Un simplu amănunt

După ce a eșuat în încercarea de a-și convinge colegii (altădată nu era nevoie să-i convingă de ceva: erau dinainte convinși) că partidul mai are nevoie de el, chiar dacă are anumite probleme cu justiția, și a fost nevoit să-și dea demisia din partid și din funcția deținută în Parlament, Adrian Năstase a făcut cuvenita penitență, înconjurând în picioarele goale, prin cioburile gloriei de altădată, Canossa patimilor sale. A participat cu smerenie la ceremonia prin care i se lua scaunul de sub șezut, într-o secvență care anula dintr-un condei bătălia de luni de zile pentru păstrarea acestuia. Renunțarea sa a conținut însă și o „mică’’ răzbunare: dându-și demisia a lipsit partidul de posibilitatea de a păstra funcția de președinte și de a o alterna. „După mine potopul!’’ - pare să-și fi spus liderul, adunând grijuliu din somptuosul cabinet toate obiectele ce-i aparțineau și propunându-și, spre deliciul jurnaliștilor, să le dea foc în stradă. N-a făcut-o, binențeles, era doar o figură de stil ce se dorea să aibe o semnificație specială: plec ca să nu mă mai întorc. În zilele care au urmat, prin vorbele în doi peri sau prin tăcerile bine subliniate, Adrian Năstase a încercat să transforme eșecul într-o mică victorie, făcând să plutească deasupra colegilor săi sabia lui Damocles a unei părăsiri definitive a partidului în slujba căruia s-a aflat de la începuturile carierei sale politice, reușind performanța de a-l pune în slujba sa. Amenințarea plecării a generat frisoane într-un partid și așa slăbit de dezertările sau racolările din teritoriu, dar și într-o opoziție care a intuit că dacă rândurile celor dornici să plece vor fi suficient de dese, echilibrul general urma să se rupă. Principalul beneficiar al teoreticei mișcări - Partidul Conservator - n-a făcut decât să asiste procesul, așteptând cuvenitele clarificări. Care au venit, dar într-un alt sens. Adrian Năstase a declarat că rămâne în partid, dar că va solicita un congres extraordinar care să limpezească lucrurile. Aripa solidară cu el - cei aduși recent în partid și instalați direct pe funcții de conducere de către Năstase - a schimbat macazul hotărâtă să aștepte momentul favorabil. Alături de un Geoană tot mai dezorientat și mai nesigur pe el, Iliescu a preluat controlul și inițiativa, încercând să reducă efectele colaterale ale acestui zbucium intern. Lucrurile par să se așeze în ideea că la congresul extraordinar, pentru a cărui organizare se vor face presiuni serioase, clarificările vor veni prin restabilirea unui echilibru pe care singura persoană care-l afectează este Mircea Geoană. Năstase pare să se fi clarificat el însuși, propunându-și să facă ceea ce n-a avut răgaz să facă când avea toate mijloacele: să reformeze partidul. Nimeni nu pare însă să țină cont de un simplu amănunt: și anume că refuzul percheziției nu rezolvă problemele personale ale lui Adrian Năstase. Ba chiar le complică. Iar o eventuală decizie a justiției împotriva sa îl va scoate definitiv din joc. Atunci, între ce și cine vor avea de ales pesediștii? Și ce vor mai clarifica?