banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8420 - 16 mai 04:15

Unde ne adăpostim în caz de război. Unii vom fi evacuaţi, alţii vom spera să găsim un loc într-unul dintre cele 152 de adăposturi, 515 subsoluri sau 5 galerii

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 28 august 2024

Unde ne adăpostim în caz de război. Unii vom fi evacuaţi, alţii vom spera să găsim un loc într-unul dintre cele 152 de adăposturi, 515 subsoluri sau 5 galerii

Judeţul Braşov are 515 de spaţii ce pot fi amenajate ca adăposturi civile în caz de război. Cifra a fost prezentată de inspectorul-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov , col. Lucian Marciu, în cadrul şedinţei Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă a Judeţului Braşov, ce s-a desfăşurat marţi, 27 august.
Această prezentare a fost prezentată în contextul în care Curtea de Conturi a României a efectuat un audit pe tema adăposturilor civile din judeţul Braşov. „În urma acestei evaluări, reprezentanţii Curţii de Conturi au transmis şi anumită măsuri ce trebuie luate, iar în cadrul Comitetului judeţean pentru Situaţii de urgenţă am aprobat planul de acţiune pentru perioada următoare”, a declarat prefectul judeţului Braşov, Cătălin Văsii, după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă a Judeţului Braşov.
Astfel, potrivit datelor prezentate de şeful ISU Braşov, în judeţul Braşov există două puncte de comandă, unul judeţean şi unul municipal, iar numărul total de adăposturi este de 152, la care se pot adăuga 515 subsoluri care ce pot fi amenajate ca adăpost.
Dintre cele 152 de adăposturi, 98 sunt publice (16 operative şi 82 neoperative) şi 54 private (40 operative şi 14 neoperative). De asemenea, există 5 galerii, peşteri, tuneluri (igienizate de curând) ce pot fi folosite ca adăposturi de protecţie civilă.
În municipiul Braşov există 98 de adăposturi, dintre care 32 operative şi 66 neoperative, dar şi cele 5 galerii, respectiv o parte din catacombele de pe Aleea După Ziduri, unele pe strada Al. I. Cuza şi unele pe Dealul Melcilor. Aceste sunt igienizate şi încuiate.

Ce persoane sunt luate în calcul pentru adăpostire
În opinia reprezentanţilor ISU Braşov, numărul de spaţii în care se pot adăposti oamenii sunt suficiente. „Numărul de adăposturi pare mic, dar noi preconizăm că este suficient. În caz de nevoie, nu va fi adăpostită întreaga populaţie. Adăpostirea va viza doar personalul esenţial pentru conflictul armat. Vor fi evacuate persoanele în vârstă, copiii, femeile, astfel că numărul de adăposturi va fi suficient. La nevoie, orice subsol poate fi amenajat ca spaţiu de adăpostire”, a precizat după şedinţa Comitetului judeţean pentru Situaţii, locotenent-colonel Cosmin Zbarcea, adjunct şef Centru operaţional din cadrul ISU Braşov.

Unele adăposturi subterane sunt „în aer”
În timpul auditului, reprezentanţii Curţii de Conturi au constatat mai multe deficienţe, printre care lipsa instalaţiilor de filtro-ventilaţie, a celor electrice şi sanitare, a ieşirilor de siguranţă şi a altor funcţiuni specifice acestor amenajări. Pe de altă parte, reprezentanţii ISU Braşov au menţionat că în cazul multor adăposturi nu este clarificată situaţia juridică a spaţiilor, consecinţa fiind că nu se pot face investiţii.
„Până la un moment dat, aceste adăposturi au fost clasificate. În aceste condiţii, în documentele de cadastru acestea nu apăreau ca spaţii de adăpostire. Acum, când autorităţile locale vor să le reabiliteze, nu o pot face, pentru că spaţiile nu sunt ale primăriei. Altfel spus, nu se poate investi până nu se stabileşte cine este proprietarul”, a menţionat Cosmin Zbarcea.   
Acesta a spus că pentru aceste spaţii, chiar dacă unele au fost amenajate ca beciuri în care se depozitează murături, oamenii nu plătesc niciun fel de impozit, care, de altfel, nici nu sunt trecute pe lista de impozitare de către primării: „Sunt, practic, în aer (...) Nu ştim pe cine trebuie să constrângem pentru a le aduce la starea de operativitate”.

„S-a uitat de termenul de 24 de ore”
Potrivit legislaţiei, adăposturile civile pot fi utilizate de cetăţeni, chiar şi pentru depozitarea murăturilor sau a cartofilor, condiţia fiind ca în cazul unor crize, spaţiile să fie eliberate în termen de 24 de ore. „Lumea a profitat de această prevedere legală, dar, încet-încet, s-a uitat de termenul de 24 de ore. Şi-au însuşit spaţiile, le-au compartimentat, în unele cazuri cu zidărie din piatră, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi evacuate în 24 de ore”, precizat Cosmin Zbarcea.  
O altă problemă este că prin unele adăposturi au fost trecute reţelele de utilităţi, cum este cazul instalaţiilor de gaze naturale sau a celor de canalizare. „Pentru a se trece utilităţile, o parte dintre uşi au fost găurite sau tăiate”, a explicat reprezentantul ISU.

