Un braşovean a abandonat cariera de bancher pentru cea de antrenor de kickbox

Braşoveanul Horia Rădulescu a lăsat o carieră de bancher pentru a deveni antrenor de kickbox. Prin mâna sa au trecut doi dintre cei mai mari luptători din lume, Semmy Schilt şi Daniel Ghiţă.
„Ţin minte şi acum. Erau anii comunismului şi eram cu toţii fascinaţi de filmele chinezeşti. Erau acei ninja, care săreau de pe o clădire pe cealaltă şi nu le stătea nimic în cale. Visam cu ochii deschişi. N-am ajuns şi eu ninja şi nici nu ştiu să sar de pe clădiri, dar mă pot lăuda că am antrenat câţiva sportivi de top mondial (n.r., râde)”, spune Horia Rădulescu (39 de ani). A fost atras dintotdeauna de sporturile de contact. A făcut judo de la 7 ani, însă după cum el însuşi povesteşte, a renunţat imediat ce a descoperit wushu “pentru că acolo învăţam loviturile pe care le vedeam în filme”. Şi aşa a început să îşi regizeze propriul film. „Am fost virusat pe loc. Tocmai intrasem la liceu, eram la informatică. Era tot un domeniu nou pentru România, ţineam mult şi la şcoală, dar deja luptele mă acaparaseră”, explică antrenorul care i-a stat în colţ lui Semmy Schilt, atunci când colosul olandez a devenit campion mondial în K-1. A avut o revelaţie în momentul în care l-a cunoscut, imediat după Revoluţie, pe legendarul Thom Harrinck, cel care i-a descoperit pe Badr Hari, Peter Aerts şi Jerome Le Banner. „Era în ’92, la un stagiu de pregătire în Austria. Atunci m-am convins că ăsta va fi viitorul meu, aşa de impresionat am fost”.

A organizat primul campionat naţional
Doar un puşti, Horia a fost atât de acaparat încât imediat după ce termina şcoala, locul în care se oprea nu era acasă, ci la sală. Aşa a ajuns ca la numai 19 ani să obţină carnetul de instructor, iar la 23 de ani să se implice în primul campionat naţional de kickbox, inspirându-se din regulile K-1, fenomenul care luase amploare în Japonia. „Era perioada romantică a kickboxului românesc. Ne adunam cu toţii şi ne uitam la casete, cu toţii visam să ajungem în Japonia. Unii ca sportivi, alţii ca antrenori. Era ţelul suprem. Sincer, dacă mă întrebai atunci dacă sunt sigur că la un moment dat marea finală se va da între un elev şi un fost elev de-al  meu, ţi-aş fi zis că eşti nebun”, se amuză acum Horia. Nimeni nu se gândea vreodată că România avea să devină unul dintre cele mai puternice de K-1 din lume. Era un sport practicat din plăcere în care banii nu existau nici măcar teoretic, aşa că Horia a continuat studiile. În timpul facultăţii, a lucrat ca bodyguard într-un cazino, iar mai apoi s-a angajat la o editură.

A lăsat cariera în finanţe pentru a-şi ajuta o nepoată
Imediat după absolvirea facultăţii, antrenorul amator de pe atunci s-a angajat la ING, acolo unde a devenit consultant financiar, iar la scurt timp a fost instalat în funcţia de director al departamentului asigurări al unei societăţi internaţionale de investiţii. „Îţi dai seama că eram la început, nu câştigam extraordinar de mult, aşa că în 2003 am luat o decizie radicală”, îşi aminteşte antrenorul stabilit în capitala Angliei. Fiindcă una dintre nepoatele sale avea nevoie urgentă de bani pentru un transplant de măduvă, Horia a plecat în Italia, de unde primise o ofertă. Câştiga de trei ori mai bine ca în România. A muncit acolo timp de un an, perioadă în care a reuşit să strângă un ajutor consistent pentru nepoata sa. „Acum e mare şi frumoasă, în plus e şi o bună dansatoare”, spune mândru omul născut la Braşov.

