Un rezultat care nu ajută pe nimeni
Autor: Andrei OLTEAN
Publicat la 04 iunie 2007
Partida disputată sâmbătă la Săcele era una importantă pentru ambele formații. Gazdele erau salvate matematic de la retrogradare dacă obțineau toate cele trei puncte, iar oaspeții erau obligați să câștige, pentru a continua lupta pentru promovare
Partida disputată sâmbătă la Săcele era una importantă pentru ambele formații. Gazdele erau salvate matematic de la retrogradare dacă obțineau toate cele trei puncte, iar oaspeții erau obligați să câștige, pentru a continua lupta pentru promovare. Câștig de cauză au avut petroliștii, însă rezultatele de pe celelalte stadioane au făcut ca finalul partidei să aducă liniște în ambele tabere. FC Săcele are nevoie de victorie în ultima etapă la Snagov, pentru a nu mai depinde de celelate rezultate, în timp ce „găzarii” sunt la mâna Gloriei Buzău, care trebuie să piardă acasă, în fața sucevenilor, pentru a deschide drumul acestora spre eșa-lo-nul de elită al fotbalului românesc. Interesant este faptul că ambele echipe care s-au întâlnit sâmbătă depind în mare măsură de partida de la Buzău, gazdele pentru evitarea retrogradării (pentru săceleni, dacă bat la Snagov, nu mai contează meciul din Crâng), iar Petrolul este condamnată să aștep-te o minune la Buzău, asta cu condiția să învingă în ultima etapă, pe teren propriu, pe Dunărea Galați.
Meciul de sâmbătă a fost unul frumos, cu faze la ambele porți și extrem de sportiv (în cele 90 de minute nu s-a arătat niciun avertisment). După doar opt minute, Sagna a reușit să marcheze unicul gol al partidei. Lupuț a șutat excelent de la aproximativ 35 de metri, Arcanu a respins în față și Sagna a îndeplinit o simplă formalitate. În continuare, oaspeții au fost la ti-monă, săcelenii, cu o formație cu mul-te absențe, nu au reușit să pună presi-une pe o defensivă care a jucat foarte exact. De altfel, primul șut pe spațiul porții lui Prisacă l-am contabilizat de abia în min. 31, autor Minea. Petrolul putea să își mărească avantajul încă din primul act, dar Sagna a irosit o bună oportunitate în minutul 35, când a scăpat singur, dar nu l-a putut învinge pe Arcanu.
Repriza secundă a avut același scenariu. Oaspeții au controlat jocul și și-au creat mai multe ocazii de gol, însă tabela de marcaj a rămas neschimbată, cea mai mare ocazie înregistrându-se în minutul 67, când Budescu a șutat pe lângă, dintr-o situație de unu la unu cu Arcanu. Săcelenii au avut și ei două bune oportunități de a înscrie. În minutul 65, Pintea a executat mai repede o lovitură liberă, Prisacă putea fi prins pe picior greșit, însă mingea a trecut puțin peste transversală. În minutul 78, Minea scapă pe stânga și trimite un șut centrare extrem de pe-riculos, Prisacă însă, este la post și res-pinge.
Fluierul final a contabilizat doar reușita lui Sagna din debutul partidei, însă cele 90 de minute au adus un fotbal destul de bun.
Lipsa titularilor și-a spus cuvântul
La sfârșitul partidei, tehnicianul săcelenilor, Daniel Isăilă, era afectat de pierderea jocului. „Am pregătit partida în alt mod, dar am luat gol repede și a-cest lucru ne-a dat peste cap planurile. Așteptam altceva de la băieți, însă s-a văzut că ne lipsesc câțiva jucători im-portanți. Am întâlnit o formație foarte bună, care ne-a pus mari probleme pe teren propriu. Noi ne aflăm în al 12-lea ceas, mergem la Snagov, unde trebuie să câștigăm, pentru a nu sta la mâna altora. Este o formație retrogradată și sunt convins că vom obține victoria”.
De partea cealată, Octavian Griogore avea aceeași stare de spirit ca omologul său. „Am întâlnit o formație foarte motivată dar până la urmă am reușit să ne impunem punctul de ve-dere. Din păcate, rezultatul nostru nu este suficient pentru a mai spera la promovare. Buzăul este a doua echipă promovată în Liga I. Am sperat că Ga-lațiul va câștiga sâmbătă dar nu a fost așa”, a precizat Grigore.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu