Uniformele se întorc la școală
Autor: Marian STOICA
Publicat la 30 martie 2007
Ministerul Educației a transmis, miercuri, Inspectoratelor școlare județene calendarul privind etapele prealabile introducerii semnelor distinctive în școli, în vederea aplicării prevederilor legii privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ, act normativ emis de Parlament
Ministerul Educației a transmis, miercuri, Inspectoratelor școlare județene calendarul privind etapele prealabile introducerii semnelor distinctive în școli, în vederea aplicării prevederilor legii privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ, act normativ emis de Parlament.
În intervalul 15 aprilie -15 mai vor avea loc discuții pentru stabilirea, prin consens, a semnelor distinctive la nivelul unităților de învățământ, de către Consiliul Reprezentativ al Elevilor, Consiliul Reprezentativ al Părinților, Consiliul Profesoral și conducerea unității de învățământ. În perioada 15 mai - 1 iunie, va fi luată decizia privind semnul distinctiv ales, aceasta fiind înregistrată în Regulamentul de Ordine Interioară al școlii, la capitolul „Drepturile și obligațiile elevilor”.
Totodată, în perioada 1-15 iunie, părinții și elevii din școală vor fi informați în legătură cu decizia privind semnele distinctive ale unității de învățământ și cu termenul limită pentru conformare, respectiv 15 septembrie. Părinții și elevii din primul an al ciclului de școlarizare vor fi informați în legătură cu decizia privind semnele distinctive ale unității de învățământ în intervalul 1 iulie - 1 august, termenul limită de conformare fiind tot 15 septembrie. Potrivit conducerii MEdC, din 15 septembrie, adică odată cu începerea noului an de învățământ 2007-2008, va intra în vigoare decizia de introducere a semnelor distinctive în toate unitățile școlare.
La Șaguna, uniforma
s-a întors din 2003
„Uniforma nu mai reprezintă o problemă, ea fiind rezolvată prin consultarea comitetului reprezentativ al părinților, încă din 2003. Consider că uniforma reprezintă un simbol al apartenenței elevului la o școală reprezentativă pentru învățământul românesc. Elevii noștri și-au ales încă din 2003 uniforma școlară, care este formată din sacou bleumarin, cu ecusonul liceului nostru, cămașă albă, albastră sau gri și pantaloni, respectiv fustă gri”.
Meșotă a avut uniformă
tot timpul
„În toată lumea, orice instituție de învățământ care se respectă are anumite semne distinctive. Așa și liceul nostru, care are o tradiție și un renume în această zonă, are o anumită vestimentație pentru elevii noștri. Nu este vorba de o uniformă tradițională, ci de un costum specific școlar, care reprezintă școala noastră. Suntem printre puținele unități de învățământ care au menținut această costumație specifică, chiar după Revoluție, când, împreună cu părinții, elevii și profesorii, am ajuns la un numitor comun în privința vestimentației elevilor”.
Copiii de gimnaziu
nu știu să se îmbrace
„Uniforma, ca semn distinctiv, ar fi o soluție, mai ales la ciclul gimnazial, acolo unde copiii, fiind prea mici, nu știu cum să se îmbrace. Noi am avut o experiență în acest gen, însă nu a mers. În cazul în care Ministerul o va cere în mod imperativ, probabil că lucrurile ar merge altfel. Purtarea uniformei reprezintă o măsură de siguranță pentru elevi, deoarece nu oricine poate intra într-o instituție de învățământ”.
La Unirea se poartă blugi
„Ținuta școlară este cel mai potrivit semn distinctiv, care ar trebui impus. Această ținută nu reprezintă numai un mod de recunoaștere a identității unei persoane, ci și un semn de apartenență la o anumită instituție de învățământ. După cum știți, toate colegiile mari au acest tip de vestimentație specific, acest lucru nu poate fi decât un motiv de mândrie pentru elevi. La începutul anului, liceul nostru a stabilit ca îmbrăcămintea elevilor noștri să fie formată din sacou bleumarin, cămașă albă sau bleu și blugi pentru băieți, și fuste de blugi pentru fete”.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu