Un produs politic expirat

Interesul manifestat faţă de prezenţa fostului preşedinte Băsescu în studioul Realităţii TV, unde s-a confruntat cu un pluton de execuţie media fără gloanţe, îmi seamănă cu cel din bâlciurile copilăriei faţă de Femeia cu Barbă sau Omul cu Cap de Bou. Pe zi ce trece şi pe măsură ce dă tot mai des cu bâta aserţiunilor sale în balta disputelor publice, Traian Băsescu pierde şi bruma de respect pe care o mai păstrase în minţile unor naivi, rămăşiţe ale celor care l-au purtat de două ori, cu inconştienţă, spre cea mai înaltă dregătorie în stat. Cum a câştigat, de fapt, de două ori alegerile, se cam ştie, dar rămâne ideea că vreo 5 milioane de votanţi au crezut în el. 

Le-a fluturat pe la nas discursurile anti-sistem care erau, de fapt, discursuri anti-adversari politici, el fiind în integralitatea sa un membru al sistemului – lucru care s-a văzut clar atunci când şapte milioane de români au decis că e timpul să se debaraseze de el şi de gaşca coruptă pe care a protejat-o şi a promovat-o.

N-a mai rămas, practic, nimic, din ceea ce parcă a fi un lider hotărât să facă să funcţioneze statul de drept. Acest lucru s-a întâmplat, practic, fără voia şi în ciuda lui, la fel ca şi “eliberarea” Justiţiei care a început să-şi manifeste independenţa pe fondul tragerii la răspundere a camarilei care s-a îmbogăţit pe seama crizei şi a austerităţii dedicată celor care-i suportau rigorile.   

Ieşit din funcţie, Băsescu iese treptat şi din politică. Vehiculul de avarie pe care şi l-a creat a rămas în pană şi echipajul îl părăseşte în grabă. Mişcarea Populară e istorie înainte de a fi apucat să o scrie. Cu preşedinta la puşcărie, aceasta nu mai are ce să adune în jurul său. Iar fostul său partid, antagonizat, nu mai vrea să audă de el. Ce politică mai poate să facă în aceste condiţii o persoană a cărei doctrină personală a fost interesul propriu? Poate doar PSD-ul să-i mai întindă un os de ros, în amintirea eredităţii comune. Altminteri, Băsescu rămâne un singuratic luptător de circ, un soi de Zampano, care rupe lanţuri ruginite în faţa unui public plictisit.

Rămâne, însă, de neînţeles orbirea unei întregi naţii căreia i-au trebuit zece ani să realizeze că “împăratul” e gol-goluţ.

Traian Băsescu este un produs politic expirat, între nenumărate altele cu termenul de garanţie depăşit. El nici măcar un termen de garanţie n-a avut şi normal ar fi ca pentru modul în care a irosit speranţele unei întregi naţii să plătească, cel puţin în măsura în care el i-a făcut pe alţii să plătească pentru antagonismul pe care l-au manifestat faţă de el şi pentru avertismentele neluate în seamă.

Câteodată îmi vine să-i scriu numele cu “b” mic, cum făceam după ce ne izbăvisem de un alt personaj provindenţial care, însă, a lăsat măcar ceva în urma lui…