Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 21 decembrie 2021
Corpul nou al Maternităţii Braşov a intrat în reabilitare, ordinul de începere a lucrărilor fiind emis luni de preşedintele Consiliului Judeţean Braşov
Luni, 20 decembrie, au început, oficial, lucrările de modernizare a corpului nou al Maternităţii Braşov, un proiect pentru care Consiliul Judeţean Braşov a obţinut o finanţare europeană. Ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat ieri, iar în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a managerului instituţiei spitaliceşti, dr. Mircea Preda, a şefului unităţii de implementare a proiectului, Mihai Pascu, a proiectantului şi a reprezentantului firmei constructoare a fost predat amplasamentul. Practic, din acest moment, firma constructoare are la dispoziţie 18 luni pentru a implementa lucrările prevăzute în proiectul „Modernizare, dotare şi eficientizare energetică a corpului S+P+7+M şi corp extindere (de legătură) existent între corpul nou şi corpul vechi ale Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie «Dr. I.A. Sbârcea» Braşov”. Estimarea administraţiei judeţene este că lucrările vor fi gata la jumătatea anului 2023.
Proiect întârziat din cauza licitaţiilor
Acest proiect, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a ajuns în stadiul actual destul de greu. „Am întâmpinat unele dificultăţi cu acest proiect investiţional, de la faptul că am fost nevoiţi să desfăşurăm mai multe proceduri de achiziţie pentru a reuşi să adjudecăm proiectarea şi execuţia lucrărilor, şi până la faptul că a fost necesar un timp suplimentar pentru a avea un proiect tehnic care să respecte toate cerinţele. Însă, din acest moment avem cale liberă pentru demararea lucrărilor. Maternitatea braşoveană este una dintre instituţiile noastre medicale care au beneficiat de un număr însemnat de investiţii, realizate pe toate planurile, atât în ceea ce priveşte infrastructura de clădiri de care dispune, cât şi în modernizarea şi dotarea cu cele mai noi şi performante echipamente medicale. Putem spune, pe bună dreptate, că ne mândrim nu doar cu aspectul acestui spital şi cu condiţiile asigurate cadrelor medicale şi pacientelor internate aici, cât mai ales de calitatea actului medical prestat la cel mai înalt nivel”, a declarat Adrian Veştea.
Peste 23 milioane lei pentru proiectare şi lucrări
Pentru modernizarea corpului nou al Maternităţii, Consiliul Judeţean Braşov a accesat în anul 2018 o finanţare europeană în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Conform contractului de finanţare, valoarea totală a proiectului este de 26.552.919,96 lei, din care 15.486.938,18 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă acordată de Comisia Europeană.
În urma organizării licitaţiei, contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor a fost semnat pentru suma de 23.369.008 lei, constructor fiind firma săceleană Electroprecizia AG.
Aproape toate saloanele vor avea băi
Prin acest proiect se va realiza reabilitarea termică a corpului nou şi a celui de legătură cu corpul vechi (reabilitate printr-un proiect finanţat de Banca Mondială) din cadrul Maternităţii braşovene. Mai exact, se va realiza izolarea termică a faţadei, termo-hidroizolarea terasei, înlocuirea instalaţiei de încălzire şi reabilitarea sistemului de furnizare a apei calde, montarea de panouri solare şi pompe de căldură, modernizarea sistemelor de climatizare şi de ventilare mecanică, modernizarea instalaţiilor de iluminat, înlocuirea circuitelor electrice deteriorate sau subdimensionate, reparaţii la elementele faţadei care prezintă potenţial pericol de desprindere şi la acoperişul tip terasă, recompartimentări interioare, refacerea trotuarelor, construcţia de rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, precum şi lucrările necesare obţinerii avizului de securitate la incendiu.
În interior, cu excepţia saloanelor de la capătul culoarelor, toate celelalte vor avea propria baie. Acum, în corpul nou de clădire, care va fi modernizat, sunt 103 paturi, însă după finalizarea lucrărilor, numărul de locuri va fi mai mic, pentru că o parte a spaţiului va fi ocupat de băi.
Pentru această investiţie, Consiliul Judeţean Braşov a obţinut autorizaţia de construire încă din luna mai a anului 2020, însă a fost necesar mai mult timp pentru armonizarea documentaţiei de proiectare cu necesităţile exprimate de personalul medical al Maternităţii direct afectat de modul în care se va organiza şantierul, precum şi pentru recepţionarea proiectului tehnic.
Reamintim că, la Maternitate, şi corpul vechi a fost complet reabilitat.
Imaginea care spune totul despre cum administrează CFR poarta de intrare în oraşul turistic Braşov: „TOILET PERON(u)L 1 JOS”, „semnalizarea” scrisă cu carioca pe un zid pentru turiştii care caută toaleta publică în gară
2026-07-15 citeste mai multDirectorului general al INSCOP Research, Remus Ştefureac, apreciază că alegerile anticipate ar dubla scorul AUR, dar nu ar rezolva blocajul politic. „Întoarcerea la popor este, în[...]
2026-07-15 citeste mai multUn „guvern de armistiţiu”, care să lase deoparte conflictele politice şi să se concentreze pe priorităţile României, este soluţia propusă de Kelemen Hunor pentru ieşirea din[...]
2026-07-14 citeste mai mult
'Kemény'
2021-12-21 09:12:14
'De ce nu a facut lucrarea (inutila, deoarece este o cladire depasita fizic si moral. Noua ne trebuiesc spitale noi.) cu RIAL? Era demult gata si beneficau multi oameni de asta. In Marea Britanie sau Franta astfel de firme, detinute de stat sau municipalitati, au atat de multe contracte ca nici nu poate sa le onoreze. Cu mii de angajati. Cu ce companii credeti ca s-au facut autostrazile in Marea Britanie? Dar e mai bine sa se scurga banii in firmele detinute de membrii PNL, nu? Exact aceasi atitudine de scarba vizavi de brasoveni pe care o avea si Scripcaru. Ce prosti sunt brasovenii si ce destepti sunteti voi, asa-i? Nene Vestea demult nu mai pacalesti pe nimeni. Nici tu, nici gasca ta. Sau poate nici nu mai vreti sa pacaliti pe nimeni, vreti doar sa furati fara sa se opuna nimeni, nu?'