„Uneori e un moşneag bondoc. Alteori atacă fără motiv”

Cel puţin 10.000 de urşi trăiesc în România, majoritatea în Munţii Carpaţi, ţinuturi pe care urşii le-au împărţit, din cele mai vechi timpuri, cu oamenii. Comportamentul lor oferă motive de precauţie celor care se aventurează în drumeţii.
Toamna, urşii îşi fac mai adesea simţită prezenţa în apropierea localităţilor, când, arată specialiştii, intră într-o fază numită hiperfagie, căutând să se hrănească mai mult în aşteptarea sezonului rece, când alimentaţia lor este mai săracă. Iarna, urşii au nevoie de surplusuri de grăsime pentru a face faţă celor două - trei luni petrecute cel mai adesea în bârlogurile lor. Nu hibernează, spun specialiştii, ci intră într-o stare de somnolenţă, din care primăvara ies cu mult mai slăbiţi, ca dintr-un post îndelungat.

Locurile cutreierate  
Prezenţa urşilor a fost semnalată, în ultimii ani, în toate regiunile montane ale României. „Vedetele” au fost urşii de pe Transfăgărăşan, obişnuiţi cu turiştii şi cu traficul aglomerat din perioada verii, mediatizaţi frecvent în urma incidentelor şi a unor tragedii pe care le-au provocat.
Staţiunile de pe Valea Prahovei au „găzduit” astfel de sălbăticiuni, care îşi fac apariţia atât pe traseele din Munţii Bucegi, cât şi în oraşe. Braşovul este, la rândul lui, tot mai des cutreierat de urşi, iar localităţile învecinate şi zonele turistice din împrejurimi s-au dovedit la fel de „primitoare” pentru aceste animale. În Braşov, arătau cronicile vechi, vânătoarea de urşi era o îndeletnicire încă din perioada medievală, când cei care reuşeau să-i alunge din oraş erau recompensaţi de comunitate.
În ţinutul Harghitei şi al Covasnei, urşii îşi fac apariţia în preajma satelor şi livezilor, dar şi a staţiunilor termale. Populaţii semnificative de urşi trăiesc şi în Munţii Bihorului din Apuseni, dar şi în Valea Jiului, Parâng şi Retezat, iar pădurile întinse din Munţii Poiana Ruscă şi pădurile seculare ale Banatului Montan oferă, la rândul lor, un habitat ideal acestor animale. Potecile tot mai bătătorite de călători ale „Via Transilvanica” sunt şi ele, în tot mai multe locuri, marcate cu atenţionări legate de prezenţa urşilor în zonele traversate de cel mai lung traseu de drumeţie din România.

Pe platformele online, tot mai mulţi turişti străini cer sfaturi înainte de a pleca către Braşov
În timp ce în alte ţări urşii au dispărut de mult, Carpaţii româneşti au rămas un bastion vestic al urşilor din Europa. Mulţi români privesc acest fapt ca pe unul obişnuit, chiar dacă au uneori motive să se plângă de înmulţirea sălbăticiunilor. Turiştii străini îi privesc cu fascinaţie şi, uneori, cu înfiorare, planificându-şi atent drumeţiile în Carpaţi. Pe platformele online, tot mai mulţi solicită sfaturi despre urşii din România.
„Care este situaţia urşilor acum? Unde se află, în general, urşii? Ce sfaturi generale îmi puteţi da despre cum să gestionez întâlnirile cu urşii şi despre cum putem afla informaţii de la localnici în Braşov? Eu şi un prieten de-al meu (amândoi olandezi) suntem de ceva timp intrigaţi de natura României şi am rezervat bilete de avion spre Bucureşti, pentru a merge la drumeţie apoi, la sud-vest de Braşov. Planul nostru este să traversăm munţii timp de 3–5 zile, cu rucsacuri şi corturi. Avem destulă experienţă cu drumeţiile în Scandinavia, însă riscul întâlnirii cu urşi pare mult mai mare aici decât acolo”, scrie o turistă din Ţările de Jos, pe platforma Reddit.

