Un preşedinte n-ar trebui să treacă examenul psihologic?

Pe măsură ce mandatul său se apropie de final, comportamentul preşedintelui Băsescu devine tot mai neconstituţional – ca să nu spun iraţional.
Încă titularul de la Cotroceni foloseşte tribuna prezidenţială pentru răfuieli personale. Joi, timp de o jumătate de oră, l-a făcut praf şi pulbere pe magistratul care a îndrăznit să solicite Inspecţiei Judiciare o anchetă din care să reiasă dacă Băsescu a făcut sau nu presiuni asupra instituţiei al cărei unic protector se proclamă. Nu i-a trecut nici un moment prin cap ideea că ceea ce face intră clar sub incidenţa acestei noţiuni. Că persiflarea şi ridiculizarea judecătorului Dumbravă este o tentativă clară de imixtiune în treburile justiţiei, efectuată de la înălţimea funcţiei prezidenţiale.
Dacă este ceva care trebuie să îngrijoreze cu adevărat, acest lucru nu este răfuiala cu un magistrat. Ci starea de spirit, comportamentul, semnele clinice ale unei „tulburări” (eufemismul îi aparţine lui Ponta) pe care le-a prezentat intervenţia sa. Starea sa psihică a variat între o emoţie puternică, vecină cu lăcrimarea şi accesul de furie de la finalul atacului lansat la adresa celor de la Lukoil. Şi aici intervine o altă chestiune, care ţine de ceea ce a ignorat cu seninătate aproape tot timpul, Traian Băsescu: limitele competenţelor sale.
Ameninţându-i pe ruşii de la Lukoil cu evacuarea din ţară şi cu „naţionalizarea” rafinăriei, Traian Băsescu nu face altceva decât să se înscrie în linia autoritarismului nedemocratic al celui cu care a dejunat mai deunăzi la Cotroceni: Viktor, celălalt, cel din Ungaria. Preşedintele nu ştie, sau se face că nu ştie, ce implicaţii ar putea avea o asemenea măsură, presupunând că Guvernul ar avea inconştienţa să dea curs somaţiei sale. O eventuală expropiere ne-ar putea târî în procese îndelungate pentru care va trebui să plătim cât nu face rafinăria. O preluare de către statul român n-ar face, pentru moment, decât să-i arunce direct în şomaj pe cei 3.000 de angajaţi ai ruşilor, neexistând resursele bugetare necesare achiziţionării ţiţeiului şi prelucrării lui. O variantă „soft” a la Ponta, este de preferat pentru a putea ajunge la o soluţie pe care măsura pripită a procurorilor ploieşteni o eliminau practic din joc. Nu mai vorbesc de faptul că acest nou discurs anti-rusesc, gratuit şi lipsit de efecte practice, nu face altceva decât să acutizeze o relaţie şi aşa pe muchie de cuţit.
Discursul (folosesc iarăşi un eufemism) de joi al preşedintelui Băsescu îmi întăreşte convingerea că una dintre condiţiile pe care ar trebui să le îndeplinească candidaţii la funcţia supremă în stat este trecerea unui sever examen psihologic.
P.S. Există, desigur, şi alte explicaţii pentru starea în care s-a aflat preşedintele. Pe care mai toată lumea le bănuieşte...