Cele trei „brașovene” vor încheia periplu acestei ediții din posturi diferite. Dacă pădurarii și stegarii nu mai au nimic de câștigat, dar nici de pierdut, săcelenii stau cu sabia deasupra capului
Cele trei „brașovene” vor încheia periplu acestei ediții din posturi diferite. Dacă pădurarii și stegarii nu mai au nimic de câștigat, dar nici de pierdut, săcelenii stau cu sabia deasupra capului. „To be or not to be” - în liga a II-a. Dacă primele două echipe din municipiu suferă la formarea unor echipe cu care să încheie cu capul sus sezonul, avantajul echipei din orășelul vecin este că are toți jucătorii valizi. Singura formație ce evoluează acasă, FC Brașov are un adversar de tradiție în formația băcăuană. Celelalte două evoluează în deplasare și, ca o coincidență, ambele adversare sunt deja retrogradate, forestierii la Brazi (care mai au însă nevoie de două puncte pentru barem), iar săcelenii la Snagov, depășind acea cerință federală de 25 puncte. Ca o coincidență, ambele sunt nou sosite în al doilea eșalon. Toate cele trei „brașovene” au de gând să încheie cu fruntea sus acest an competițional, al 67-lea în evoluția sa firească.
Palmares echilibrat în 54 de ani de confruntări
FC Brașov (8) – FCM Bacău (7)
69 23 23 23 77-76
În divizia A 62 20 20 22 64-67
În divizia B 3 1 1 1 5-5
În Cupă 4 2 2 0 8-4
Sorții au decis: fostele combatante din primul eșalon de aproape o jumătate de secol, în întâlnirile oficiale de 54 de ani, au numit pe FC Brașov și FCM Bacău să se întâlnească în ultima etapă a actualului campionat. Ca să mergem mai departe pe firul istoriei, actualul FCM Bacău își are obârșia pe meleagurile Țării Bârsei. La începuturi a fost Dinamo Brașov, iar în 1957 când „Steagul Roșu” (actualul FC Brașov) a promovat pe prima scenă, echipa a fost mutată la Cluj, de unde retrogradase „Știința” (actuala Universitatea Cluj). În sezonul următor „Șepcile roșii” clujene au revenit în „A”, atunci Dinamo Cluj a fost mutată la Bacău, unde se află și astăzi. Dacă până în sezonul trecut, la noi se practica sistemul de cumpărare de locuri în diferite eșaloane, iar de ceva timp se practică păstrarea retrogradatelor în „A” în detrimentul promovatelor, pe considerent că nu au bază materială de nasul primului eșalon, prin anii 50, echipele erau la dispoziția Departamentelor, iar Dinamo era al M.A.I-ului -este logic să se fi întâmplat așa.
Revenind la meciul de astăzi, prima confruntare a avut loc în aprilie 1953, în divizia B (pe atunci echipa de pe Bistrița avea un loc în divizia secundă), la Bacău, unde s-a încheiat cu o remiză (2-2). În retur, sub Tâmpa, băcăuanii au învins cu 2-1. S-au întâlnit apoi după 5 ani (16 no-iembrie 1958), la Brașov unde, din nou, meciul s-a încheiat egal, 1-1 ca de altfel și în retur, dar de data aceasta în primul eșalon. Pe scena primei divizii cele două combatante s-au confruntat de 62 de ori, cu un mic avans de două victorii din partea formației moldove. Balanța s-a echilibrat cu cele 4 meciuri disputate în Cupa României, unde avantajul a fost de partea brașovenilor. Ultimul meci al combatantelor a fost la Bacău în toamna trecută, când brașovenii au adus prima înfrângere acasă moldovenilor cu 2-1. Ducându-ne înapoi, în prima divizie; ultimele patru partide s-au încheiat la egalitate, odată cu 2-2 la Brașov și apoi de trei ori cu 0-0.
În etapa precedentă ambele formații au evoluat în compania unor echipe din subsol, băcăuanii, acasă 3-0 cu ultima clasată, FC Brăila, iar brașovenii 0-1 la Suceava, cu Cetatea, care are șanse minime să se salveze de la eșalonul trei. Sunt vecine de clasament, cu un plus de 2 puncte în favoarea oaspeților, care însă, au fost sancționați cu scăderea a 8 puncte în clasament pentru că nu și-a realizat baremul de 25 de puncte în divizia A de unde au retrogradat.
Brașovenii au probleme mari de efectiv. Mihai Stoica, aflat la ultimul meci pe banca tehnică, nu se poate baza pe 8 dintre jucătorii care ar fi putut fi prezenți în echipa de start, Dumitru, Gheorghe, Andronic, Diaz, Simic, Benga, Voicu, iar Sburlea cu echipa de juniori la Craiova în turneul zonal al campionatului național.
Meciul este unul al orgoliilor, unul de palmares. În situația unei victorii a stegarilor, aceștia vor face un schimb de locuri cu învinșii.
Cele două formații probabile:
FC Brașov: Leite – Maghici, Poverlovici, Oros, Cristean – Tatarciuc, Vasiliu, Chipciu, Șandor – Anghel, Dedu. Antenor: Mihai Stoica.
FCM Bacău: Ignătescu – Munteanu, Geamăn, David, Enea – Beceru, Spiridon, Botezatu, Dobârceanu – Tănasă, Boghian. Antrenor: Cristian Popovici.
Arbitri: Liviu Cincă (Balș) – Cătălin Guloiu, Vasile Popescu (ambii din Buzău).
O victorie a
păduarilor i-ar păstra pe podium
Chimia Brazi (17) – Forex (3)
1 0 0 1 1-2
Pentru al doilea an consecutiv, pădurarii s-au aflat în lupta pentru promovare. O echipă formată în urmă cu patru ani a fost foarte aproape și în sezonul trecut când au susținut barajul și în acest campionat, când s-au aflat în cărți până cu 4 etape înainte de final. Au pierdut ultima șansă, fapt pentru care de data aceasta mai speră la ocuparea ultimului loc pe podium. Pentru aceasta le este necesară victoria în fața formației retrogradate. O victorie petrolistă, la Moreni cu Dunărea Galați, coroborată cu orice alt rezultat în afara victoriei a pădurarilor îi trimit pe brașo-veni pe locul 4. Antrenorul Gabriel Stan are probleme mari de efectiv. Marton este suspendat pentru cumul de cartonașe, dar are și probleme cu o unghie de la picior. Manea a făcut o contractură a mușchiului la șold. Frăsinescu și Simion nu s-au refăcut. La săptămânala conferință de presă, antrenorul Gabriel Stan spunea că: „Am văzut formația din Brazi. Nu mi s-a părut ca o echipă resemnată. Probabil se gândesc la sezonul viitor, să-și formeze o echipă competitivă. Este o formație harnică, cu câțiva jucători buni. Victoria depinde de noi, cum vom reuși să-i motivăm pe băieți, să nu ne facem de râs și cu o victorie, să rămânem pe locul 3”.
Cele două formații probabile:
Chimia: Andreescu – Ciobanu, Iordache, Oprea, Marcu, D. Marin – Nica, Minciună, V. Iacob – C. Ilie, Vlad. Antrenor: Vasile Cosarek.
Forex: Kajcsa – Foriko, Apostol, Șeran – Câmpeanu, Beza, Burlacu, Al. Tudor – Manea – Ungureanu, Evsei. Antrenor: Gabriel Stan
Arbitri: Horea Abroudan (Zambar) – Gheorghe Negoiță (Brăila), Vasile Burgă (Focșani).
Victorie pentru supraviețuirea în
liga a II-a
FC Snagov (16) – FC Săcele (15)
1 1 0 0 1-0
Săcelenii nu numai că trebuie să-și ia revanșa în fața Snagovului, după înfrângerea din turul campionatului, de pe teren propriu, dar va trebui să obțină toate punctele pentru a evolua și în sezonul viitor în eșalonul secund. Eforturile incredibile făcute în acest retur, când au avut de 4 ori mai multe victorii decât în turul campionatului, când au un punctaj dublu față de toamna trecută, nu ar avea nici o valoare dacă nu ar obține cele trei puncte fatale. O pot face, pentru că au mai multe atuuri. În primul rând au întregul lot valid. Apoi, diferența de valoare dintre componenții celor două echipe, în favoarea lor. În al treilea și nu în ultimul rând, snagovenii sunt cam de multișor căzuți în liga a III-a.
Săcelenii sunt hotărâți și în același timp convinși că vor câștiga, fapt ce i-a determinat să-și programeze masa festivă în seara de sâmbătă, după meci. Fără griji, ei vor împărtăși impresiile acestui incredibil retur și își vor face planuri de viitor.
Cele două echipe probabile:
FC Snagov: A. Ionescu – Dumitru, Vlădescu, Posteucă, Ioniță – Bereșoaie, Covaciu, A. Radu, M. Florea – Chitu, Rădulescu. Antrenor: George Dumitru.
FC Săcele: Arcanu – Miclea, Minea, Fl. Moldovan – Kallo, Pintea, Pandele, Sânmărtean – Lupașcu, Petrescu. Antrenor: Daniel Isăilă.
Arbitri: Vasile Lungu (Sibiu) – Cristian Nica (Ploiești), Nicolae Marodin (București).
Adaugă un comentariu