Un week-end negru

N-ajungea că de două săptămâni plouă într-una și nu mai știm cum arată soarele. Avem parte de vreme rea pe toate planurile. Cei care au stat sâmbătă, târziu în noapte, cu ochii pe televizor, să-l vadă pe Bute cum îl bate pe Frochk, și-au prelungit dezamăgirile de seară cu încă cinci reprize. Cele în care supercampionul nostru a încasat o bătaie cum nimeni n-ar fi crezut. Imaginea de invincibil a conaționalului nostru din Montreal s-a făcut țăndări sub rafala de pumni a huliganului din Nottingham. Și abia acum au înțeles mulți că ceea ce-i reproșa „moșul” Doroftei nu era o chestie de invidie: lui Bute i s-a pavat cariera de campion cu adversari mediocri și cu multă gălăgie triumfalistă. Iar pentru asta poartă o răspundere și organizatorul de evenimente omagiale Rudel Obreja. Dar să nu exagerăm – vorba lui Lucian: boxul se compune și din înfrângeri. Poate că pilula cea mai amară a serii n-a fost asta, ci concursul Eurovision. De săptămâni bune, TVR-ul ne bombardează cu informații din care reiese că pentru celebra trupă Mandinga, câștigarea concursului nu ar fi fost decât o formalitate. Primul duș rece a venit din partea comentatorilor străini: piesa lor e o varză disco! Genul de cântec care rezistă două luni în discotecile fără pretenții. Iar votul – cu toate viciile sale – avea să confirme strălucit această ipoteză. În scenă, trupa n-a avut nici un haz. O biată fată, care nu se mai exhiba ca-n videoclip, și băieții ăia care cărau niște instrumente la care nu cânta nimeni. Eșec garantat – noroc că frații de peste Prut ne-au dat o primă de 12 puncte în virtutea tradiționalului vot colectiv. Stau și mă întreb de ce toți cei care acum au văzut cât de nepotrivită a fost piesa asta pentru un concurs, n-au scos o vorbă la selecția cu cântec, în care câștigătoarea a fost în mod vizibil teleghidată? Tocmai de la Lyon ne-a sosit și o altă veste: selecționata națională de handbal feminin a ratat calificarea la JO de la Londra. Un sport în care ne putem lăuda cu un trecut glorios nu ne mai oferă nimic la timpul prezent. Artizanul eșecului este antrenorul Radu Voinea, care de aproape doi ani girează toate înfrângerile noastre la competițiile internaționale. Nu este, desigur, singurul. Mai e și federația, care n-a catadixit să ia vreo măsură pentru a stopa declinul constant. Și mai este lipsa acută de interes față de un sport care ne-a făcut de atâtea ori să fim mândri... Un week-end negru, fără nici o îndoială. Dar nu sunt oare nedrept? Care sunt lucrurile frumoase și mobilizatoare care se întâmplă în afara sportului? Ce victorii ne oferă „naționala” de la Palatul Victoria? Dar „campioana” de la Cotroceni? Cum se bate în ring selecționata BNR cu cursul EURO care amenință să ne transforme orice credit într-unul imposibil de rambursat? Da, dar sportul și muzica puteau să fie un soi de compensație. Măcar atât...