Zgomotele îi alungă
Cel mai popular sfat primit de turistă este să facă mult zgomot atunci când se deplasează pe traseele montane, pentru a nu-i lua prin surprindere pe urşi. În general, urşii evită contactul cu oamenii sau cu alte vieţuitoare, dar sunt motivaţi de mâncare, din cauza nevoii de a strânge suficiente rezerve pentru iarnă, a completat un alt turist.
Un localnic din Braşov, pasionat de drumeţii, le recomandă turiştilor să fie atenţi la orice semn care ar putea indica prezenţa unui urs în zonă şi, în general, să evite camparea în pădure, de preferat cât mai departe de aceasta. Un român i-a oferit un răspuns amuzant turistei.
„Care este situaţia urşilor acum? E bună, avem destui. Unde se găsesc, în general, urşii? Peste tot — eşti la ei acasă. Dacă eşti atent şi foloseşti bunul-simţ, vei fi bine. Atacurile de urşi sunt rare şi, cel mai probabil, implică ciobani care încearcă să-şi protejeze turma. Ia cu tine un fluier, fă zgomote în zonele unde nu ai vizibilitate sau unde vegetaţia e deasă. Anunţă-i că eşti acolo — orice urs va fugi în direcţia opusă. Sprayul pentru urşi e bun — probabil îl vei folosi mai degrabă împotriva câinilor de stână. Încearcă să ocoleşti orice stână întâlneşti: câinii sunt mari şi agresivi, iar uneori ciobanii nu dau doi bani pe tine. Bucură-te de România!”, i-a transmis acesta.
Un român se arată alertat de numărul tot mai mare al urşilor de pe traseele montane şi le recomandă turiştilor să renunţe la călătorii lungi prin sălbăticie, mai ales în afara potecilor marcate.
 „Riscul este extrem. Populaţia de urşi a scăpat de sub control. Oamenii au parte de peste cinci întâlniri cu urşi de-a lungul unui singur drum pe Transfăgărăşan (apar zilnic videoclipuri cu urşi pe reţelele sociale). Riscul este ridicat şi în zona Braşovului (Poiana Braşov), Buşteni, Sinaia şi Valea Prahovei (cea mai frecventată zonă turistică). Urşii coboară frecvent în oraşele turistice. Dacă sunt atât de multe întâlniri pe drumuri, asta înseamnă că în păduri sunt mult mai mulţi”, crede acesta.
Jandarmii montani oferă recomandări pentru cei care se aventurează în zonele sălbatice unde există riscul de a întâlni urşi: asiguraţi-vă că aveţi cel puţin un partener de drumeţie; discutaţi, faceţi zgomot, ca să fiţi auziţi de animale sălbatice şi să vă evite; purtaţi, agăţat de rucsac, un aşa-numit bear-bell, clopoţel împotriva urşilor; când campaţi, nu ţineţi mâncarea în cort; purtaţi la voi un spray cu piper împotriva urşilor; purtaţi la gât un fluier; dacă observaţi prezenţa ursului din depărtare, faceţi zgomot; încercaţi să evitaţi animalele pe cât este posibil.

Urşii nu atacă oameni pentru a-i mânca
Scriitorul Ionel Pop (1889–1985) a fost unul dintre cei mai apreciaţi publicişti de literatură cinegetică din România, fiind fondatorul revistei „Carpaţii – Vânătoare, Pescuit, Chinologie”, una dintre cele mai populare colecţii de cultură vânătorească din România secolului XX. Autor a numeroase cărţi dedicate vânătorii, faunei şi Carpaţilor, Ionel Pop s-a remarcat ca unul dintre bunii cunoscători ai urşilor. În lucrările sale a oferit detalii despre comportamentul inedit al acestora şi despre faptul că urşii se apără atacând.  „Atacul ursului din apărare e dintre cele mai periculoase. Face câteva salturi spre om şi, când e în nemijlocită apropiere, se ridică în picioarele dinapoi, sfâşiind cu ghearele şi cu colţii. De obicei, atacând omul cu ghearele, îl scalpează. Atacul e scurt, violent şi puternic”, arăta Ionel Pop, într-un interviu din 1979.
Ursul are o fire de moment pe care nu o poţi bănui, observa acesta.  „Uneori e un moşneag bondoc, foarte paşnic, care se fereşte cuminte din calea omului; alteori atacă fără niciun motiv de înţeles. Uneori e de o îndrăzneală uimitoare, alteori pare laş, fugind din faţa unui câine care îl latră. Se poate spune că atacă necondiţionat. Sigur, nimic nu rămâne fără o explicaţie. De pildă, dacă a fost înţepat rău de albine într-o aventură cu un stup pe care voia să-l dijmuiască, e furios şi atacă. Acest caz, însă, e rar”, completa scriitorul pasionat de vânătoare.
Spre deosebire de alte animale, ursul trăieşte singuratic şi nu formează o familie, în afară de mamă şi pui, adăuga acesta. În pădure, oamenii îi sunt adesea cei mai mari duşmani şi, rareori, mistreţii. Cu timpul, animalele sălbatice au pierdut habitatul, datorită urbanizării, agriculturii şi vânătoriei, iar persecuţia la care a fost supus de către oameni, care i-au considerat ameninţări, a fost unul dintre motivele reducerii populaţiei de urşi de pe întregul continent.
„Un urs nu atacă niciodată un om pentru a-l mânca. Multe accidente cu oameni se întâmplă la stâne, când ciobanii curajoşi vor să scape vreo oaie, vreo vită atacată”, afirma Ionel Pop.
În privinţa animalelor, sunt urşi care, hrănindu-se aproape numai cu vegetale, nu atacă stânele. În schimb, sunt alţii care se învaţă să-şi compună hrana din ceea ce pot răpi de la stâne, iar aceştia sunt o adevărată plagă.  „Obişnuindu-se un urs la o stână şi făcând pagube mari, oamenii care nu se mai pot apăra îşi iau vitele şi pleacă. Chiar şi celor mai buni vânători le e greu să împuşte un urs care atacă stâna, aceasta întâmplându-se noaptea, pe neaşteptate”, relata publicistul.
Puterea ursului e formidabilă, mai remarca acesta.  „Cu uşurinţă omoară o vacă, chiar un taur de la stână, şi îl târăşte până într-o desiş, unde se ospătează. La cadavru vine de obicei mai multe zile, mai multe nopţi. Unul dintre sunetele cele mai înfiorătoare ale muntelui e răgetul de moarte al câte unei vite mari, vacă sau bou, din care sfâşie ursul şi mănâncă în timp ce prada e încă în viaţă”, adăuga acesta.