banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8769 - 16 oct 16:38

Ultimul Ignat după moda de la sat

Autor: Liviu CIOINEAG

Publicat la 22 decembrie 2006

12 localități brașovene s-au întrecut ieri în a arăta cine e mai gospodar în tăierea porcului. Concursul „Obiceiuri de Crăciun în județul Brașov” a strâns în fața godacilor echipele sătenilor din Apața, Bran, Moeciu, Homorod, Vama Buzăului, Săcele, Ormeniș, Tărlungeni, Șinca Nouă, Beclean și Prejmer

12 localități brașovene s-au întrecut ieri în a arăta cine e mai gospodar în tăierea porcului. Concursul „Obiceiuri de Crăciun în județul Brașov” a strâns în fața godacilor echipele sătenilor din Apața, Bran, Moeciu, Homorod, Vama Buzăului, Săcele, Ormeniș, Tărlungeni, Șinca Nouă, Beclean și Prejmer. Echipele au fost cazate în pensiuni din Bran și Moeciu, unde de altfel s-a și petrecut „tăierea lui Ghiță”. Majoritatea au fost conduse de primari, consilieri locali și săteni care aveau experiență în domeniu, căpătată de la părinți, care la rândul lor au învățat de la bunici, și așa mai departe. Porcii erau… scroafe La 7.30, când s-a crăpat de zori, camionul cu porci a pornit să facă distribuția pe la fiecare pensiune gazdă. Întrucât au fost răsfirați care–ncotro, unii și-au primit porcul la ora 9.00, cum a fost cazul celor de la Vama Buzăului. Încă de la primul contact, gospodarii s-au grăbit să-și găsească alesul, fiecare prin metodele sale. Nu toți s-au prins că porcii erau… scroafe. „Nici unul nu a fost porc, ba au fost scroafe și pe deasupra necastrate. Eu m-am uitat să nu fie în călduri pentru că porcii care sunt în călduri au un gust diferit al cărnii. Apoi, m-am orientat să fie cuminte. Am legat-o de un picior și am tras-o după mine”, ne-a povestit unul din „experții în Ignat”, tehnicianul veterinar din Moeciu. Înjunghiați cu cântec Porcii nu s-au lăsat cu una cu două târâți spre patul de paie. „Au început să guițe, să se-ncăpățâne”, a spus Jeni Brăescu, consilierul județean responsabil de Turism și Agroturism. Pentru a face mai ușoară și mai plăcută transformarea lor în cârnați, primarul din Bran, Gheorghe Hermenean, l-a întâmpinat pe „Ghiță” cu taraful. Muzica s-a suprapus peste guițatul porcului, ba chiar i-a mai bine dispus pe măcelari. Tăierea s-a desfășurat lângă piscina vilei Maria, deținută de deputatul Ioan Gonțea. Edilii din Apața și Homorod și-au adormit godacii după normele UE. Bologni, primarul Apaței a venit cu un aparat de electrocutat porcinele, care se asemăna cu un imens aparat de sudură. Cleștii erau uniți și se așezau pe creștetul porcului. Tehnologia homorodenilor părea să fie de ultima oră, instrumentul lor de adormire a porcului având aspectul unui tub, ușor de mânuit cu o mână. Pârlit cu arma lui Țepeș Imediat ce a dat drumul la sânge, fiecare echipă s-a mobilizat să pună paie pe porc. Brănenii au folosit „tulumba” pentru pârlitul porcului, dispozitiv despre care se spune că era arma lui Țepeș. „Se foloseau pentru pedepsirea oamenilor necinstiți din Bran. Se ardeau și apoi li se scoteau unghiile, care erau apoi atârnate la «panoul de onoare»”, a declarat Adrian Noaghea. Primarul a arătat mai degrabă scopul gastronomic al acestei ustensile. „Porcul se pârlește cu paie, iar la sfârșit se pune niște cetină uscată, pentru a se rumeni șoriciul. La fel, se folosesc uruitoare din lemne și surcele pentru ca gustul să fie mai aromat”, a spus Hermenean. Mâncat pe ritm de dans țigănesc Iosif Kiss, primarul Tărlungeniului, a dat culoare acestei manifestări aducând cu echipa și un ansablurile Borița și cel de dans țigănesc. În timp ce șoricii, cârnații și brânza erau degustate de oaspeți, copiii își arătau „inima de țigancă”, dansând tipic