Unicul partid de Opoziție: PD!

Într-o țară politică în care aproape niciodată lucrurile nu sunt ce par a fi, unul sigur se apropie de definiția condiției sale: Partidul Democrat, ca partid de Opoziție. De opoziție anti-tăriceană, trebuie să precizăm. Cum a ajuns, totuși, din câștigător al alegerilor din 2004 (conform schemei interpretate de Traian Băsescu) să basculeze direct în trenul advers? Istoria Partidului Democrat este plină de întâmplări dramatice. S-a născut din coasta FSN-ului istoric, asumându-și identitatea acestuia, la ruptura istorică din 1992, care a despărțit apele între liderii emblematici, Iliescu și Roman. Autoconsiderându-se partea bună, reformatoare, a blocului, în contrapartidă cu cea conservatoare, devenită FDSN-PSDR-PSD, partidul s-a debarasat mai întâi de inițialele devenite incomode, asumându-și identitatea unui mic partid înghițit pe nemestecate. Opozițiea din anii 1992-1996 seamănă mult cu cea de acum, partidul împărțindu-se între ereditatea puterii și actualitatea unei opoziții singulare, „istoricii” necatadixind să-i considere pe oamenii lui Roman egalii lor întru apropirere a democrației. Lucrurile s-au schimbat radical la alegerile din 1996, când Roman s-a trezit în fața unui scor electoral neașteptat de ridicat. Un scor de care Convenția Democrată avea nevoie ca de aer pentru a putea pune mâna pe putere. De aici-coaliția liberalo-țărănistă-social democrată (Cu-nescu) -democrată care a marcat „schimbarea”, cu incoerența și incompetența a vreo trei guverne și a unui mare număr de miniștri. Ca și în exercițiul 2005-2007, Partidul Democrat a făcut proba unui aliat rapace și nedispus să împartă beneficiile guvernării cu nimeni. În guvernele Ciorbea și Radu Vasile, cel puțin, PD-ul a fost elementul disturbator perpetuu, avându-l ca vârf de lance pe același Traian Băsescu, cel care a „trântit” Guvernul Ciorbea și care i-a blocat la mantinelă pe țărăniști în aproape orice demers al acestora. Vocația ambivalenței „la putere”-„în opoziție” a rămas una dintre trăsăturile distinctive ale formațiunii care, sub conducerea lui Traian Băsescu, a perfecționat continuu metodele de șicanare a aliaților și de impunere a punctelor de vedere proprii. Sondajele spun că de când a fost scos de la guvernare (cu forța!), Partidul Democrat crește în sondaje. Nu suficient însă, pentru a putea lua ceva pe cont propriu. Pentru că, aflat într-o opoziție singulară, nu reușește să coaguleze nici o alianță, toți cei de care s-ar putea servi fiind, într-un fel sau altul, victime ale acțiunilor distructive ale președintelui. Iar opoziția democrată, cât de autentică poate fi, rămâne una exclusiv anti - Tăriceanu. Condiție care îi scade credibilitatea până la a fi considerat un simplu instrument de răzbunare prezidențială.