Un miliardar la Casa Albă

Este, probabil, cea mai surprinzătoare victorie din istoria alegerilor prezidenţiale americane. Trump, care a plecat la drum ca „persoană fizică”, fiind doar tolerat de republicanii în criză de personalităţi, fără să fi făcut parte vreodată dintr-un partid. A fost, practic, folosit pentru divertismentul pe care-l ofereau prestaţiile sale caracterizate drept bufonade. Treptat, însă, alegătorii au decelat ceea ce constituia cu adevărat un program politic, de excesele de campanie. Şi l-au tratat în consecinţă.
America nu şi-a imaginat că va ajunge să aibe de ales  între două „rele”: un miliardar excentric şi o femeie. Pentru că printre tabu-urile politicii americane acesta era al doilea ce urma să fie încălcat, după alegerea unui preşedinte de culoare. Într-un fel,  a fost unul dintre handicapurile majore ale lui Hillary, deşi misoginismul contracandidatului părea să o avantajeze. Pe de altă parte, o importantă categorie de alegători manifesta reticenţe nu atât asupra sexului, cât a instaurării unei dinastii Clinton: după cei 8 ani ai lui Bill, încă patru (sau chiar opt) ai nevestei păreau greu de suportat pentru o naţiune...republicană. Într-un sistem politic bazat pe alternanţa democraţi - republicani în medie la opt ani (după excepţia Roosevelt) - doar Bush-tatăl şi Carter făcând excepţie - un exerciţiu democrat prelungit nu dădea bine pentru noţiunea de democraţie. A fost şi acesta unul dintre atu-urile mai puţin evidente ale lui Trump.
Instalarea la Casa Albă a celui de-al 45-lea  preşedinte în persoana unui miliardar care nu va fi dependent de „salariu” este un alt aspect care cu siguranţă va naşte controverse. Cu cât mai puţin va fi influenţat un astfel de personaj de atotputernicele grupuri de interese economice? George Bush, predecesorul său republican, a fost, practic, un prizonier al acestora, pentru că depindea de banii lor. Trump are propriii săi bani şi nu a fost  nevoit să facă alianţe pentru a-i câştiga. Poate dimpotrivă.
Deocamdată să notăm faptul că temerilor celor care au luat în serios declaraţiile sale teribiliste de campanie nu sunt îndreptăţite. Preşedintele Trump va fi tot mai puţin egal cu candidatul Trump. Calitatea de preşedinte îi va impune o altă conduită şi alte obiective. Cu siguranţă că nu va mai construi zidul pe banii mexicanilor şi că nu va obliga micile state europene să plătească taxa de apărare (problema asta fiind rezolvată deja de predecesorul său). Cu siguranţă, însă, va lucra pentru detensionarea relaţiei cu Rusia, transformată într-o obsesie  de aceiaşi „şoimi ai războiului” care l-au băgat pe Bush în buclucul afgano-irakian. Mai ales că şi Putin aşteaptă o astfel de ofertă, sătul şi acesta de inconvenientele unei noi curse a înarmărilor. Analiştii sunt de părere că Europa se va bucura de mai puţină atenţie în mandatul său. Dacă va fi aşa, va fi poate mai bine pentru Europa care nu va mai aştepta, mereu, suportul „Marelui Frate” şi îşi va constitui instrumentele proprii de forţă.
La Washington, un democrat va lăsa locul unui republican. Un american va fi înlocuit de un alt american. Asta este esenţa schimbării.