Râşnovul şi Săcelele, exemple pozitive   
Conform legislaţiei, adăposturile civile trebuie semnalizate cu un triunghi roşu, astfel încât să fie găsite mai uşor de populaţie. Deocamdată, în judeţul Braşov sunt probleme din acest punct de vedere, însă nu în toate localităţile. „Avem două oraşe care au reuşit să le semnalizeze, respectiv Râşnov şi Săcele. Celelalte oraşe, încă nu, asta şi din cauza situaţie juridice neclare a spaţiilor”, a mai spus reprezentantul ISU Braşov.

Încet, încet
Pe de altă parte, Zbarcea a venit şi cu o informaţie pozitivă: în noile dezvoltări imobiliare se amenajează adăposturi. „Avem 8 adăposturi autorizate anul trecut. Până anul trecut nu a fost vreun interes pe această linie. Dar, încet – încet, pe această linie se mişcă lucrurile în bine”, a mai spus Cosmin Zbarcea.

SITUAŢIA ADĂPOSTURILOR DIN JUDEŢ, CONFORM DATELOR ISU BRAŞOV:
- Braşov – 98 (32 operative şi 66 neoperative);
- Codlea – 2 (operative);
- Făgăraş – 9 (7 operative şi 2 neoperative);
- Ghimbav – 3 (operative);
- Predeal – 1 (operativ);
- Râşnov – 2 (operative);
- Săcele – 3 (operative);
- Victoria – 19 (operative);
- Zărneşti – 10 (3 operative, 7 cu situaţie necunoscută);
- Feldioara – 1 (operativ);
- Zona Bran – Fundata – 5 (operative).

Comentarii

'Willy'

2024-08-28 10:49:15


'Eu nu voi sta sa ma cuibaresc ca sobolanii. Eu ma voi duce la Garnizoana sa imi iau in primire ce mi se cuvine de drept (tancul, tunul, mitraliera, bombe, grenade, etc) si direct la granita de pe Carpati ma duc. Aici in Ardeal nu intra rusul betiv, hot, violator si asasin. Ca eu nu fug prin scorburi sa ma ascund precum moldovenii fara de tara pripasiti pe aici si care numai au distrus Brasovul si ne injura si care se bucura daca vin rusii ca lor asa le place sa fie sluga la stapan. Patria mea e Ardealul. Eu sunt la mine acasa.'

'Karl LargăCâmp'

2024-08-28 10:06:36


'Mereu războaiele s-au produs datorită demenților care conduc lumea! Nu din cauza mea sau a lui Nelu\' Pârțag din Zămihleștii de Morun! Politicienii corupți și demenții care au interese! Iar în aceste războaie, mor civilii nevinovați, niciodată politicienii sau oamenii bogați! Omul: cea mai infectă specie de pe planetă'

'cristian'

2024-08-28 08:01:07


'Multa vorba rezultate putine rezolvati problemele in cazul unui razboi vom muri ca mustele,politicieni se vor descurca,ei inainte restul dupaa.'

'Rammstein'

2024-08-28 07:17:26


'Sa vă fie rușine bă nenorociților....vă trebuie război, morții ma-mii voastre de bandiți...'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

  • Amnistia 85 + 10%

    Amnistia 85 + 10%

    Firmele, PFA, persoanele fizice şi alte categorii de contribuabili vor beneficia de o amnistie fiscală, un proiect în acest sens fiind pregătit de Ministerul Finanţelor. Practic, vor putea[...]

    2024-08-28 citeste mai mult
  • 3.000 neimpozabili

    Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că neimpozitarea pensiilor până la 3.000 de lei, începând de la 1 octombrie, este o măsură „corectă” şi va fi aprobată[...]

    2024-08-28 citeste mai mult
  • Bădăran până la capăt

    Bădăran până la capăt

    George Simion a avut o ieşire joi, 15 mai 2025, în timp ce se afla la Bruxelles, la adresa contracandidatului său. „E autist, săracu”, a spus liderul AUR, cu privire la Nicuşor[...]

    2025-05-16 citeste mai mult
  • Trei exit-poll-uri

    Trei exit-poll-uri

    Trei case de sondare au fost acreditate să efectueze sondaje de opinie la ieşirea de la urne, la nivel naţional, la alegerile prezidenţiale de duminică, 18 mai. Potrivit Biroului Electoral Central,[...]

    2025-05-16 citeste mai mult
  • Şi un pumn în gură

    Şi un pumn în gură

    Prim-vicepreşedintele AUR Marius Lulea a comparat presa cu crima organizată. Liderul AUR a susţinut în cadrul unui interviu că „avem o problemă de crimă organizată la nivel de presă”[...]

    2025-05-16 citeste mai mult