Local Kombat i-a readus visul
În 2004 s-a întors în ţară. A fost chiar momentul în care Local Kombat a început să ia amploare. A continuat să antreneze, iar sub bagheta sa au ajuns Marius Tiţă, Ciprian Sora şi Daniel Ghiţă, trei dintre cei mai buni luptători din acele timpuri. În paralel, pentru a se susţine, a devenit director de vânzări la o campanie specializată în protecţia muncii. A venit însă momentul la care visa de mult timp. „Dintr-odată totul a avut sens. A apărut un vizionar, în persoana lui Eduard Irimia, care a riscat totul pentru proiectul Local Kombat. Ideea a prins şi în curând au apărut şi acei eroi de televiziune, cei care până atunci se băteau cu sala goală. A fost o nebunie în acei ani. În sfârşit, mă puteam dedica total pentru kickbox, care din pasiune a devenit meserie”. Nu a fost singurul în situaţia asta. Omul care îi pregăteşte pe fraţii Stoica şi Adegbuyi, Alin Panaite, şi Mihai Constantin, antrenorul lui Moroşanu, s-au aflat în aceeaşi situaţie. Nimic nu mai avea să fie la fel, iar România avea să devină o forţă.

Şi-a văzut idolii din postura de adversar
Local Kombat i-a oferit ocazia de a-l cunoaşte pe legendarul Semmy Schilt şi pe antrenorul acestuia, Dave Jonkers. De la un simplu sfat, Horia a ajuns să se trezească în inima cantonamentului lui Schilt, care pregătea marea finală K-1 din 2009. “Dintr-o dată, copilul visător, fostul sportiv-antrenor de la o şcoală din Colentina, avea să facă parte din cea mai puternică echipă a momentului respectiv. Nu doar că am ajuns să văd o finală de K-1, ci şi să stau în colţul celui mai bun luptător al momentului. Acum trebuia să găsesc soluţii pentru a-i bloca pe sportivii la a căror meciuri mă uitam pe casete cu 10 ani în urmă. Nu ai idee care e senzaţia!”, spune Horia, care în acelaşi an a trăit un moment incredibil. Fostul său elev, Daniel Ghiţă, l-a înfruntat pe Schilt. „A fost o situaţie extrem de ciudată. Din colţul advers aveam să înfrunt nu doar un sportiv în care credeam, dar un sportiv cu care lucrasem şi faţă de care aveam o afecţiune specială, Daniel Ghiţă. Iar asta s-a întâmplat de două ori, îţi dai seama cum m-am simţit, mai ales că era şi român de-al meu. Dar a fost şocul care m-a maturizat ca antrenor. Am câştigat, însă o parte din inimă îmi plângea. Îmi aduceam aminte de momentele petrecute împreună în Local Kombat”.

S-a stabilit în Anglia
La Bucureşti, împreună cu Ciprian Sora, a fondat o Academie de Lupte, însă în 2010 a luat o nouă decizie importantă pentru cariera sa. „Semmy Schilt îmi făcuse o ofertă full-time, stăteam mai mult în Olanda, dar în acelaşi timp, promoţia K-1 a dat faliment, aşa că la finalul anului, am primit propunerea de a mă stabili în Marea Britanie. Din ianuarie 2011, sunt acolo, iar de anul acesta conduce o sală de unde visează să scoată noi campioni. „Am devenit un brand internaţional deoarece am luptat în toate promoţiile importante, atât în kickbox, cât şi în MMA. Acum ne dorim să cucerim lumea prin noi aventuri, dar e nevoie de muncă deoarece Anglia nu are o piaţă de kickbox atât de dezvoltată. România a devenit deja un pol, toată lumea visează să lupte în Superkombat. Am deja câţiva băieţi care pot călca pe urmele lui Iftimoaie sau Moroşanu”, e visător Horia. Rămâne în continuare român, iar sala sa a devenit o mică patrie tricoloră. Acum vrea să consolideze poziţia României de lideră în ceea ce priveşte K-1. „Dacă noi visam să ajungem în K-1, acum străinii visează să lupte în Superkombat, o promoţie românească. Ce înseamnă viaţa asta!”, conchide omul care a renunţat la o carieră de bancher pentru a-şi îndeplini visul în ring.