Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 16 mai 2011
În accidentul auto din 10 octombrie 2010, nu au murit doar două tinere, ci trei. Andreea Șerban, tânăra care a stat o lună în comă, a decedat înecându-se cu propria mâncare
În accidentul auto din 10 octombrie 2010, nu au murit doar două tinere, ci trei. Andreea Șerban, tânăra care a stat o lună în comă, a decedat înecându-se cu propria mâncare. Familia consideră că autorul moral este același tânăr care i-a ucis și prietenele fetei
Pe 10 octombrie 2010, trei tinere se întorceau acasă de la discotecă, în mașina unui cunoscut. Tânărul de la volan a făcut o manevră greșită, iar automobilul s-a răsturnat și s-a izbit violent de un stâlp, pe strada Carpaților. Ramona Pasăre și Loredana Biciușcă (foto sus) au murit pe loc în urma impactului. A treia ocupantă a mașinii, Andreea Șerban (foto dreapta), a decedat joi, 12 mai, după ce părea că se va recupera. „În urma accidentului, Andreea a rămas cu probleme, a făcut semipareză și a avut probleme de glutiție, de înghițire. M-am dus cu ea luni la tratament la Mangalia, la sanatoriul balnear. Joi s-a întâmplat tragedia. După tratament, m-am dus în cameră să-i dau de mâncare. I-am dat ciorbică, iar apoi am încercat să-i dau și felul doi. La ora 14 și ceva s-a întâmplat. Eu îi dădeam de mâncare, căci ea nu putea să mănânce singură. I-a venit să tușească și s-a înecat”, ne spune mama ei, Daniela Șerban, 46 de ani.
„Să merite viața ei doar 20.000 de euro?”
Mama Andreei povestește că nu a fost prima dată când s-a întâmplat să se înece, dar de data aceasta înghițitura i-a fost fatală. Femeia spune că vinovatul moral este tânărul care le-a luat în mașină și a provocat accidentul. „Înainte era o fată normală, cum sunt eu, cum e toată lumea. În urma accidentului a rămas cu problemele astea. Acum suntem în judecată, dar procesul nu a început. Considerăm că suntem îndreptățiți să cerem despăgubiri morale și materiale, pentru că în urma accidentului Andreea a rămas cu o traumă, eu am rămas cu o traumă, ea a pierdut școala, a pierdut tot, plus că am cheltuit o grămadă de bani cu tratamentele, deși ne întreținem din pensia soțului, de 5 milioane. Șoferul i-a propus Andreei 20.000 de euro, dar Andreea nu a acceptat. Să merite viața ei doar 20.000 de euro?”, se întreabă retoric Daniela Șerban. Femeia nu a stabilit încă o sumă pe care să i-o pretindă vinovatului. Înmormântarea fiicei ei va avea loc azi, la ora 12.00, în cimitirul din cartierul Noua.
nu este nici un comentariu
România trece la ora de iarnă are lăn ultimul weekend din luna octombrie, anul acesta în noaptea de sâmbătă, 24 octombrie, spre duminică, 25 octombrie. Ceasurile se dau înapoi[...]
2026-10-23 citeste mai multConsiliul General al Capitalei va avea pe ordinea de zi, săptămâna viitoare, un proiect prin care Bucureştiul se înfrăţeşte cu oraşul Kiev, a anunţat, joi, 22 octombrie, primarul[...]
2026-10-23 citeste mai mult65 de propuneri pentru regulamentul care schimbă regulile în parcărilor publice din Brașov. Primăria a adoptat o parte din ele
2026-10-23 citeste mai mult
Adaugă un comentariu