țigănește. Spectacolele au avut un adevărat succes mai ales seara, după premierea echipelor, când toți invitații s-au apucat să cânte. De altfel, Kiss a declarat că „mie nu îmi este rușine să mă integrez cu țiganii în UE”. Cârnații din Gaură După tranșare, bucătarul fiecărei echipe s-a pus pe preparat bunătăți. Fiecare a venit cu ceva original, specific localității din care provin. La lăsarea serii, echipele în frunte cu primarii și-au întins realizările pe o masă, în fața șemineului din restaurantul Crăiasa Munților – prima pensiune din România. Fiecare a avut cu siguranță ce să arate publicului. De la premierea bucatelor nu au lipsit reprezentanții instituțiilor organizatoare – Consiliul Județean, Prefectura și Agenția pentru Dezvoltare Durabilă Brașov. Au fost prezenți Aristotel Căncescu – șeful Consiliului Județean, subprefecții Andras Szakal și Adriana Donțu, mai toți primarii din județul Brașov. Juriul a fost format din suprefectul Adriana Donțu și Tudor Neculoiu, patronul firmei Sergiana - Poiana Mărului. Fiecare primar a fost invitat să-și laude marfa, fapt care a dat glas orgoliilor, supraestimării și umorului. Brănenii au avut gura cea mai mare, însă replicile venite din jur au fost pe măsură. La sfârșit, Neculoiu, un om cu experiență în producerea preparatelor din porc, a ținut să-i laude pe participanți. „Odată cu intrarea în structurile europene sunt absolut sigur că tradițiile noastre nu vor dispărea: din contră, ne vom chinui să respectăm și mai mult aceste tradiții. Aș vrea să felicit toate echipele pentru că s-au prezentat admirabil. Fac câteva precizări pentru fiecare: felicit Homorodul pentru jambon de porc sărat, Șinca Nouă pentru platoul cu caltaboși, Tărlungeni – pentru platoul cu sângerete, iar pe domnul Kiss pentru că s-a prezentat cu zamă de varză. Branul are niște produse cu o denumire senzațională: cârnați din gaură, cârnăciori Gura Soacrei. Felicit Săcelele pentru rulada învelită în prapur, Apața – pentru cârnați în boia, Moeciu – pentru rulada de mușchi în prapur, Vama Buzăului – pentru rulada de mușchiuleț”, a spus Neculoiu. Lista cu specialități tradiționale specifice este însă mai lungă. Zmeura de aur pentru primari Consiliul Județean a ținut ieri să ofere și premii speciale primarilor sosiți la pomana porcului. Premiile au fost cu într-adevăr speciale, semănând cu premiul Zmeura de aur – un antonim al Oscarilor. Amuzamentul a fost garantat. Astfel, premiul „Tutankamon – Valea Regilor” a fost oferit lui Marcel Pelei (Homorod), premiul „Tatulici” pentru transparență în presă a fost oferit râșnoveanului Adrian Veștea. „Cel mai alunecos primar” a fost Mihai Veștea, de la Predeal; premiul „De la comună la sat” i s-a oferit lui Dumitru Flucuș – cel care a adus Șinca Nouă de la nivelul de comună românească la cel de sat european. Primarul Iuliu Bologni din Apața a primit premiul „Naturism Protejat” pentru atragerea turiștilor francezi către nudismul autohton. Bologni a spus cu umor că „Apața este un sat de nudiști. De mâine sunteți cu toții invitați!”, după ce un canal TV a populat ideea că aici s-ar construi un resort pentru nudiști. Culmea, ideea – eronată de altfel - a atras turiștii francezi. Premiul „Casa Nova”, derivat din denumirea familiei mafiote siciliene „Cosa Nostra”, a fost oferit lui Iosif Kiss, care și-a „tras” primărie nouă și luxoasă, în Tărlungeni. Replica primarului: „mai bine să spuneți că sunt un mafiot decât un prost”. Cel dintâi primar a fost nominalizat - pentru creșterea temporară a orgoliului - Mircea Poloșan, din Bunești. Acesta s-a dezumflat apoi când a auzit continuarea: „Cel dintâi primar... când vii dinspre Sighișoara”.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie