banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8720 - 10 aug 13:33

Urs cu fractură deschisă, găsit într-un tunel, salvat şi operat apoi la Zărneşti

Autor: Iulian CUIBAR

Publicat la 08 iunie 2018

Urs cu fractură deschisă, găsit într-un tunel, salvat şi operat apoi la Zărneşti

Un urs în vârstă de un an şi patru luni, cu un picior sfârtecat, a fost salvat şi operat în sanctuarul Libearty.
Impiegatul de mişcare de la Lainici (Valea Jiului, jud. Gorj) a descoperit ursuleţul rănit într-un tunel de feroviar şi a anunţat Administraţia Parcului Naţional Defileul Jiului. Paznicii de vânătoare din Valea Jiului l-au tranchilizat pe micuţ şi l-au examinat, iar în urma controlului au constatat că avea o fractură deschisă la piciorul din stânga spate. Rana era infectată şi plină de larve de muşte, iar starea animalului era una de epuizare fizică.
Plăgile au fost dezinfectate, iar apoi ursul a fost predat Asociaţiei de Vânătoare Gorun, cu recomandarea de transfer într-un centru specializat, pentru efectuarea de investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.
În urma acestor recomandări, s-au cerut şi obţinut toate aprobările necesare transferului său în sanctuarul Libearty de la Zărneşti. O echipă de vânători a transportat ursul până la Ghimbav, unde a fost transbordat în maşina Asociaţiei „Milioane de prieteni” şi transportat la Libearty, de către managerul sanctuarului, Florin Ticuşan, şi veterinarul colaborator al asociaţiei, dr. Ciprian Cocianu.  
Ursul a ajuns în sanctuarul Libearty în miezul nopţii, la ora 1.00, iar la ora 1.30 a intrat în sala de operaţii. Intervenţia de amputare, singura posibilă în acest caz, a fost deosebit de dificilă din cauza rănii vechi şi a infecţiei foarte puternice. Operaţia a durat patru ore, timp în care ursuleţul a fost perfuzat. Imediat după ce s-a trezit din anestezie, a mâncat pâine cu miere.
Dimineaţa, pacientul a fost mutat într-o boxă specială, unde rămâne sub observaţie permanentă. Cu toate acestea, prognosticul este rezervat, pentru că, după vechimea rănilor, animalul a stat blocat timp de câteva zile în tunelul feroviar.
În continuare, ursul are nevoie de cea mai atentă îngrijire medicală şi de mult noroc.

+2 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotionalbanner promotional