„Un soare cu totul luminos”

Sinaxarul pe care îl vom putea asculta la slujba de duminică din această săptămână surprinde viaţa Sfântului Grigore Decapolitul. Denumirea de „Decapolitul” provine de la zona natală a Sfântului, anume Decapole („Cele zece cetăţi” – din grecescul „δέκα”=zece şi „πολισ”=polis/oraş/cetate). Moaştele au fost aduse în 1497 la mânăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea, de către banul Barbu Craiovescu al Olteniei. Se zice că turcii ar fi promis să le vîndă pe o cantitate de aur egală în greutate cu cea a moaştelor. S-a realizat atunci o minune, deoarece moaştele au devenit brusc mai uşoare, iar domnitorul le-a putut aduce, astfel, în Ţara Românească, întrucât a fost nevoie de foarte puţin aur pentru a le cumpăra.
Potrivit hagiografiei (ramură a teologiei care studiază vieţile sfinţilor) sale, Grigorie s-a retras la mânăstirea în cadrul căreia fratele său se călugărise. Din cauza stareţului care avea idei religioase proiconoclaste (înlăturarea sau distrugerea reprezentărilor considerate anterior sfinte), Sfântul a fost primit la mânăstirea unde se nevoia unchiul său matern, Simion.
După 16 ani, Grigorie a cerut permisiunea de a vieţui în pustie, unde a săvârşit numeroase minuni. Se povesteşte că, la un moment dat, Sfântul l-a anunţat pe unul dintre credincioşii care veniseră pentru a primi binecuvântare: „Găteşte-te de moarte, că s-a apropiat vremea ducerii tale din viaţa aceasta vremelnică”. Acesta a ascultat, dăruind-şi averea săracilor şi călugărindu-se pentru ca, la scurt timp, să treacă la Ceruri. – „Ca un soare cu totul luminos, cu înţelegere ai strălucit arătat cu lumina faptelor bune, Grigorie, şi cu strălucirea minunilor, rază dând în tot pământul, şi luminând pe cei ce cântă cu bunăcredinţă”.