Curs BNR

1 EUR = 4.9758 RON

1 USD = 4.6712 RON

1 GBP = 5.7677 RON

1 XAU = 354.4765 RON

1 AED = 1.2719 RON

1 AUD = 3.0068 RON

1 BGN = 2.5441 RON

1 BRL = 0.8970 RON

1 CAD = 3.4040 RON

1 CHF = 5.1247 RON

1 CNY = 0.6449 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2603 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0182 RON

1 KRW = 0.3387 RON

1 MDL = 0.2597 RON

1 MXN = 0.2740 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7592 RON

1 PLN = 1.1519 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1433 RON

1 UAH = 0.1174 RON

1 XDR = 6.1419 RON

1 ZAR = 0.2447 RON

Editia 8168 - 23 apr 21:56

Un catalog electronic ar putea fi implementat în județul Brașov

Autor: Liviu CIOINEAG

Publicat la 13 noiembrie 2010

Inspectoratul Școlar le-a transmis directorilor posibilitatea de a introduce în școli un sistem informatic prin care părinții au acces la situația școlară a copiilor, direct de la calculatorul de acasă

Un catalog electronic ar putea fi implementat în județul Brașov Inspectoratul Școlar le-a transmis directorilor posibilitatea de a introduce în școli un sistem informatic prin care părinții au acces la situația școlară a copiilor, direct de la calculatorul de acasă. Un astfel de sistem a fost deja testat la Colegiul „Mircea Cristea”, însă din lipsă de fonduri a devenit inactiv Catalogul în care orice părinte poate să-și bage nasul nu este o idee nouă. De când orice gospodină poate să țină mousse-ul în mână la fel de ușor ca mânerul de la tigaie, verificarea situației școlare direct de pe internet nu mai pare un vis telenovelistic. De altfel, la Brașov sistemul a fost implementat încă de acum doi ani. Nu de un părinte sau de un profesor, ci de un elev. „Ideea a venit în cadrul consiliului consultativ al elevilor și din partea părinților, în urma lectoratelor pe școală pe care le-am avut cu părinții. A fost o propunere din partea părinților, a elevilor și ulterior a noastră. Ei au realizat pe site-ul școlii un astfel de program prin care părinții pot accesa un mini-catalog al fiecărei clase, unde au evidența absențelor și a notelor”, a declarat Gabriela Costea (foto), directorul Colegiului „Mircea Cristea”. Probat cu succes… printre părinți Ideea a fost îmbrățișată de părinți, care puteau să vadă munca odraslelor, chiulurile, și să le compare cu prestațiile cu cele ale colegilor. Fiecare părinte primea o parolă și se putea conecta la catalogul clasei din care făcea parte copilul. „Părinții sunt foarte bucuroși pentru că e mult mai ușor ca de acasă, din fața calculatorului, să-și verifice copiii. Să știe exact care este situația lor școlară, numărul de absențe, notele. Din parte părinților avem un feed-back foarte bun”, a precizat Costea. Succesul catalogului electronic a fost atât de mare, încât site-ul liceului „Mircea Cristea” se bloca frecvent. Pentru că aveau nevoie de un server dedicat, dar și pentru că updatarea lunară a cataloagelor însemna o muncă în plus, conducerea liceului a renunțat la idee până când se vor găsi fonduri necesare pentru plătirea unui administrator care să se ocupe de cataloagele electronice. O altă școală care a implementat ideea este Școala Generală nr. 3, prin intermediul unei firme plătite să urce datele școlare pe internet. Platformă on-line pe județ Vestea bună este că Inspectoratul Școlar agreează această idee și are în plan realizarea unei platforme electronice dedicate, la nivel de județ. În cadrul ședinței desfășurată joi dimineața, inspectorii le-au dat temă de gândire directorilor pentru a cocheta cu ideea. „Există inițiativa privind catalogul online, în care părintele să vadă clar notele și absențele copiilor. Este posibil un parteneriat fără plată, în care gradul de comunicare al școlii cu părinții să fie fără pierdere de timp. Am găsit o firmă și așteptăm să se concretizeze ideea. Le-am dat spre studiu toate elementele necesare. Așteptăm feed-back-ul de la unitățile școlare”, a declarat Dorel Agache, inspector școlar general. ISJ asigură soft gratuit, școlile trebuie să asigure actualizarea Firma de software care dorește să-și ofere gratis serviciile poate implementa chiar și într-o săptămână acest sistem. Mai greu este ca școlile să gă-sească resursele umane necesare transpunerii notelor și absențelor în format electronic. Elevii au păreri împărțite „Ar fi mai bine. N-ar mai veni în fiecare lună la școală. Ar ști ce fac. Ar fi mai bine, ca n-aș mai chiuli”, ne spune unul din elevii colegiului tehnic. Prietenul lui este de aceeași părere, și nu prea. „Mi-ar plăcea, că ei nu știu să umble. Nu trebuie să-mi umble mie prin lucruri. Am prea multe absențe”, ne spune elevul.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie