Udrea a descoperit Brașovul
Autor: Liviu CIOINEAG
Publicat la 30 aprilie 2009
Elena Udrea s-a întors ieri la școală. Nu despre instituția în care a învățat ea carte vorbim, ci despre cea din Șcheii Brașovului, în care s-au ținut pentru prima dată lecții în limba română
Elena Udrea s-a întors ieri la școală. Nu despre instituția în care a învățat ea carte vorbim, ci despre cea din Șcheii Brașovului, în care s-au ținut pentru prima dată lecții în limba română. Părintele Vasile Oltean, de la Prima Școală Românească, i-a arătat ministrului Turismului cum tipărea Coresi primele cărți în limba română, cum George Ucenescu, și nu Anton Pan, a compus muzica imnului României și cum au furat hoții bibliile vechi în amiaza mare. Udrea a promis că va introduce școala într-un circuit turistic național
Vizita de lucru a ministrului Turismului, Elena Udrea, la Brașov a început cu un tur la Muzeul Primei Școli Românești, din Șcheii Brașovului. Ea a fost însoțită de primarul George Scripcaru și de consilierii ei de la Turism, care i-au cărat geanta sclipitoare, de culoare argintie.
A vizitat întreg muzeul
Preotul Vasile Oltean, devenit celebru pentru cercetările desfășurate în arhiva școlii, i-a arătat oaspetei sala și băncile în care se învăța pe la sfârșitul secolului al XVI-lea, ba chiar și bățul cu care erau altoiți elevii obraznici. În altă cameră, acesta i-a explicat Elenei Udrea cum se tipăreau cărțile pe vremea diaconului Coresi. „Am rămas uimit când am descoperit că pentru fiecare foaie era sculptată o placă de lemn, literă cu literă. Apoi placa era unsă cu cerneală, pe ea se lipea o coală de hârtie și apoi era introdusă la presă. Tipărirea fiecărei cărți dura câte trei ani, însă acest lucru nu l-a oprit pe Coresi să tipărească câteva zeci”, a explicat Olteanu.
Turul Primei Școli Românești a continuat prin toate camerele muzeului, Udrea admirând costumele tradiționale din Șcheii Brașovului, colecția de biblii vechi, tablourile mitropolitului Șaguna, chiar și manuscrisul care atestă că muzica Imnului României nu a fost scrisă de Anton Pan, ci de George Ucenescu, un brașovean care i-ar fi fredonat-o lui Pan într-o grădină din Șcheii Brașovului. El i-a explicat și o parte din evenimentele moderne pe care le are această școală, cum ar fi fost spargerea muzeului și furtul bibliilor, de acum câteva luni.
Piața Unirii - o a doua
Piață a Sfatului
Primarul George Scripcaru a folosit acest moment pentru a-i arăta planurile pentru Piața Unirii. „I-am prezentat ceea ce doresc să fac din Piața Unirii în următoarele șase luni. Muzeul și Biserica de aici ar trebui să fie completate cu o piață pietonală, pavată. O a doua Piață a Sfatului”, a declarat Scripcaru.
Înaltul oaspete de la Turism s-a uitat peste planuri, s-a prefăcut interesată și a declarat că va sprijini aceste obiective istorice cum poate ea mai bine, adică prin turism. „Ca ministru al Turismului, îmi doresc ca Prima Școală Românească și biserica de aici să intre într-un circuit turistic cultural - istoric. Rolul nostru este cel de a atrage turiștii și de a promova acest loc”, a declarat Elena Udrea.
Nu știa că Prima Școală
se află în Brașov
Udrea a rămas impresionată de ce a văzut în Șcheii Brașovului, mai ales că nu a mai fost până acum la această școală. Nici nu avea cum, pentru că nu știa că se află la Brașov. „De Biserica Neagră știm cu toții că se află la Brașov, dar de Prima Școală Românească nu știam că este la Brașov”, a declarat mai târziu, într-o conferință de presă, cea mai controversată femeie-politician din România. Pe picior de plecare, Ministrul Turismului a primit mai multe cărți scrise de profesorul Vasile Oltean. „M-a impresionat foarte tare acest loc, mai ales pentru că nu știam că se mai păstrează astfel de obiecte. Știam de ele de la școală, dar nu credeam că ele mai există. E minunat! Parcă ai avea în față replici ale lor”.
Mormântul lui Titulescu,
o… „poantă”
De altfel, pe parcursul vizitei, ministra a mai scăpat câteva „inocențe”. Îndată ce a auzit că la Brașov se află rămășițele diplomatului Nicolae Titulescu, a încercat să se convingă: „Mormântul lui Titulescu e pe bune? Adică... nu e poantă?”. Întrebată ulterior care ar fi portretul angajatului din turism, ea a început cu… „Angajatul este o persoană care își caută un loc de muncă”.
Turism cultural, turism medieval,
turism istoric-religios
După ce a vizitat Prima Școală Românească, ministrul a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că Brașovul are un potențial uriaș pentru a dezvolta un turism cultural și istoric-religios. „Brașovul este o destinație de mare succes pentru turismul internațional. Aici se poate dezvolta turism cultural, turism medieval și turism istoric-religios. Brașovul se pretează la un astfel de turism, mai ales că este tipul de destinații căutate de turiștii străini. Singura condiție care mai trebuie îndeplinită este legată de promovarea așa cum trebuie a acestei zone. Iar promovarea o putem face cu fantezia creativă pe care o avem la minister”, a spus Elena Udrea.
Un deziderat al ministrului este reprezentat de creșterea contribuției turismului în cadrul Produsului Intern Brut (PIB) al României, care acum este de nici 3%. „Se poate trăi foarte bine din turism, iar România are ce oferi în acest domeniu. Conform planurilor noastre, vrem ca până în 2012 contribuția turismului la PIB-ul României să ajungă la 6,7% - sperăm să se poată acest lucru”, a mai spus Udrea. Iar pentru a da putere acestei declarații, ministrul Turismului a spus că acțiunile organizate și promovarea făcută pentru diferite destinații în perioada pascală a generat o creștere cu 20% a cazărilor, mai ales că este o perioadă de criză. „Am mers mai mult pe intuiția de turist, pentru că nu sunt un profesionist în domeniu. Cred că turismul românesc a ajuns cât se poate de jos, așa că de acum nu are ce face decât să urce”, a conchis Elena Udrea.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu