Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 08 noiembrie 2021
Consiliul Judeţean Braşov a semnat al doilea contract de finanţare pentru acoperirea cheltuielilor făcute pentru combaterea pandemiei de coronavirus
Achiziţiile pe care spitalele braşovene din subordinea Consiliului Judeţean le-au realizat în perioada pandemiei sunt recuperate din fonduri europene. Astfel, în 2 noiembrie a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Gestionarea efectelor pandemiei COVID-19 în judeţul Braşov”, pe care Consiliul Judeţean (CJ) Braşov îl implementează ca lider de proiect, în parteneriat cu Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă.
Proiectul este finanţat prin Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM), iar perioada de implementare este de 26 luni (1 februarie 2020 – 31 martie 2022), ce include şi perioada de desfăşurare a activităţilor proiectului premergătoare semnării contractului de finanţare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.
Valoarea totală a contractului de finanţare este de 3.658.527 lei, din care suma de 3.568.238 lei este destinată pentru dotarea cu echipamente medicale şi de protecţie personală necesare în combaterea crizei sanitare cauzate de virusul COVID-19, la nivelul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă şi al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase.
Astfel, prin intermediul proiectului urmează să fie decontate materialele achiziţionate de cele două unităţi spitaliceşti cu fonduri asigurate din bugetul Judeţului Braşov şi din venituri proprii, pentru a combate sau a diminua efectele pandemiei.
Printre altele, se vor deconta sumele folosite pentru achiziţia de alcool şi geluri dezinfectante, materiale de curăţenie, reactivi, consumabile hematologice, huse pentru paturi şi tărgi, lenjerii de pat, branule, catetere, covoare pentru decontaminare, electrozi EKG, lame de bisturiu, materiale sanitare de unică folosinţă (măşti, combinezoane, mănuşi, papuci, saci), pulsoximetre, plasturi, măşti de ventilaţie oxigen, spirometre, diferite tipuri de recipiente, pungi de recoltare şi drenaj, truse pentru diverse activităţi medicale, tuburi, viziere, kituri pentru oxigenoterapie, dar şi alte tipuri de kituri necesare în terapii.
„Achiziţiile menţionate au fost realizate cu respectarea legislaţiei în domeniu, fiind avizate de Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Braşov în ceea ce priveşte necesitatea”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.
Sumele care vor fi recuperate din fonduri europene de către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă se ridică la 2.554.238 lei, iar cele care vor reveni Spitalului Clinic de Boli Infecţioase sunt în cuantum de 1.014.000 lei.
Alte cheltuieli din cadrul proiectului sunt cele privind activităţile cu informarea şi publicitatea (24.395 lei), activităţile de audit financiar (29.750 lei) şi managementul de proiect (36.144 lei).
Alocări de aproape 60 de milioane de lei, din bugetul Consiliului Judeţean Braşov
Acesta este cel de-al doilea proiect cu finanţare AM POIM pe care Consiliul Judeţean Braşov îl implementează.
Primul proiect „Gestionarea crizei sanitare COVID-19 în judeţul Braşov” a fost accesat în anul 2020, Judeţul Braşov având ca parteneri Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. I.A. Sbârcea”, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie şi Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie. Proiectul este în valoare de 45.533.447 lei şi a ajuns spre finalul perioadei de implementare.
De altfel, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a declarat că „de la începutul crizei sanitare am venit în sprijinul solicitărilor formulate de managerii tuturor spitalelor din subordinea noastră şi am alocat sumele necesare acoperirii cheltuielilor generate de combaterea pandemiei. A fost un efort considerabil din partea Consiliului Judeţean Braşov, care în anul 2020 a însemnat alocări bugetare de peste 59 de milioane de lei, efort pe care acum îl putem compensa din fonduri europene. Mă bucur că reuşim să atragem bani nerambursabili pe toate axele de finanţare pentru care suntem eligibili. Vom continua să scriem şi să depunem proiecte pentru a valorifica toate oportunităţile financiare, fie ele europene sau guvernamentale”.
Braşovenii sunt aşteptaţi, în 4 iulie, de la ora 10.30, în Piaţa Sfatului, pentru a fi parte din „Lanţul umanităţii - 150 de secunde pentru 150 de ani”. Evenimentul are[...]
2026-06-29 citeste mai multPaul Andrei Ivan, absolvent al Facultăţii de Inginerie Mecanică, de la programul de studii „Autovehicule rutiere cu predare în limba engleză”, este şeful de promoţie 2026 de la[...]
2026-06-29 citeste mai multToţi absolvenţii care vor obţine nota maximă la examenul de Bacalaureat din sesiunea de vară vor primi un abonament General Access gratuit pentru cele patru zile de festival Untold, au transmis[...]
2026-06-29 citeste mai multLa Braşov sunt aşteptate până la 36 de grade Celsius. Ministerul Educaţiei cere măsuri anticaniculă
2026-06-29 citeste mai multÎn zilele în care se desfăşoară probele scrise ale Bacalaureatului, Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune la dispoziţia celor interesaţi, între orele 8:00 – 16:00 (excepţie[...]
2026-06-29 citeste mai mult
'Barbu Gh.'
2021-11-08 07:37:14
'Ăstea „afaceri”, tati... Cumperi 120 de milioane de doze, bagi bani în transport, depozitare, manipulare și injectare, PLUS izolete (chiar la 17.000 euro/buc), măști, chiar peste 50% neconforme, „dezinfectanți” (să nu uităm de Hexifarma), sporuri de 80% pentru „eroi”, 90 lei pe oră la alți „eroi” sau 60 de lei/doza injectată. Vedeți de ce nu se dă dusă gripa asta? Da, dar U.E.-ul ne dă chiar uriașa sumă de 3,56 milioane.... „Bună” afacere...'