banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8758 - 01 oct 06:20

Un start-up din Braşov vrea un milion de euro din aplicaţii pentru învăţarea limbilor străine

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 15 decembrie 2014

Un start-up din Braşov vrea un milion de euro din aplicaţii pentru învăţarea limbilor străine

Fraţii Alexandru şi Tudor Iliescu (foto) din Braşov, fondatorii ATI Studios A.P.P.S., un start-up aflat încă în faza de recuperare a investiţiei, plănuiesc pentru următorii trei ani să ajungă la venituri de peste un milion de euro din dezvoltarea de aplicaţii mobile. Bazându-se pe experienţa dobândită în multinaţionale, fraţii Iliescu au decis să investească într-un proiect personal  dezvoltând astfel aplicaţia Mondly Languages, pentru persoanele dornice să înveţe o limbă străină. „Am început cu 1.000 de euro, bani împrumutaţi pentru a cumpăra un laptop, plus timpul alocat în dezvoltarea aplicaţiei Mondly, după programul de 9-10 ore din mulţinationale. Totuşi, la un moment dat am simţit nevoia să extindem echipa, iar astfel au crescut şi costurile lunare”, explică Alexandru Iliescu, unul dintre fondatorii ATI Studios A.P.P.S. După mai bine de un an de la înfiinţarea firmei, aplicaţia Mondly generează venituri cu care braşovenii spun că reuşesc să-şi acopere cheltuielile. Cu toate acestea, fraţii Iliescu au refuzat fondurile unor investitori străini, în cadrul unei competiţii patronate de reţeaua socială americană Facebook, la care au participat peste 400 de start-up-uri din Europa. „Deşi pare contrainintuitiv, un start-up având nevoie de toate fondurile pe care le poate obţine, am refuzat  150.000 de lire sterline, fiind convinşi că după perfecţionarea aplicaţiei Mondly potenţialul de atragere a fondurilor va fi mult mai însemnat. De la început am dorit să creăm cea mai bună aplicaţie de limbi străine, analizând foarte bine concurenţa şi încercând să depăşim toate minusurile lor”, a spus Alexandru Iliescu. În prezent utilizatorii aplicaţiei Mondly pot alege să înveţe 16 limbi străine. Aplicaţia este dezvoltată sub forma unui joc, prin care utilizatorul interacţionează cu mai multe tipuri de exerciţii, care-i dezvoltă abilităţi precum citirea, scrierea şi vorbirea în limba aleasă. La şase luni de la lansare, peste 400.000 de persoane învaţă o limbă străină cu aplicaţia Mondly, însă braşovenii speră ca în următorii cinci ani să ajungă la peste 100 de milioane de utilizatori. Dacă în prezent Mondly este disponibilă doar pentru utilizatorii iOS, pentru 2015 fraţii Iliescu îşi propun ca aplicaţia să ajungă şi pe web, iar următorul pas va fi dezvoltarea acesteia pentru Android. Alexandru Iliescu, fost consultant al IBM, a lucrat în multinaţionale şi a experimentat viaţa din Silicon Valley. Fratele său, Tudor Iliescu este specialist în IT, cu experienţă în dezvoltarea şi implementarea proceselor de business în cadrul unei companii din sectorul telecom. 

ATI Studios A.P.P.S. a fost înfiinţată în luna septembrie a anului trecut, reuşind să încheie anul 2013 cu o cifră de afaceri de 60.000 de lei (13.500 de euro), potrivit site-ului Ministerului de Finanţe. Momentan, aplicaţiile sunt dezvoltate şi promovate de o echipa restrânsă de specialişti, formată din opt persoane, la care se adaugă colaboratorii, însă în 2015 braşovenii spun că intenţionează să dubleze numărul de angajaţi.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie