Un „Boc” liberal: Chițoiu!

În vâltoarea referendumului, scrisoarea deschisă adresată de unul dintre veteranii mișcării liberale – l-am numit pe Andrei Chiliman – președintelui interimar al PNL a trecut aproape neobservată. De restul lumii. Pentru că în interiorul partidului sunt sigur că a avut un ecou. Și va avea și niște urmări. Chiliman îl soma pe dl Daniel Chițoiu să răspundă la întrebarea: cine l-a mandatat să semneze acordul dintre USL și asociația cadrelor militare în rezervă, document în care reprezentanții armatei introduseseră niște idei trăznite: desființarea ANI, DNA și a Curții Constituționale! O asemenea enormitate era tot ce-i mai lipsea USL-ului, după acuzele purtate prin Europa de alde Macovei și Ungureanu, despre campania dură împotriva instituțiilor democratice. Dl Chițoiu semnase acest document în absența președintelui PNL, Crin Antonescu, transferat temporar la Cotroceni. Prima întrebare pe care și-au pus-o numeroși liberali a fost: cine e acest Chițoiu? Cum s-a trezit acesta cocoțat pe prima poziție (interimară) a ierarhiei de partid? Pe cine reprezintă el? Apariția publică a lui Daniel Chițoiu în structura noului guvern USL a fost ea însăși o surpriză. Singurul lucru care se știa despre el era că în guvernul Tăriceanu fusese, o perioadă, șeful ANAF. Unde nu s-a remarcat prin absolut nimic. E drept, nici în bine, nici în rău. Din CV-ul său transmis presei lipsea orice referință la ultimii patru ani. Adică ce făcuse în acest interval. Ca membru PNL nu s-a remarcat în nici un fel, iar despre statutul său privat nu există nici un indiciu. La fel de mulți s-au întrebat cam ce îl calificase în opinia liderului partidului pentru a-l pune într-o funcție extrem de complexă: aceea de ministru al Economiei. Adică al celei mai nereformate zone, teritoriul în care au zburdat “băieții deștepți” și unde regiile nu reușesc deloc să schimbe managementul cu unul privat, cum cere FMI-ul. Dealtfel, “subțirimea” – ca să-i spunem așa - personajului s-a văzut încă de la primele sale apariții publice, în care s-a făcut de râs, nefiind în stare să articuleze nici o idee. Și, colac peste pupăză, a mai intervenit și desemnarea sa de către Antonescu ca interimar, pe perioada cât acesta lipsește, fiind ocupat cu treburile Cotrocenilor. Întrebarea lui Chiliman – cine l-a mandatat să semneze amintitul document – ar trebui citită în alt registru: cine și de ce te-a pus acolo, stimabile? Cine ești tu și ce-ai făcut pentru partidul ăsta, ca să pozezi acum în șef și să faci gafe ireparabile? Evident, inodorul, incolorul și insipidul domn Chițoiu nu poate răspunde la aceste întrebări. Ar putea – dacă ar vrea – să răspundă Antonescu. Dar și lui îi va fi greu să le ofere colegilor din partid altă explicație decât aceea care cam începe să-l caracterizeze: pentru că așa am vrut eu! Puseele dictatoriale ale viitorului președinte sunt tot mai frecvente și ele se accentuează pe măsură ce murmurul surd al contestărilor din interior se amplifică. Chiliman a fost una dintre primele victime ale acestei politici a bunului plac, înainte de alegeri, când a fost scos de la conducerea organizației Capitalei în chiar preajma alegerilor locale. Opțiunea lui Antonescu pentru un Chițoiu semnifică, în ultimă instanță, ruptura tot mai accentuată dintre lider și majoritatea membrilor cu greutate. O ruptură ce părea că se va rezolva prin trecerea sa în barca prezidențială. Trecere care, acum cel puțin, pare a se amâna pentru o perioadă mai lungă decât se spera. P.S. Dintr-o anumită perspectivă, Chițoiu poate fi comparat cu un Boc. Evident, dacă-l comparăm și pe Antonescu cu Băsescu…