La rândul lor vasluienii au tratat cu prea multă ușurință mai multe momente favorabile prin moliciunea paselor (poate și datorită căldurii de 45 de grade). Oaspeții au înscris dintr-o fază fixă, de la 20 metri lateral prin Wesley în minutul 60, când balonul trimis de el atinge bara și intră în poartă. Tot din fază fixă va fi și egalarea din minutul 83 când Kuciak îi prinde piciorul lui Konstantinou și Zurawski transformă penaltiul. Putea fi victoria vasluienilor, care au jucat mai pragmatic, dar tot atât de bine și a gazdelor, care au avut o transversală prin Charalambous în minutul 75. Vasluienii nu au știut să profite de necorelările din apărarea cipriotă, la driblingurile în plus ale lui Burdujan în minutul 90+5.
Finalul, care devenise incendiar putea fi ocolit dacă Kuciak nu ar fi ripostat la comportarea suporterilor, fapt pentru care a văzut roșu în fața ochilor. La fel cum a pățit și Haralambous în urma faultului grosolan asupra lui Burdujan din minutele de prelungire.
Astfel, un meci care părea că se dispută în limitele unei depline sportivități s-a încheiat într-o mare încărcătură de nervi. Dacă pentru gazde eliminarea lui Haralambous are mai puțină importanță, pentru vasluieni eliminarea lui Kuciak poate să constituie un impediment pentru că primind direct roșu va fi suspendat două etape, cea ce îl scoate din echipă pentru meciurile din play-off.
Calificarea vasluienilor este pe deplin meritată, dar în play-off, unde nu este cap de serie, ar putea avea un adversar mult mai puternic decât au fost ciprioții.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu