Un stil mai tineresc și ofensiv
Autor: Dan VINTILÃ
Publicat la 16 iulie 2007
Formația pădurarilor brașoveni, ,,Forex”, a fost, timp de două sezoane, în cel de-al doilea eșalon fotbalistic, în topul primei serii. A participat în primul an de „B” la barajul de promovare în „A”, iar în sezonul nu de mult în-cheiat, a fost timp de 14 etape pe unul din primele două locuri calificante
Formația pădurarilor brașoveni, ,,Forex”, a fost, timp de două sezoane, în cel de-al doilea eșalon fotbalistic, în topul primei serii. A participat în primul an de „B” la barajul de promovare în „A”, iar în sezonul nu de mult în-cheiat, a fost timp de 14 etape pe unul din primele două locuri calificante. La încheierea campionatului trecut, pa-tronul echipei, Nicolae Țucunel, s-a arătat dezamăgit de finalul de campio-nat, a fost la un moment dat hotărât să renunțe, dar pasiunea pentru fotbal l-a făcut să o ia de la capăt. ,,A fost o perioadă după încheierea campionatului când am comunicat mai puțin, dar, pe 2 iulie am adus o nouă conducere tehnică, am adunat echipa și am pornit la drum cu noi forțe. Ne dorim să abordăm campionatul cu încredere și cu dorința de a practica jocuri frumoase, să dezvoltăm mai mult faza de atac, să urmărim să înscriem cât mai multe goluri. Aceasta este frumusețea fotbalului, de a avea un stil mai tineresc în tot ceea ce facem. Noi am avut până acum un stil mai bătrânesc și ca abordare în teren, punând cel mai mare preț pe apărare. Am depășit această fază. Am realizat în spate o linie de fund redutabilă și avem acum o preocupare deosebită în ofensivă. Nu avem ce pierde. Este un slogan cu care pornim în campionat, pentru că nu ne propunem să promovăm neapărat. Vrem să câștigăm cât mai multe meciuri, dacă se poate pe toate, dar idealul este greu de atins. Am avut două sezoane aproape de promovare. Ne dorim să construim o echipă pentru anul viitor, cu pretenții, așa cum vine acum FC Brașov”.
Am oferit toate
condițiile
Președintele „pădurarilor” are un gust amar la sfârșit de campionat. Consideră că jucătorii nu s-au concentrat suficient, nu au avut suficientă încredere în forțele proprii. A considerat că poate și presiunea a fost deosebită. În ceea ce privește conducerea clubului, Țucunel consideră că și-a respectat toate atribuțiile pe care le avea: ,,Nu cred că ține de conducere ca meciul să fie bun în teren. Eu consider că am oferit toate condițiile pentru marea performanță. Am avut cu jucătorii contracte pe care le-am făcut de comun acord și pe care le-am respectat. Am avut un regulamemnt de ordine interioară pe care și l-au însușit. Nu am dat nicio sancțiune, deși puteam să o fac, începând cu antrenorii și până la ultima rezervă. Am avut un sistem de premiere respectat în totalitate. Mai mult, pentru ultima parte a campionatului am dublat aceste prime. Am oferit echipei condiții bune de cantonament, un teren bun, o sală de forță, sală de jocuri. Puține echipe din Liga a II-a și chiar unele din Liga I nu au aceste condiții. Le-am oferit locuințe celor care au solicitat și le-am dat masă, deși nu era prins în contract, celor care nu erau din Brașov. Le-am cumpărat echipament de bună calitate, i-am dus în cantonament în Antalya 17 zile. Mi-am îndeplinit toate obligațiile față de Federație, Comisia de arbitri, toate obligațiile față de stat. Toți cei 70 de salariați ai clubului și-au primit salariile. Le-am cumpărat autobuz. Ce puteam să fac mai mult? Să aranjez meciuri? Asta niciodată”.
Astăzi se așteaptă un jucător de la FC Brașov
Cum Marianciuc, jucătorul de la FC Brașov, nu s-a mai prezentat la Forex, parte în „afacerea Kajcsa”, acesta așteptându-se, se pare, să rămână în continuare la FC Ghimbav, președintele „stegarilor”, Dinu Gheorghe, va hotărî care dintre Vasiliu sau Anghel va ajunge la Forex. După câte se pare, Anghel ar fi optat pentru Modelu Călărași, astfel că cel care ar putea ajunge în cartierul Tractorul, ar putea fi Vasiliu. Mâine, „pădurarii” încheie cantomamentul din Poiană, cu un joc de la ora 10.00, pe Metrom, cu Unirea Tărlungeni.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu