Un partid liberal mai creştin şi mai democrat…

Cea mai comică declaraţie a zilei de luni – în care n-au lipsit astfel de luări de poziţie – este cea a eurodeputatei (fostă şi viitoare europarlamentară) Adina Vălean. Domnia sa, care deţine funcţia de vicepreşedinte ALDE (Alianţa Democraţilor şi Liberalilor pentru Europa) zice că locul Partidului Naţional Liberal nu e în ALDE, ci în PPE! Curată originalitate românească din categoria celor care lasă Occidentul “bouche bee”, vorba francezilor lui Marie Le Pen. Că nu e prima situaţie de acest gen e la fel de adevărat: pentru cine îşi mai aminteşte, la summit-ul socialist de la Rio, de prin 2002, dacă nu mă înşel, singurul partid care a votat împotriva primirii PSD în organizaţie a fost… PD! Adică partidul care nu mult mai târziu a devenit, peste noapte, din partid socialist, unul popular. Adică democrat-creştin. Această alchimie politică transformă acum un partid care are identitatea liberală în denumirea sa oficială, într-un partid democrat creştin. Brătienii se mai răsucesc în mormintele lor, dacă nu li s-o fi urât, după câte manevre curioase au tot făcut urmaşii lor contemporani. Nu ştiu cu ce ochi ar fi privit ei alianţa cu socialiştii, recent încheiată, dar sunt sigur că n-ar fi fost deloc încântaţi de pactizarea cu conservatorii, inamicii lor de-o viaţă.La noi, la români, doctrinele sunt un fel de deghizare ce poate fi folosită oricând şi oricum. Iar PNL face uz din plin de această posibilitate, conduşi cu mână forte de cel mai buimac lider pe care l-au avut în întreaga lor istorie. N-aş fi la fel de drastic ca dl Iliescu, care-l taxează pe Crin Antonescu de “lichea”. A fi lichea reclamă o oarecare sprinteneală a spiritului, ceea ce somnorosul preşedinte nu pare să aibă decât foarte rar. Iar argumentele pe care şi le ia cu fiecare ocazie în care dă cu oiştea-n gard sunt tratate în acelaşi spirit miticesc. A zis că demisionează dacă Băsescu se întoarce la Cotroceni? A zis! Şi ce dacă a zis? A găsit chichiţa cum că acesta a nesocotit voinţa populară. A mai zis că demisionează dacă PNL-ul nu ia 20% la europarlamentare (de ce-ar fi luat?)? A zis. Ei bine, a şi demisionat, dar va continua să conducă partidul ca preşedinte interimar până la alegerile prezidenţiale din iarnă. Adică s-a ţinut de cuvânt, dar refuză să lase partidul de izbelişte, pe mâna “baronilor roşii”. L-ar da pe mâna “baronilor galbeni”, dacă ar mai putea…
Cu siguranţă că această rundă de alegeri a pus partidul sub o mare presiune. Deşi vocile contestatare sunt încă rare, nemulţumirea generată de retragerea de la guvernare – şi de la beneficiile acesteia – mocneşte. Deja unii liberali văd o soluţie în revenirea lui Tăriceanu la comenzi, deşi nici acesta nu face mai mulţi bani decât Antonescu. Episodul rocambolesc de la Satu Mare, cu primirea/alungarea lui Tăriceanu din partid, începe să dea semnale acute prin sprijinul pe care acesta îl primeşte de la fostul “număr doi” din partid – Chiţoiu. Succesul lui Diaconu este pus la socoteală ca afectând scorul general al partidului, datorită refuzului lui Antonescu de a-i oferi un loc pe lista de europarlamentare unde s-au înghesuit prietenii săi personali. Colac peste pupăză, această schimbare de încadrare doctrinară pune la încercare pe mulţi dintre autenticii liberali care au mai rămas în partid. Şi nu m-aş mira deloc dacă s-ar repeta scenariul disoluţiei de după alegerile din 1992, când eşecul PNL a generat fragmentarea în aripi şi aripioare care au scos partidul din orice calcule până la alegerile din 1996, când au fost siliţi să se regrupeze sub umbrela Convenţiei Democratice, pe post de outsideri.