Un posibil răspuns pentru Mădălin Voicu

Explicaţia chestorului Petre Tobă în legătură cu suspiciunea de plagiat a lucrării sale de doctorat este cel puţin hilară: zice dânsul că a lucrat împreună cu un coleg care avea aceeaşi temă şi, în mod inevitabil, au apărut simularităţi. Nu se precizează însă de la cine la cine şi dacă nu cumva chestorul nu este el victima plagiatului.
O explicaţie mai penibilă n-a putut fi decât aceea furnizată de Dragnea, în legătură cu SMS-urile care îndemnau lumea să iasă la vot (nu înţeleg însă în ce constă ilegalitatea în cauză): excesul de zel al unor voluntari care i-au folosit fără aprobare numele şi numărul şi de la care este imposibil să se obţină acum vreo recunoaştere.
Dar să revenim la doctorate: pe zi ce trece problema se acutizează. Înclin să cred că în ultimii vreo 10-15 ani (mai exact, cam de când a început să se preocupe de treaba asta Gabriel Oprea), cam vreo 90% dintre lucrări sunt copiate pe bandă, gradul lor de originalitate fiind, practic, nesemnificativ. Lucrurile au stat altfel doar în mediul academic, unde şi controlul a fost mai exigent şi în care candidaţii n-aveau nici un interes să-şi fure căciulile.
Într-o recentă dezbatere TV, Mădălin Voicu se întreba: ce i-a apucat dom’le pe toţi ăştia să se facă doctori? E o nouă formă de snobism?
Într-o oareşcare măsură, da. E o nouă formă de snobism. Dar nu numai.
În cea mai mare măsură este vorba despre o ilegalitate flagrantă. O evaziune fiscală în toată puterea cuvântului. Pentru ocuparea anumitor funcţii în aparatul de stat, reglementatorii au introdus această condiţie: să fii doctor. Nu mai bun în meserie sau ocupaţie, ci deţinătorul acestei hârtii. Şi nu interesul pentru performanţa statală i-a mânat pe aceştia, ci un calcul foarte pragmatic: trebuie să ai un doctorat? Nici o problemă! Avem noi soluţiile. Şi cam aşa s-au înfiinţat univeristăţile-fantomă, furnizoare de doctorate. Sau „academii” de genul celui de „apărare naţională”, confecţionată de Oprea şi de acoliţii săi, după ce s-au dotat ei înşişi cu documentul respectiv la care n-au ostenit nici măcar asupra titlului. Aşa s-a făcut ca persoane fără brumă de orizont cultural sau ştiinţific să devină şefi de doctorate. Mi-am făcut cruce când am auzit prima dată că şeful SRI, Timofte îşi dădea doctoratul cu Oprea! Şi nu este deloc o întâmplare că majoritatea doctoratelor din sistemul de administraţie publică are tematica legată de apărare şi securitate (am fi, probabil, o naţiune invicibilă în caz de vreun război) şi că aproape toţi cei care au fost promovaţi prin diverse funcţii de răspundere sunt retribuiţi şi cu sume suplimentare datorită acestei calităţi.
O curăţenie generală în domeniu este mai mult decât necesară. Însoţită, obligatoriu, de sancţionarea administrativă şi penală a celor în cauză, odată cu obligarea lor la restituirea sumelor de care au beneficiat în acest mod.
Iată o posibilă lămurire pentru întrebarea pe care şi-o punea Mădălin.