Curs BNR

1 EUR = 4.9443 RON

1 USD = 4.3840 RON

1 GBP = 5.9238 RON

1 XAU = 260.3177 RON

1 AED = 1.1936 RON

1 AUD = 3.1457 RON

1 BGN = 2.5280 RON

1 BRL = 0.8053 RON

1 CAD = 3.4884 RON

1 CHF = 4.7621 RON

1 CNY = 0.6934 RON

1 CZK = 0.2017 RON

1 DKK = 0.6644 RON

1 EGP = 0.2785 RON

1 HUF = 1.3742 RON

1 INR = 0.0585 RON

1 JPY = 3.8393 RON

1 KRW = 0.3662 RON

1 MDL = 0.2439 RON

1 MXN = 0.2131 RON

1 NOK = 0.4935 RON

1 NZD = 2.9346 RON

1 PLN = 1.0781 RON

1 RSD = 0.0421 RON

1 RUB = 0.0553 RON

1 SEK = 0.4739 RON

1 TRY = 0.3243 RON

1 UAH = 0.1523 RON

1 XDR = 6.1373 RON

1 ZAR = 0.2891 RON

Editia 7623 - 27 ian 18:49

USR-iştii pun de-o „anticipată” la Dumbrăviţa

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 17 noiembrie 2021

Au strâns 1.110 semnături pentru un referendum de demitere a primarului comunei. „Şi de 6 ori mergeau la o persoană”

USR-iştii pun de-o „anticipată” la Dumbrăviţa

După 7 luni de la începerea campaniei de strângere de semnături pentru demiterea primarului comunei, Zachiu Popa, reprezentanţii USR Dumbrăviţa au anunţat marţi, 16 noiembrie, într-o conferinţă de presă, că au strâns 1.110 de semnături din cele două sate ale comunei, respectiv 902 din satul Dumbrăviţa şi 208 din satul Vlădeni, iar tabelele au fost depuse la Prefectura Braşov în 10 noiembrie. Conform Codului Administrativ, pentru declanşarea referendumului sunt necesare semnăturile a 25% din persoanele cu drept de vot înscrise pe listele electorale permanente, adică 1.023 de persoane.
Reprezentanţii USR Dumbrăviţa susţin că, imediat după alegerile locale din anul 2020, cei trei consilieri locali ai partidului din comună, Viorel Strîmtu, Anisia Costescu şi Ştefan Mihai Macavei, au fost „contactaţi de zeci de locuitori nemulţumiţi de faptul că primarul nu îşi ţine promisiunile făcute în campanie, nu ţine cont de problemele şi nevoile comunităţii şi nu ascultă ce au de spus cetăţenii”.

Ce n-a făcut Zachiu
De altfel, ieri, unul dintre consilierii locali USR, Viorel Strîmtu, a declarat că „dintre toate problemele cu care comuna noastră se confruntă de ani de zile, sunt patru aspecte care au nevoie de măsuri imediate şi pe care considerăm că primăria trebuie să le gestioneze cu prioritate în următoarea perioadă: titlurile de proprietate, gestionarea deşeurilor, investiţiile şi transportul public”.

Singurul lucru pe care-l fac USR-iştii
De cealaltă parte, primarul comunei, Zachiu Popa (PNL), a declarat că toate motivele invocate de reprezentanţii USR sunt nefondate. „Motivele invocate de cei din USR pentru referendumul de demitere nu sunt reale. Procedura de eliberare a titlurilor de proprietate este în curs de rezolvare. Anul acesta au fost semnate 700 de procese verbale de punere în posesie. În ceea ce priveşte investiţiile, în comună sunt în derulare lucrări la reţeaua de apă şi canalizare, o investiţie de peste 4,5 milioane de euro. De asemenea, am depus cererea de finanţare de peste 67 milioane de lei prin Programul Anghel Saligny pentru asfaltarea străzilor pe care se lucrează la reţele de apă şi canalizare”, a declarat Zachiu.
Pe de altă parte, primarul a menţionat că, în primul an de mandat, cei trei consilieri locali ai USR s-au abţinut sau au votat împotrivă în cazul a peste 80% din hotărârile de Consiliu Local. „Zilele trecute am supus aprobării hotărâri de consiliu local privind ajustarea preţurilor contractelor, aşa cum prevede legislaţia în vigoare. Cei trei consilieri locali au primit documentaţia cu cinci zile înaintea şedinţei de plen a Consiliului Local, dar au votat împotrivă. De altfel, în acest prim an de mandat, ei nu au venit cu niciun proiect, cu nicio propunere. Singurul lucru pe care l-au făcut a fost să conteste şi să critice”, a declarat primarul.

„Cred că Viorel Strîmtu este supărat că s-a clasat pe locul al doilea”
Conform legislaţiei, pasul următor pentru ca referendumul să se desfăşoare este crearea unei comisii compusă dintr-un reprezentant al prefectului, câte un reprezentant al primarului, al Consiliului Local şi al Consiliului Judeţean Braşov şi un judecător de la judecătoria în a cărei rază teritorială se află unitatea administrativ-teritorială în cauză. Această comisie are în atribuţii validarea semnăturilor şi stabilirea datei referendumului.
Referitor la cele 1.110 semnături, primarul din Dumbrăviţa a declarat că are unele suspiciuni şi că a solicitat un punct de vedere de la Prefectură. „În cazul în care se va emite un document privind derularea referendumului, îl voi ataca în instanţă”, a mai spus reprezentantul Primăriei Dumbrăviţa.
Nu în ultimul rând, el a menţionat că în cele 7 luni ale campanei de strângere de semnături, reprezentanţii USR erau destul agresivi. „Au trecut şi de 6 ori pe la câte un locuitor, pentru a-l întreba dacă nu s-a răzgândit şi dacă vrea să semneze. Mergeau şi le cereau oamenilor să semneze tabelele pentru a se putea introduce canalizarea în sat, asta condiţiile în care utilajele care lucrau la acest proiect erau la poarta omului. Cred că Viorel Strîmtu este supărat că s-a clasat pe locul al doilea la alegerile pentru funcţia de primar”, a încheiat Zachiu Popa.
Potrivit legii, ca referendumul să fie validat, este nevoie de prezenţa la urne a 30% din poulaţia cu drept de vot. Odată validat, pentru a produce efecte, rezultatul trebuie să fie 50% + 1 „pentru”.

+4 -4

Comentarii

'Versarya'

2021-11-17 09:07:42


'Dumbravita este un loc unde timpul s-a oprit undeva prin anul 1950,pentru ca nu s-a schimbat absolut nimic in ultimii ani.A incremenit in timp,fara a se adapta la timpurile pe care le traim.Acolo trebuie schimbat ceva si mai ales trebuie facut ceva.'

'Willy'

2021-11-17 02:21:15


'O pun si brasovenii. In curand, Coliban va fi la judecata brasovenilor. Semnaturi pe str. Iuliu Maniu nr. 37 Haideti la referendum.\n #referendum'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotional